S-a deschis primul magazin fără angajați din Suedia
Primul magazin fără angajați din Suedia a fost deschis recent în orașul Viken. Inițiativa îi aparține lui Robert Ilijason, un specialist în IT de 39 de ani.
Pentru a putea avea acces în magazin, clienții trebuie să scaneze un cod aflat pe ușa magazinului. În prealabil, aceștia trebuie să îşi facă un cont pe site-ul magazinului, cu ajutorul datelor din actul de identitate și a unui cont bancar. Acesta va fi utilizat pentru plata produselor, care se va efectua lunar.
„Ambiția mea este de a răspândi ideea în alte sate si orașe mici. Mi se pare incredibil că nimeni nu s-a gândit la asta până acum”, remarcă Robert Ilijason, fondatorul magazinului.
Cu o suprafață de doar 45 mp, magazinul listează produse de bază, printre care lapte, pâine, zahăr, conserve sau băururi răcoritoare. Din cauza riscului mare de furt, printre produsele magazinului nu se numără țigările sau medicamentele. În plus, un avantaj al acestui tip de magazin este oferit și de programul non-stop.
Fondatorul unității a declarat că ia în considerare și alte variante prin care clienții pot deschide ușa, fără a utiliza aplicația. Acesta se gândește să instaleze un cititor de carduri de credit similar cu cele folosite de bănci. De asemenea, o altă variantă luată în considerare este aceea a angajării unei persoane care să stea câteva ore în magazin pentru a-i ajuta pe clienții care nu sunt atât de obișnuiți cu tehnologia modernă.