România, în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1

Retailerul francez Carrefour își continuă avansul pe piața locală, raportând în primele șase luni ale acestui an un avans de 7,6% comparativ cu aceeași perioadă din 2018, până la 1,05 miliarde de euro. În termeni like-for-like (excluzând noile deschideri de magazine n.r.), retailerul și-a majorat businessul cu 3,6%, aceasta fiind a doua cea mai importantă rată de creștere la nivel european, după Polonia. România, în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1

Astfel, în Franța, cea mai importantă piață la nivel european, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri de 18,75 de miliarde de euro, în creștere cu 0,8% în termeni like-for-like, cea mai bună dimanică având-o segmentul convenience (+2,7%). În ceea ce privește performanța companiei în regiunea Europei, excluzând Franța, Carrefour a raportat venituri de 11,08 miliarde de euro, singurele piețe pe plus fiind România și Polonia. Astfel, afacerile retailerului francez au raportat un avans like-for-like de 4,4%, până la 1,02 miliarde de euro. În Spania, Italia și Belgia, afacerile Carrefour au fost pe un trend descendent, cea mai mare scădere fiind raportată pe piața din Belgia (-3%).  

La nivel de grup, Carrefour a înregistrat în primele șase luni ale anului venituri de 38,79 de miliarde de euro, în creștere cu 3,7%, respectiv 3,5% în termeni like-for-like. Cele mai mari creșteri au fost raportate în regiunea America Latină, Argentina fiind de departe țara cu cea mai bună performanță (+49,9%).

La finalul primului semestru Carrefour opera 11.969 de magazine, dintre care 362 de locații pe piața locală.
 

Carrefour iese de pe piața din Italia și vinde 1.188 de magazine într-o tranzacție de 1 miliard de euro. Pentru detalii, accesați revistaprogresiv.ro
România, singura piață pe plus pentru Carrefour la nivelul Europei, în 2024
Carrefour România a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 3,19 miliarde de euro, marcând un avans de 3,2% prin comparație cu 2023,...
carrefour hipermarket, magazin Romania, categoria de legume si fructe, fotografie publicata in Revista Progresiv
România, singura piață pe plus pentru Carrefour la nivel european
Carrefour România a încheiat cel de-al doilea trimestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 761 milioane de euro, potrivit raportului financiar...
România își păstrează poziția în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
România își păstrează poziția în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
Carrefour România, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail, a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 2,61...
Pandemia a pus frână creșterii Carrefour pe piața locală, în 2020
Pandemia a pus frână creșterii Carrefour pe piața locală, în 2020
Carrefour România a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de euro, în creștere cu 5,3% față de anul financiar anterior....
România, din nou în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
România, din nou în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
Retailerul francez Carrefour își continuă creșterea pe piața locală, raportând pentru trimestrul al treilea al acestui an un avans de 7,4%...
România, în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
România, în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
Retailerul francez Carrefour își continuă avansul pe piața locală, raportând în primele șase luni ale acestui an un avans de 7,6% comparativ...