Retailerii internaționali accelerează ritmul expansiunii în luna februarie
Retailerii prezenți pe piața locală și-au continuat planurile de dezvoltare, accelerând ritmul expansiunii. Astfel, în luna februarie au fost deschise 29 de unități comerciale noi, un număr dublu de magazine prin comparație cu luna ianuarie. Dintre acestea, șase unități operează pe formatul de hypermarket, două pe formatul de discount, trei pe segmentul de supermarket, cinci în zona de proximitate și 13 magazine de ultra-proximitate.
Cele mai multe deschideri au fost bifate de Auchan care și-a continuat investițiile în dezvoltarea rețelei MyAuchan în stațiile de benzinărie Petrom. Astfel, retailerul a deschis 13 magazine noi, planul fiind ca până la finalul acestui an să finalizeze remodelarea ultimelor 127 de stații.
Poziția a doua în clasamentul expansiunii este împărțită între Kaufland și Profi, fiecare dintre cei doi retaileri bifând câte șase deschideri. Astfel, Profi a inaugurat câte două unități pe formatele City și Loco și unul pe formatul Super. Pentru 2023, retailerul a alocat un buget de investiții de peste 500 de milioane de lei. Din perspectiva formatelor, Profi va continua să investească atât în zonele urbane, cât și în rural, în prezent aproape o treime din numărul total de magazine operând sub conceptul Loco.
Pentru Kaufland, februarie a fost una dintre lunile cu cel mai alert ritm de expansiune, deschizând 6 hypermarketuri noi. Odată cu aceste deschideri, retailerul a ajuns să dețină 167 de magazine la nivel național.
Inaugurări de magazine au fost semnate și de Lidl, Penny, Carrefour și Mega Image, fiecare dintre ei deschizând câte o nouă unitate comercială. Lidl a ajuns la 350 magazine la nivel național. În plus, în paralel cu dezvoltarea rețelei, retailerul investește în modernizarea magazinelor existente, în luna februarie fiind relocate trei magazine în urma finalizării procesului de modernizare. Discounterul Penny a inaugurat cel de-al treilea magazin în orașul Alexandria, județul Teleorman. Acesta este al doilea magazin inaugurat de companie anul acesta și unitatea cu numărul 338 la nivel național.
Puteți urmări evoluția lunară a deschiderilor de magazine în Universul de Retail (UdR). Un proiect online marca Progresiv, Universul de Retail este o aplicație care oferă situația actualizată a magazinelor din rețelele internaționale și locale. UdR pune la dispoziție repartizarea geografică a magazinelor în funcție de canal de vânzare, suprafață de vânzare și date de deschidere, informații despre magazine (adresă, format, suprafață de vânzare și date de deschidere), evoluția numărului de magazine pe tip de canal de vânzare și informații financiare despre jucătorii din piața de retail (cifre de afaceri, profit, număr de magazine și număr de angajați).