Penny deschide un nou magazin și ajunge la o rețea națională de 284 de locații
Cu un buget de investiții care se ridică la o sută de milioane de euro în acest an, Penny România mărește ritmul expansiunii și anunță încă un magazin nou.
Noua locație se află în Ștefăneștii de Jos, numărul 54A, județul Ilfov, și are o suprafață totală de 847,85 de metri pătrați. Magazinul dispune de patru case de marcat, iar parcarea are 78 de locuri. Prin inaugurarea acestei locații, retailerul a creat 14 noi locuri de muncă.
Într-un interviu acordat revistei Progresiv în primăvara acestui an, Daniel Gross, CEO-ul companiei, a declarat că Penny România își propune să deschidă anual 35 – 40 de noi magazine, față de 20 – 25 cât era media anuală până acum.
Anul trecut, retailerul a deschis 20 de noi magazine, ceea ce înseamnă că parte din creșterea de 19,44% a rulajelor s-a datorat expansiunii.
Citește despre planurile de dezvoltare și modul în care unitățile comerciale Penny își „schimbă” fața în funcție de comportamentul de consum AICI.
Iar când vine vorba despre expansiune, Penny România ia în calcul atât deschiderea de noi magazine, cât și dezvoltarea capacităților logistice. Până la sfârșitul anului 2021 va fi atins pragul de 300 de magazine funcționale, iar până în 2029, Penny își propune să deschidă cel puțin 600 de unități comerciale pe teritoriul României. În materie de logistică, anul acesta retailerul va inaugura cel de-al patrulea depozit la Filiași, județul Dolj. Totodată, compania vrea să remodeleze 100 de magazine în 2021 și întreaga rețea de magazine până în 2022.
Penny România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 4,73 miliarde de lei și un profit net de 85 milioane de lei, în creștere cu 54% față de 2019.
În 2020, compania a investit 371 milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine. În ceea ce privește planurile de viitor, Penny România își propune să investească 5,12 miliarde de lei până în 2029, în principal în extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice.