PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România

PENNY, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua cu un nou magazin în Călărași și ajunge la 350 de unități în total, la nivel național. Noul magazin PENNY este al patrulea inaugurat în acest oraș și este situat pe Bulevardul Republicii, nr. 1B-1C. Are o suprafață de vânzare de 831.30 mp și va fi deschis de luni până sâmbătă între orele 07:00 - 22:00, iar duminică între 08:00 - 21:00. PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România

„Clienții care vor vizita magazinul PENNY din Călărași se vor bucura de un design modern și accesibil. Acesta reflectă evoluția strategică a retailerului PENNY în România și pune accent pe crearea unei experiențe cât mai plăcute pentru clienți și pe dezvoltarea portofoliului de produse 3RO (produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară)”, susțin reprezentanții companiei.

Expansiunea este unul dintre pilonii principali ce stau la baza strategiei companiei. În perioada 2021-2029, PENNY și-a propus să investească cel puțin un milard de euro pentru extinderea rețelei până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta, compania vizează deschiderea a 35-40 de magazine noi în țară


Citește și Retailerii ridică miza în proximitate și plusează la capitolul diversitate


Designul magazinelor PENNY. este primitor, iar sesiunea de cumpărături pentru clienți este îmbunătățită datorită zonei extinse pentru produse proaspete, mărci proprii conform preferințelor clienților români, dar și datorită semnalizării mai vizibile a promoțiilor și a categoriilor principale de alimente. În plus, magazinele PENNY oferă soluții simple, adaptate stilului de viață alert, precum produsele ready to eat, dar și cele semipreparate, refrigerate sau congelate.

PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată în șapte piloni cheie: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată. PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005.

Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 350 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

Anul trecut s-a încheiat pentru Penny România cu un avans de 33% la nivelul cifrei de afaceri, fiind cel mai bun de la intrarea pe piața locală. Potrivit informațiilor furnizare de retailer, rulajele companiei au urcat până la 7,17 miliarde de lei, față de 5,39 miliarde de lei înregistrate în 2021.

Penny România continuă expansiunea și ajunge la o rețea de 355 de magazine
Penny România continuă expansiunea și ajunge la o rețea de 355 de magazine
Discounterul Penny continuă să se extindă rapid în România și inaugurează două noi magazine, unul în București, iar celălalt în Corunca,...
Penny continuă investițiile în expansiune
Penny continuă investițiile în expansiune
Discounterul Penny continuă planul accelerat de expansiune și inaugurează un nou magazin în Tismana, județul Gorj. Odată cu această...
Penny deschide un nou magazin în Piatra Neamț
Penny deschide un nou magazin în Piatra Neamț
Penny își extinde accelerat rețeaua și inaugurează un nou magazin în Piatra Neamț. Este cel de-al patrulea magazin deschis de retailer în...
 Rețeaua Penny, la un pas de borna de 350 de magazine în România
Rețeaua Penny, la un pas de borna de 350 de magazine în România
Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua și inaugurează un nou magazin în Constanța. Acesta este cel...