Paco Supermarkets, investiție de 700.000 euro în cel de-al 19-lea magazin

Paco Supermarkets continuă investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine și bifează o nouă deschidere în județul Vrancea. Noul supermarket a fost inaugurat în localitatatea Tulnici și a presupus o investiție totală de 700.000 de euro. Aceasta este a doua deschiderea finalizată de retailerul din Vrancea anul acesta după cea din comuna Păulești.

Magazinul are o suprafață de 590 de metri pătrați, din care 250 de metri pătrați spațiu de vânzare și este nou construit pe trei niveluri, subsolul și mansarda fiind spațiu de depozitare. Sortimentația magazinului include 8.000 de produse unice.

„Magazinul pune la dispoziția clienților o gamă largă de produse, atât alimentare, cât și nealimentare, menite să satisfacă nevoile și preferințele tuturor clienților. În plus, în cadrul magazinului avem încorporată și o magazine unde pregătim preparate pe care clienții să le poată consuma «to go»”, declarat Feliciu Paraschiv, Director General și Fondator Paco Supermarkets.

Totodată, compania a achiziționat și un aparat de tip RVM pentru această locație, astfel încât returnarea ambalajelor SGR să fie un proces simplu pentru clienți. Tot pe lista serviciilor oferite clienților, retailerul a implementat sistemul cash back, care permite retragerea de numerar de pe card la casa de marcat, colectează uleiul vegetal uzat și, pentru patru litri de ulei uzat, oferă un litru de ulei ambalat.

Prezent pe piața locală de retail încă din 1995, Paco Supermarkets este cel mai mare comerciant independent din zona Vrancei, operând 19 supermarketuri și o unitate cash&carry. Compania a încheiat anul 2023 o cifră de afaceri de aproape 250 de milioane de lei, în creștere cu aproximativ 20% față de anul precedent când a raportat afaceri de 204 milioane de lei, și un profit de peste nouă milioane de lei. Pentru 2024 retailerul a înregistrat o evoluție solidă a cifrei de afaceri, susținută și de deschiderea magazinului din Păulești.

paco supermarkets inaugurare magazin paunesti, vrancea
Paco Supermarkets își extinde prezența în mediul rural din Vrancea
Paco Supermarkets continuă investițiile în expansiune și a inaugurat în începutul lunii septembrie magazinul cu numărul 18, în comuna...
Feliciu Paraschiv, proprietariul lantului de retail independent Paco Supermarkets, despre industria de retail si tendinte. Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: Digitalizarea este cu siguranță cheia
Într-o piață în care comerțul modern câștigă tot mai mult teren, Feliciu Paraschiv, proprietarul lanțului de retail independent Paco...
Paco Supermarkets a încheiat 2023 cu afaceri de 250 mil. lei
Paco Supermarkets a încheiat 2023 cu afaceri de 250 mil. lei
Retailerul Paco Supermarkets a încheiat anul 2023 o cifră de afaceri de 250 de milioane de lei (50 mil. euro), în creștere cu aproximativ 20%...
Feliciu Paraschiv, managerul care navighează cu brio pe apele tulburi ale retailului local
Feliciu Paraschiv, managerul care navighează cu brio pe apele tulburi ale retailului local
Feliciu Paraschiv este un nume cunoscut în industria locală. În ultimii treizeci de ani a reușit să pună Paco Supermarkets pe harta retailului,...
Paco Supermarkets reia expansiunea și pregătește cel de-al 16-lea magazin
Paco Supermarkets reia expansiunea și pregătește cel de-al 16-lea magazin
La doi ani de la deschiderea magazinului cash&carry, Paco Supermarkets reia procesul de expansiune și pregătește lansarea unui nou...
Feliciu Paraschiv, Vicepresedintele ANCMMR si proprietar Paco Supermarkets
Paco Supermarkets: 2022 va fi un an extrem de dificil pentru industria de retail
După un 2021 bun, cu o cifră de afaceri de peste 160 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent, Feliciu Paraschiv,...