Marii retaileri vor fi obligați să comunice prețurile către Consiliul Concurenței

Rețelele din retailul modern vor fi obligate de la începutul lunii iulie să transmită către Consiliul Concurenței prețurile de vânzare ale produselor alimentare comercializate în magazinele proprii, potrivit unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Concurenței 21/1996.Marii retaileri vor fi obligați să comunice prețurile către Consiliul Concurenței

Această modificare a Legii Concurenței vine în contextul lansării, la sfârșitul anului 2016, a platformei Monitorul Prețurilor, proiect prin care Consiliul Concurenței (CC) monitorizează prețurile la alimente practicate de opt rețele de retail din București. Încă de la lansare, rețelele de retail au trimis voluntar prețurile către CC, însă odată cu modificarea legii, retailerii vor fi obligați să transmită săptămânal prețurile practicate la alimente către Monitorul Prețurilor.

„Întreprinderile care fac parte din comerţul modern cu produse alimentare şi nealimentare, de tip supermarket, hypermarket, discounter şi cash&carry vor transmite Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ”, se arată într-un nou alineat introdus în Articolul 4 din Legea 21/1996, prin Ordonanța de Urgență nr. 39/2017. Totodată, schimbarea legii atrage după sine și contravenții în cazul în care retailerii nu vor transmite către CC prețurile solicitate, amenzi ce vor fi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei, iar prevederile Ordonanței vor intra în vigoare începând cu data de 8 iulie 2017.

Platforma Monitorul Prețurilor este operată de instituția non-profit GS1 și prezintă prețurile actualizate săptămânal din opt rețele de magazine deținute de retaileri internaționali activi în România: Carrefour, Market (supermarketurile grupului Carrefour), Kaufland, Lidl, Penny Market, Selgros Cash&Carry, Mega Image și Profi. Din lista de retaileri monitorizați lipsesc trei nume mari din comerțul modern local: Auchan, Cora și Metro. „Rețeaua Metro, după cum știți, are un model de business diferit de restul retailerilor monitorizați, pentru că nu se adresează direct consumatorului final, prin urmare nu ar fi fost utilă pentru consumator monitorizarea prețurilor în aceste magazine. Cora a refuzat participarea, iar Auchan a participat la toate etapele pregătitoare, dar din cauza unor dificultăți tehnice, legate de sistemele IT, nu a intrat efectiv în monitorizare”, declarau, la începutul acestui an,  reprezentanții CC.

Lista produselor monitorizate cuprinde 128 de alimente și băuturi din 64 de categorii, iar selecția de produse a fost realizată de către compania de cercetare de piață Nielsen pentru a fi reprezentativă pentru coșul săptămânal de cumpărături al unei gospodării.

 

pret oua avertisment consiliul concurentei
Avertismentul Consiliului Concurenței: Anunțarea unor majorări de prețuri poate încălca Legea Concurenței
Consiliul Concurenței atrage atenția că fiecare companie trebuie să își stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui...
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Bogdan Chirițoiu, CC: Deși suntem o țară ieftină, inflația diminuează acest avantaj
După două trimestre de stagnare economică înregistrate anul trecut, România a pierdut locul în topul celor mai bune creșteri ale Produsului...
Proprietarul Mega Image finalizeaza preluarea Profi
Consiliul Concurenței aprobă preluarea Profi de către Mega Image sub anumite condiții
Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) preia Profi Rom Food S.R.L....
Carrefour Market Cosmopolis Plaza 1 002
Carrefour România intenționează să mai deschidă 40 de magazine Market și Express anul acesta
Carrefour România continuă investițiile în formatul Market prin deschiderea unui nou supermarket în complexul Cosmopolis și intenționează să...
Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image
Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V., parte din grupul Ahold Delhaize, intenționează să...
Semne de ingrijorare privind preluarea Profi de catre Mega Image
Mega Image, amendă de 2 milioane euro de la Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței a sancționat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de...