Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V., parte din grupul Ahold Delhaize, intenționează să preia Profi Rom Food S.R.L, iar în cadrul analizei, autoritatea de concurență va evalua impactul operațiunii asupra consumatorului final și al furnizorilor pe piața de vânzare cu amănuntul a bunurilor de consum curent. În acest context, Consiliul Concurenței invită furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observații cu privire la achiziția notificată. Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image

Delhaize „The Lion” Nederland B.V. este o companie a grupului Ahold Delhaize, prezent pe piața românească prin intermediul Mega Image S.R.L., care are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.

Profi Rom Food S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Profi Rom Food S.R.L. este deținută de MEP Retail Luxco S.à.r.l., parte a grupului de investiții MidEuropa.

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observații și puncte de vedere pot fi transmise autorității de concurență prin e-mail la adresa bunuri.consum@consiliulconcurentei.ro sau prin poștă la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, Piața Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, București, cod poștal 013701, Oficiul Poștal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunț.

La finalul lunii octombrie a anului trecut, proprietarul Mega Image a anunțat că a cumpărat rețeaua Profi Rom Food, într-o tranzacție de 1,3 miliarde de euro. Achiziția înseamnă dublarea businessului Ahold Delhaize pe piața din România, unde operează 969 de magazine sub brandurile Mega Image și Shop&Go, cu preponderență în zonele urbane, având în vedere că Profi deține peste 1.600 de magazine, fiind cea mai extinsă rețea prezentă pe piața locală. În ultimul an financiar, compania a generat vânzări de 2,5 miliarde de euro. Tranzacția este supusă acordului autorităților de reglementare și se estimează că va fi finalizată în cursul acestui an.

2023 va rămâne în istorie ca anul în care a avut loc cea mai mare tranzacție din retailul alimentar, preluarea rețelei Profi de către Mega Image. Însă în ultimul an au avut loc mai multe tranzacții și achiziții în industria FMCG, ceea ce denotă o efervescență a pieței, chiar dacă vorbim de un context sub semnul inflației, al provocărilor pentru companii și business, dar și pentru consumatorii finali deopotrivă.

Magazin Profi Super inaugurare
Rețeaua Profi, extinsă cu 87 de locații în 2023
Profi, retailerul care ar urma să fie preluat de Ahold Delhaize până la finalul acestui an, a accelerat ritmul expansiunii în ultimele două...
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, accelerează ritmul expansiunii pe final de an. După o medie de șase...
Profi se listează pe Tazz și extinde serviciul de livrare la domiciliu
Profi se listează pe Tazz și extinde serviciul de livrare la domiciliu
După ce în ultimii ani a constatat un apetit tot mai mare pentru cumpărături online de produse alimentare, retailerul Profi a semnat un...
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, anunță achiziția integrală a rețelei Profi Rom Food. Tranzacția se ridică la 1,3 miliarde de euro,...