Eugen Anicescu, Coface: Creșterile de preț pentru materiile prime vor pune presiune pe producție în 2022
Dacă până acum retailul alimentar a fost unul dintre câștigătorii crizei sanitare, în contextul creșterii prețurilor la materii prime va exista anul viitor o presiune pe partea de producție pe care companiile din domeniu o vor depăși cu greu, crede Eugen Anicescu, Country Manager Coface România.
“Retailul alimentar a fost unul dintre câștigătorii crizei, am avut pe de o parte economisire – s-au relocat niște cheltuieli din zona turismului către consum –, am avut cumpărăturile de panică. Până acum retailul alimentar a rezistat bine. În contextul creșterii prețurilor la materiile prime presiunea nu va fi neapărat pe segmentul de retail, ci în segmentul de producție. Acolo există costuri fixe, există necesitatea de a cumpăra materii prime la costuri mult mai mari, la aceasta adăugându-se costul energiei și a gazelor care afectează pe toți. Segmentul de producție se va confrunta cu cele mai mari riscuri raportat la inflație”, a punctat Eugen Anicescu.
Potrivit acestuia, anul viitor vom asista la o evoluție diferită a companiilor mici versus companii mari, primele urmând să fie mai afectate din punctul de vedere al numărului de insolvențe. “Cele mai afectate domenii vor fi cele care au volatilitate mare pe prețuri – în energie, în producție”, a mai spus executivul Coface.
O opinie similară a prezentat și Iancu Guda, Services Director în cadrul Coface România, potrivit căruia capacitatea companiilor de a rezista la scumpirea materiei prime și mărfurilor fără să crească prețul final este redusă. “Nu activează nimeni în antreprenoriat pentru a face voluntariat, deci vom asista la scumpiri în perioada următoare. Scumpirea materiei prime se transpune destul de repede și proporțional în scumpirea prețurilor pentru clienții finali. Avem un business vulnerabil, puțin capabil să gestioneze aceste discountinuități, iar inflația este foarte greu de controlat, mai ales efectele secundare ale acesteia. Ne așteaptă vremuri cu riscuri importante, greu de gestionat”, a subliniat Iancu Guda.
Coface a lansat recent cea de-a 13-a ediție a clasamentului Top 500 cele mai puternice companii din Europa Centrală și de Est, cu date pentru 2020. Studiul descrie situația celor mai mari 500 de companii din ECE după cifra de afaceri, în contextul pandemic.
Astfel, cifra de afaceri din Top 500 de companii a scăzut cu 3,3%, până la 667 miliarde de euro în 2020. La nivelul României, cifra de afaceri a companiilor românești prezente în top a fost de 63,4 miliarde de euro în 2020, în scădere cu 5,3%. În schimb, profitul net a crescut cu 2,7%.
Pe cea mai bună poziție în clasament se situează în continuare Automobile Dacia (poziția 22). În ceea ce privește companiile de retail prezente în topul Coface, Lidl Discount a urcat pe poziția 42, urmat de Kaufland România (locul 43). Un alt retailer care a urcat în clasament este Carrefour România (83).
La nivelul regiunii, Polonia deține cele mai multe companii în top, respectiv 161, urmată de Cehia cu 77 de companii și Ungaria cu 68 de companii. România ocupă locul 4 în clasament, cu un număr de 56 de companii, cu 2 mai puțin față de ediția trecută.