Coface: Provocările companiilor au crescut pe fondul presiunii inflaționiste
După un 2020 marcat de o recesiune vizibilă la nivelul mai multor sectoare de activitate, anul trecut a cunoscut o revenire economică semnificativă, arată cel mai recent studiu realizat de Coface România. Relansarea economică a fost susținută și de un maxim record al remitențelor românilor din diaspora, care au trimis 3,4 miliarde de euro pe parcursul anului 2021, cu aproape 10% peste întregul nivel al investițiilor străine directe de 3 miliarde de euro.
În același timp, relaxarea timpurie, precipitată, a restricțiilor împotriva Covid-19 în primăvara anului 2021 a contribuit la creșterea consumului și susținerea activității economice. Astfel, economia a înregistrat o creștere reală de cca. 7% . Pe de altă parte, inflația lunară înregistrată la finalul anului 2021 a fost aproape de 8,5%, în condițiile în care inflația medie pentru întreg anul se apropie de 6%. Presiunile inflaționiste au fost susținute și de creșterea prețurilor la gaze, energie și combustibil, generând efecte secundare.
Totodată, cel mai recent studiu Coface România arată că în anul 2021 s-au deschis 6.113 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 10% față de nivelul anului anterior, dar în continuare sub nivelul înregistrat înainte de impactul pandemiei Covid-19 pe plan local. Cele mai multe insolvențe deschise în anul 2021 au fost înregistrate în sectorul construcțiilor (1.115), urmat de comerțul cu amănuntul (847) și comerțul cu ridicata (833). Astfel, ponderea primelor trei sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare de insolvență pe rol a variat în ultimii 5 ani între 50% - 54%, iar pentru primele 5 sectoare între 65% - 70%.
„Anii 2020 și 2021 sunt o excepție de la evoluția clasică a unei crize: 2020 a fost definit de o recesiune puternică dar cu insolvențe în scădere (minimul istoric), iar revenirea din 2021 a fost o creștere economică fără precedent, peste așteptări și cu un mediu extrem de volatil. Contextul a afectat mediul de business, generând multe insolvențe, însă în continuare se păstrează o diferență față de crizele anterioare. Provocările companiilor au crescut pe fondul presiunii creșterii inflației (costuri cu materiile prime, energie, gaz, combustibil sau majorarea dobânzilor). Presiunile se vor manifesta în continuare pentru că 2021 a fost doar o prefață pentru normalizarea mediului din 2022, accentuată de inflația care va continua să crească, dar și de accentuarea riscurilor politice și geo-politice. Având în vedere contextul economic actual, cel mai probabil anul curent va marca o creștere a insolvențelor la un nivel superior celui înregistrat înainte de pandemia Covid-19”, a declarat Eugen Anicescu, Country Manager Coface România.
Pierderile companiilor care au intrat în insolvență au înregistrat o creștere accelerată. Numărul de angajați raportat de firmele insolvente în perioada analizată este de aproape 30.000. Evoluția firmelor insolvente În 2021 s-a observat o creștere a numărului companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 milioane euro (medii și mari). Astfel, numărul acestora s-a situat în 2021 la 322 companii, comparativ cu 301 în anul precedent. Această evoluție se reflectă și în creșterea pierderilor financiare de aproape 5,3 mld. lei față de 3 mld. lei în 2020, dar și la nivel social.
Dacă în 2020 firmele intrate în insolvență raportau un număr de aproape 20.000 de angajați, acesta a crescut în 2021 la aproape 30.000.
„Creșterea insolvențelor în rândul companiilor mari poate genera efecte negative multiplicatoare în economie, din cauza contagiunii ridicate dintre afaceri. Creditul comercial, deci finanțarea companiilor prin extinderea termenelor de plată, a continuat să crească într-un ritm superior creditului financiar asigurat de sistemul bancar. În acest context, economia are nevoie de măsuri imediate pentru limitarea efectului de contagiune, adică vulnerabilitatea companiilor mici să amenințe imunitatea celor medii și mari”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface România.
Radiografia mediului de afaceri
Analizând evoluția pentru anul 2021, prin comparație cu anul precedent se observă o situație favorabilă pentru maturizarea mediului de afaceri. Practic, raportul dintre companiile care și-au întrerupt activitatea și cele nou înființate a scăzut la doar 1,14, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu și de aproape două ori sub media înregistrată în perioada 2010-2020. Numărul companiilor care și-au întrerupt activitatea în anul 2021 a fost aproape de 118.000, în creștere cu 26% față de anul precedent. În același timp, numărul companiilor SRL nou înmatriculate în anul 2021 a crescut cu 31%, ajungând la cca. 100.000. Mai mult decât atât, numărul total de firme înființate în 2021 se apropie de 150.000, nivelul maxim al ultimului deceniu, arată studiul Coface realizat în luna ianuarie a acestui an.