Cu ce răspunsuri au venit autoritățile de control la Progresiv Interactiv Brașov
La conferința Progresiv Interactiv Brașov – ediția a doua – organizată de revista Progresiv pe 22 septembrie la hotelul Kronwell, retailerii independenți au participat la masa rotundă pe tema controalelor în magazine, alături de directorii celor mai importante autorități de control: OPC, DSV și ITM.
O noutate a ediției din Brașov a fost participarea la discuții a reprezentanților ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență), pe tema obținerii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu. Astfel, comercianții au aflat despre noile reglementări din domeniu, cuprinse în Hotărârea de Urgență HG 571/2016 și intrate în vigoare pe 16 august 2016, odată cu publicarea normelor metodologice. 
Conform noilor reglementări, până la data de 30 iunie 2017 toți retailerii care operează spații mai mari de 600 de metri pătrați și cei care operează spații de peste 200 mp în clădiri cu locuințe colective (de ex. spațiile de la parterul blocurilor) trebuie să obțină autorizația de securitate la incendiu emisă de ISU. Termenul ISU de emitere a autorizațiilor este de 30 de zile, iar pentru emiterea avizelor (acordul ISU pe documentația de autorizare) este de 15 zile.
Căpitanul Tudor Tofan de la Serviciul Avizări și Autorizări ISU Brașov a atras atenția asupra faptului că orice depozit de marfă cu o suprafață de peste 36 mp implică dotarea cu dispozitive de evacuare a fumului, în caz de incendiu. Retailerii au obligația și de a anunța ISU dacă intenționează să organizeze evenimente sau activități ce reunesc peste 200 de persoane.
Colonelul Ioan Renghea, șeful Serviciului de prevenire din cadrul ISU Brașov, a explicat modul de desfășurare a controalelor pe teren și a subliniat faptul că termenul de remediere a deficiențelor găsite la agenții economici controlați este, de regulă, de o lună. De asemenea, el a atras atenția asupra externalizării serviciilor de siguranță la incendii: “În cazul producerii unui incendiu, responsabilitatea vă revine dumneavoastră, și nu firmei către care ați externalizat aceste servicii. Deci trebuie să fiți foarte atenți la ceea ce includeți în contractul cu firma respectivă și trebuie să vă asigurați că serviciile prestate de aceasta sunt în regulă”.
La rândul lor, reprezentanții autorităților locale de control - OPC, DSV și ITM - au răspuns întrebărilor adresate de retailerii participanți la Progresiv Interactiv, încercând astfel să aducă soluții la problemele ridicate de comercianți.
Șeful OPC Brașov: Atenție la clauzele din contractele de achiziție!
Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, a subliniat faptul că, pe lângă activitatea de control desfășurată, instituția pe care o reprezintă oferă și consiliere gratuită agenților economici, la cerere. El a mai spus că în acest an, peste jumătate din cele câteva mii de controale derulate de comisarii OPC la agenții economici din zona Transilvaniei s-au finalizat fără amenzi.
Susanu a menționat și de avizele date de OPC la vamă, pentru produsele importate, care au rolul de a diminua riscul intrării în magazine a unor produse neconforme sau cu informații incomplete pe etichetă.
“Mare atenție și la clauzele din contractele de achiziție semnate cu producătorii: este important ca ele să acopere eventuale probleme imputabile producătorilor, legate de etichetare sau de siguranța în consum a produselor. De asemenea, retailerii trebuie să fie foarte atenți și la achizițiile din centrele en-gros, am întâlnit multe probleme în piață din cauza unor produse provenite din aceste locații. Trebuie solicitate etichete complete și toate documentele de proveniență a mărfii”, a mai subliniat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov.
DSV recomandă retailerilor să facă audituri de calitate la furnizori
Dan Șerban, Consilier Superior la DSVSA Brașov (Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), a venit la Progresiv Interactiv cu o veste bună: în ultima perioadă, reclamațiile formulate de consumatori împotriva retailerilor și-au redus numărul, ceea ce demonstrează că retailerii sunt tot mai atenți la respectarea normelor de siguranță alimentară. El le-a dat comercianților prezenți în sală câteva sfaturi pentru însușirea unui comportament preventiv: “Cei care recepționează marfa sau materiile prime trebuie instruiți foarte bine. Aveți foarte mare grijă în primul rând la carnea proaspătă și la alimentele la care se apropie termenul de expirare. Acestea din urmă trebuie expuse într-un spațiu separat de restul produselor și introduse în promoție pentru vânzare rapidă”.
Un alt aspect foarte important, din punctul de vedere al siguranței alimentare, este verificarea produselor anterior listării acestora în magazin. “De principiu, modul în care este fabricat un aliment intră în responsabilitatea producătorilor, dar voi, comercianții, trebuie să fiți atenți la ce puneți spre vânzare în magazin. Eu vă recomand să faceți audituri de calitate la furnizorii voștri, în special la cei care vă livrează carne, lapte sau alte produse de origine animală”, a mai spus reprezentantul DSVSA.
1 din 14 avertismente date de ITM se finalizează cu amendă
La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au subliniat faptul că, de multe ori, controalele inspectorilor ITM sunt împiedicate de angajații firmelor, aceștia fiind acuzați că descind într-un mod agresiv în birourile companiilor. “Principala noastră țintă este depistarea muncii fără forme legale, prin urmare este normal ca toate controalele noastre să se desfășoare fără preaviz. Noi urmărim să-i luăm prin suprindere pe agenții economici. Altfel, este nevoie de doar câteva minute pentru ca angajații fără forme legale să dispară din firmă în timpul controlului”, a declarat Adrian Reit, Inspectorul Șef al ITM Brașov. El a mai menționat faptul că oricine împiedică activitatea de control a ITM este pasibil de amendă de minim 5000 de lei.
Reprezentantul ITM a venit și cu informații mai puțin alarmante: statisticile autorității arată că, în medie, ITM a acordat o singură amendă la 14 avertismente, la controalele desfășurate în 2016.
Un alt aspect important este externalizarea activităților de securitate în muncă. Retailerii care apelează la acest tip de servicii trebuie să știe că, în cazul producerii unui accident în muncă, răspunderea aparține în totalitate angajatorului – după cum a precizat Dorin Senchetru, Inspector Șef Adjunct pe Secutitate și Sănătate în Muncă în cadrul ITM Brașov.








