Strategii de creștere în vremuri impredictibile la INTERACTIV Brașov, 7-8 mai
În contextul actual, în care impredictibilitatea este o constantă, în care inflația continuă să-și pună amprenta asupra comportamentului de consum și în care marile lanțuri de retail investesc bugete considerabile în dezvoltare și concepte noi de magazine, discrepanța între performeri și cei care au pierdut lupta este mai vizibilă.
Câștigătorii sunt companiile care reușesc să pună cumpărătorul și nevoile acestuia în centrul businessului, care au o strategie de expansiune sustenabilă și cele care țin pasul cu tendințele și noile tehnologii într-o continuă transformare. Totodată, reziliența și puterea de adaptare au făcut diferența de la minus la plus, iar piața locală de retail rămâne sub semnul schimbării.
Despre cum își păstrează relevanța jucătorii din retailul independent vom discuta în cadrul INTERACTIV, evenimentul Progresiv dedicat comunităților locale de business, care va avea loc în perioada 7-8 mai, la Hotel Qosmo Brașov.
Pe scena evenimentului vor urca Maria Biji, Director Comercial NastiCo, Adrian Zahariea, Director Comercial Sergiana și Gabriel Sandu, Director General AuGust, alături de care care vom discuta despre cât de greu este să menții un trend ascendent la nivel de business, ce rol joacă expansiunea în ecuația de creștere și cum arată strategia de dezvoltare dincolo de investițiile în extindere.
În cadrul INTERACTIV vom discuta și despre mecanismele de apărare ale consumatorilor în fața instabilității economice, trendurile care își pun amprenta asupra consumatorilor, despre excelența in-store, strategiile de loializare, dar și un status privind Sistemul de Garanție-Returnare și impactul pe care acest proiect de economie circulară îl are în industria de retail.
Nu rata masterclassurile INTERACTIV
Cum pot face față businessurile active pe plan local acestor provocări și să se adapteze tendințelor actuale fără să sacrifice obiectivele de creștere sustenabilă? Răspunsul îl vom afla în cele două workshopuri din cadrul INTERACTIV– evenimentul Progresiv dedicat comunităților locale de retaileri și producători.
EFICIENȚĂ ÎN RETAIL. GHID PRACTIC PENTRU CREȘTEREA PERFORMANȚEI ÎN MAGAZIN
Workshopul susținut de Manuela Mancaș, Fondator și Managing Director AHA Moments, și Vesna Fuiorea, Fondator Next Level Trends, are la bază un ghid practic pentru creșterea performanței în retail care combină două tipuri de informații esențiale: principii teoretice și bune practici relevante pentru marea majoritate a categoriilor de bunuri de larg consum și a tipurilor de magazine, dar și o perspectivă recentă asupra comportamentului consumatorilor.
Prezentarea oferă informații privind eficiența în retail și va acoperi etape esențiale în procesul de cumpărare – de la atragerea cumpărătorilor la optimizarea experienței de achiziție.
CREȘTERE ÎN VREMURI DIFICILE: VIZIUNE ȘI STRATEGII PENTRU O DEZVOLTARE SUSTENABILĂ
O viziune clară și o strategie de business adaptată contextului actual sunt două elemente esențiale pentru a-ți ghida afacerea spre creștere. O viziune puternică funcționează ca un far călăuzitor, ajutând companiile să rămână concentrate în timp ce se adaptează la provocările externe. Totuși, viziunea singură nu este suficientă: aceasta trebuie transpusă în strategii concrete, care să răspundă realităților pieței și nevoilor specifice ale afacerii.
În această sesiune, Lucian Marin și Polixenia Iordăchescu, Parteneri în cadrul Growth Leadership Consulting, vor ghida participanții în cadrul unui exercițiu practic, conceput pentru a-și redefini sau rafina viziunea de business.
INTERACTIV Brașov, două zile de content și networking
Anul acesta, Interactiv vine cu un concept nou prin care ne propunem să creăm cadrul perfect pentru consolidarea parteneriatelor de business. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, oferind astfel participanților șansa de a interacționa și de a avea acces la insighturi valoroase privind modele de business reziliente, capabile să se adapteze rapid schimbărilor din industrie.
Pentru înscriere, participanții au la dispoziție trei opțiuni de participare și pot opta pentru varianta cu cazare sau fără cazare. Mai multe detalii despre înscriere și pachetele de participare se regăsesc aici.
Lansată pe piață în 1999, Revista Progresiv a avut încă de la început ca obiectiv principal facilitarea comunicării și a parteneriatelor între retaileri și furnizorii de bunuri de larg consum, iar evenimentul Interactiv vine ca răspuns la această nevoie din piață. Ajuns la a 19-a ediție, Interactiv este cadrul perfect de socializare între retaileri, furnizori și distribuitori, dar și pentru a dezvolta relațiile de business și a avea acces la cele mai noi produse ale furnizorilor.



