Câte magazine noi a pus Penny Market pe listă pentru 2018

Retailerul Penny Market are în plan să deschidă anul viitor în România un număr de 20-25 de magazine, în linie cu ritmul expansiunii din 2017, a declarat Daniel Gross, Director General al companiei. Câte magazine noi a pus Penny Market pe listă pentru 2018

De la începutul anului și până acum, Penny Market a deschis 21 de magazine, ultima locație inaugurată fiind cea din Râmnicu Vâlcea (13 decembrie). Până la finalul lui 2017, retailerul mai are în plan să inaugureze între 5 și 10 magazine noi, a mai punctat Daniel Gross.

„Noi ne concentrăm pe zone cu un număr de aproximativ 10.000 de locuitori și deservim o zonă de proximitate de aproximativ 15.000 de locuitori. Planurile de dezvoltare țin cont de infrastructura disponibilă, numărul de locuitori și puterea de cumpărare”, a explicat executivul Penny Market.

Pentru anul viitor, compania intenționează să continue expansiunea la nivel național, pe listă fiind 20-25 de magazine noi, respectiv finalizarea remodelărilor (în 2017 au fost remodelate în conceptul Future Store 51 de magazine Penny Market), extinderea depozitului din Turda.

Din punctul de vedere al investițiilor, deschiderea unui magazin nou presupune în medie o investiție de aproximativ două milioane de euro (dacă este dezvoltat integral) și aproximativ 500.000 euro (dacă este deschis într-o clădire deja existentă).

„Suntem optimiști în ceea ce privește dezvoltarea rețelei noastre păstrându-ne obiectivele de a deschide noi magazine în 2018 si de a ajunge la 400 de unități în următorii ani”, a adăugat Daniel Gross.

Penny Market este deținut de grupul german Rewe, unul dintre cei mai activi retaileri din România. Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. Compania a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 2,86 miliarde de lei, în creștere cu circa 8% față de anul precedent și a raportat un profit net de 23,75 milioane de lei, în creștere cu circa 85%.

Penny investeste in angajati si mareste salariul minim
Penny deschide un nou magazin în Focșani
Discounterul Penny continuă planul accelerat de expansiune și inaugurează un nou magazin în Focșani. Odată cu această deschidere, rețeaua...
Penny deschide un nou magazin în Piatra Neamț
Penny deschide un nou magazin în Piatra Neamț
Penny își extinde accelerat rețeaua și inaugurează un nou magazin în Piatra Neamț. Este cel de-al patrulea magazin deschis de retailer în...
PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România
PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România
PENNY, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua cu un nou magazin în Călărași și ajunge la 350 de unități...
 Rețeaua Penny, la un pas de borna de 350 de magazine în România
Rețeaua Penny, la un pas de borna de 350 de magazine în România
Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua și inaugurează un nou magazin în Constanța. Acesta este cel...