Bilanțul deschiderilor în retailul modern în luna octombrie

Rețelele internaționale de retail și-au continuat investițiile pe plan local în extindere și au inaugurat 22 de unități comerciale, menținând astfel ritmul de expansiune al ultimelor luni. În ceea ce privește evoluția pe canale, vedeta deschiderilor a fost și luna trecută segmentul de proximitate. Bilanțul deschiderilor în retailul modern în luna octombrie

Prima poziția în topul celor mai expansivi retaileri este ocupată și de această dată de Profi, care a inaugurat 11 magazine noi. Pe locul al doilea în clasament se situează Mega Image care a bifat 6 unități, iar poziția a treia este ocupată de dm drogherie markt care a deschis 2 supermarketuri. De asemenea luna trecută, retailerii Kaufland, Lidl și Carrefour au bifat câte o deschidere, iar francezii de la Auchan au extins cu 55% suprafața hypermarketului din Oradea în urma unei investiții de 2 mil. de euro.

Dintre cele 11 unități inaugurate de Profi, 5 funcționează în formatul de proximitate  City, 3 în format standard și 3 în formatul Loco. Prin aceste deschideri, rețeaua națională operată de ratilerul controlat de fondul de investiții polonez Enterprise Investors a ajuns la 355 de magazine. Compania a inaugurat de la începutul acest an 81 de unități și estimează că până la finalul anului va bifa 100 de noi magazine. În plus, potrivit reprezentanților companiei, Profi își va menține ritmul de expansiune și în 2016, având în plan să deschisă cel puțin 100 de magazine.

Retailerul belgian Mega Image și-a concentrat investițiile în extinderea rețelei de proximitate și a deschis 4 magazine sub brandul Shop&Go și un supermarket Mega Image. De asemenea, Mega Image a inaugurat și al treilea magazin concept store din Capitală în zona Barbu Văcărescu. În prezent, Mega Image operează 442 de magazine, sub mărcile Mega Image (203), Shop&Go (236), AB Cool Food (1) și Gusturi Românești (2).

De asemenea, Lidl și Kaufland, ambii partea a grupului Schwarz, au bifat câte o nouă deschidere. Ritmul de expansiune al celor doi retaileri este cu mult mai redus decât anul trecut: Lidl este abia la a cincea inaugurare din acest an și ajunge la pragul de 189 de magazine. De cealaltă parte, Kaufland a bifat al doilea hypermarket inaugurat în 2015, la Sibiu, în condițiile în care anunțase 9 deschideri pentru anul acesta. Astfel rețeaua de hypermarketuri a germanilor a ajuns la 104 unități.

Și rețeaua de magazine dm drogerie markt a inaugurat, la începutul lunii octombrie, două unități comerciale la București, în centrul comercial Băneasa și la Alexandria, ajungând la un număr total de 76 de unități operaționale.

Francezii de la Carrefour au bifat o nouă deschidere pe segmentul de supermarketuri. Retailerul a inaugurat primul său supermarket din localitatea Florești (jud. Cluj), ridicând numărul total de magazine în acest format la 100.

Pentru analize mai detaliate privind expansiunea retailerilor internaţionali pe plan local accesaţi aplicaţia interactivă Ika România: www.ika.magazinulprogresiv.ro.

27 de deschideri bifate de marile rețele de retail pe plan local în luna august
27 de deschideri bifate de marile rețele de retail pe plan local în luna august
Jucătorii prezenți pe piața locală de retail și-au continuat investițiile în expansiune, în luna august fiind inaugurate 27 de unități...
Proximitatea, cheia dezvoltării pieței locale de retail
Proximitatea, cheia dezvoltării pieței locale de retail
186 de magazine noi au apărut pe harta retailului local în prima jumătate a acestui an, proximitatea fiind punctul central al retailerilor...
Ritm constant de expansiune pentru marile rețele de magazine în iunie
Ritm constant de expansiune pentru marile rețele de magazine în iunie
Retailerii internaționali și-au continuat investițiile în expansiune și în luna iunie, bifând 34 de noi deschideri. Ritmul de dezvoltare a...
 Ritm constant de extindere pentru retailerii internaționali în luna mai
Ritm constant de extindere pentru retailerii internaționali în luna mai
Expansiunea a rămas pe lista de priorități a jucătorilor internaționali prezenți pe piața din România, astfel că în luna mai au fost...