Nestlé România, evoluție peste rezultatele globale în 2021

Nestlé România, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală, a încheiat anul 2021 cu o creștere organică de 10,5%, depășind astfel rezultatele obținute la nivel global și de zonă. Performanța a fost susținută de diversitatea portofoliului pe piața locală, în special de categoriile de cafea pentru consum acasă și în sectorul out-of-home, precum și de hrana pentru animale de companie. Nestlé România. Pentru a îndeplini așteptările consumatorilor și a răspunde tendințelor globale de adoptare a unei alimentații echilibrate, Nestlé își revizuiește strategia de nutriție și introduce o nouă abordare “Bun pentru tine, bun pentru planetă” Vezi mai multe pe revista.progresiv.ro

„În ciuda contextului, ne-am ambiționat să ne adaptăm rapid la schimbările pieței, să fim mai agili și mai rezilienți. Am lansat peste 30 de produse noi în toate cele 10 categorii pe care le avem în România. Am continuat proiectele de CSR sub cei trei piloni, nutriție echilibrată, mediu și oportunități de dezvoltare a tinerilor, dar am venit și cu un proiect-concurs de idei pentru susținerea restartării României după pandemie, idei excelente care vor fi puse în practică de anul acesta. În 2022, ne continuăm angajamentul față de comunitatea și consumatorii noștri din România și ne urmăm călătoria noastră regenerativă”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

Din perspectivă regională, producătorul a înregistrat în zona EMENA o creștere organică de 7,2%, Europa de Vest bifând un plus de o singură cifră, în timp ce în zona Europei Centrale și de Est, avansul a fost de peste 10%. Vânzările raportate au crescut cu 4,5% la 21,1 miliarde de franci elvețieni. Creșterea a fost susținută de evoluția continuă a portofoliului înspre categorii și canale cu creștere rapidă, precum și de inovare. Toate piețele au înregistrat o creștere pozitivă, cu evoluții puternice ale vânzărilor conduse de Regatul Unit, Rusia, Italia și Franța. Zona a continuat să înregistreze creșteri ample ale cotei de piață, în special în ceea ce privește hrana pentru animale de companie, cafeaua și preparatele culinare refrigerate.

La nivel de grup, Nestlé a raportat o creștere organică de 7,5%, generată de un mix de cote de piață în creștere, redresare sectorului out-of-home și dinamica pozitivă din retail. Vânzările totale raportate au crescut cu 3,3%, la 87,1 miliarde de franci elvețieni, fiind afectate de schimbul valutar, cu o reducere de 1,3%, dar și de dezinvestiții, cu un impact negativ de 2,9%.

”În 2021, ne-am concentrat în continuare pe punerea în aplicare a strategiei noastre pe termen lung și pe accelerarea investițiilor în creștere, navigând în același timp prin provocările lanțului de aprovizionare la nivel mondial. Creșterea noastră organică a fost puternică, cu o sporire a cotei de piață, în urma execuției disciplinate, a inovației rapide și a digitalizării intense. Întreaga echipă Nestlé a demonstrat perseverență exemplară și agilitate într-un mediu plin de provocări. Mergând mai departe, suntem încrezători în puterea modelului nostru de creare a valorii", a declarat Mark Scheider, CEO Nestlé.

Nestlé este prezentă în 189 de țări din întreaga lume și deține peste 2.000 de branduri în portofoliu, încluzând nume emblematice precum Nescafé, Nespresso, Maggi și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.

 Vânzările Nestlé România, evoluție peste media la nivel de grup în T1
Vânzările Nestlé România, evoluție peste media la nivel de grup în T1
Nestlé România a înregistrat o creștere de 2,1% a vânzărilor organice, rezultat peste avansul raportat la nivel de grup. Astfel, Nestlé a...
Silvia Sticlea, Nestlé România: În 2024 mizăm pe dezvoltare și inovație pentru creșterea businessului
Silvia Sticlea, Nestlé România: În 2024 mizăm pe dezvoltare și inovație pentru creșterea businessului
Pentru Nestlé România, 2023 a fost un an al consecvenței, strategie care a poziționat businessul în topul creșterii la nivel de grup, cu un...
Nestlé România, creștere organică de 18,8% în 2023
Nestlé România, creștere organică de 18,8% în 2023
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a înregistrat o creștere organică de 18,8% în...
Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o...
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare globale pe primul semestru al anului...
Nestlé România, creștere de 11,1% în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, creștere de 11,1% în primele nouă luni ale anului
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare pe primele nouă luni ale anului 2022....