Nestlé România, creștere de peste 12% după prima jumătate a anului
Primele șase luni ale acestui an s-au încheiat pentru Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, cu o creștere organică importantă, atât la nivel de grup, cât și pe piața din România.
„Nestlé România a terminat primele șase luni ale anului cu o creștere de 12,6%, creștere susținută de o evoluție de două cifre pe 7 dintre cele 10 divizii ale noastre”, explică Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
Portofoliul Nestlé a crescut în această perioadă cu 30 de produse noi potrivite pentru toate vârstele și gusturile, de la produse culinare, la mâncarea pentru bebeluși Gerber Organic Baby, precum și suplimente alimentare din gama Nancare. La nivel de grup, Nestlé a înregistrat o creștere organică de 8,1%, fiind generalizată în majoritatea zonelor geografice și categoriilor.
„În prima jumătate a anului, am înregistrat o creștere organică puternică și o sporire semnificativă a profitului pe acțiune. Echipele noastre locale au implementat creșterile de prețuri într-o manieră responsabilă. Reziliența volumului și a mixului de produse s-a bazat pe brandurile noastre puternice, pe ofertele diferențiate și pe pozițiile de lider pe piață. Am limitat impactul presiunilor inflaționiste fără precedent și al constrângerilor lanțului de aprovizionare asupra dezvoltării marjei noastre prin controlul disciplinat al costurilor și eficiența operațională. În același timp, investițiile din spatele cheltuielilor de capital, digitalizării și sustenabilității au crescut semnificativ”, explică Mark Schneider, CEO Nestlé.
În Europa, creșterea organică a fost de 7,1%, reflectând creșterea prețurilor, redresarea în continuare a canalelor externe și inovarea. Zona a continuat să înregistreze creșteri ale cotei de piață, în special în ceea ce privește hrana pentru animale de companie, cafeaua și alimentația sugarilor.
Citește și: Interesul oamenilor pentru cafea a crescut cu 650% în ultimul an
Pe categorii de produse, principalul motor de creștere a fost Purina PetCare, alimentată de mărcile premium Gourmet, Purina ONE și Purina Pro Plan, inclusiv produse veterinare. Creșterea a fost generalizată pe toate canalele, în special în comerțul electronic și în magazinele de specialitate pentru animale de companie. Gourmet Revelations, recent lansata mâncare super-premium pentru pisici, a înregistrat o cerere puternică.
Vânzările în Nestlé Professional au crescut într-un ritm de două cifre, condus de băuturi. Apa a înregistrat o creștere de două cifre, condusă de S.Pellegrino, Perrier și Acqua Panna. Vânzările în nutriția sugarilor au crescut într-un ritm de două cifre, pe baza impulsului puternic pentru produsele oligozaharidelor din laptele uman (HMOs).
Categoria de Dulciuri a raportat o creștere medie de o singură cifră, cu o cerere puternică pentru KitKat în majoritatea zonelor geografice și Baci în Italia. Cafeaua a înregistrat o creștere de o singură cifră, condusă de cafeaua solubilă NESCAFÉ. Starbucks by Nespresso și alte capsule compatibile Nespresso au înregistrat creșteri suplimentare ale cotei de piață pe segmentul de retail.
Perspective pentru întregul an 2022
„Ne dorim ca 2022 să fie al nouălea an consecutiv de creștere sănătoasă a businessului Nestlé în România și să consolidăm reputația Nestlé ca și companie importantă pentru dezvoltarea economică și socială a României prin inițiative NHW, de sustenabilitate și sprijin comunitar”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
La nivel de grup, Nestlé estimează o creștere organică a vânzărilor cuprinsă între 7% și 8% la finalul acestui an. Marja profitului operațional este așteptată în jurul valorii de 17,0% și, totodată, reprezentanții companiei preconizează creșteri ale profitului pe acțiune în monedă constantă și eficiența capitalului.
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, este prezentă în 189 de țări din întreaga lume cu peste 2.000 de branduri. Cumulat, pentru companie lucrează mai bine de 300.000 de persoane.