Vânzările Nestlé România, evoluție peste media la nivel de grup în T1

Nestlé România a înregistrat o creștere de 2,1% a vânzărilor organice, rezultat peste avansul raportat la nivel de grup. Astfel, Nestlé a înregistrat vânzări totale de 22,1 miliarde de franci elvețieni, marcând o creștere organică de 1,4%, cu pricing de 3,4% și creștere internă reală (RIG) de -2,0%.  Vânzările Nestlé România, evoluție peste media la nivel de grup în T1

„Am avut un început de an cu o creștere organică de 2,1% în primul trimestru, cu contribuții importante de la șapte dintre cele zece categorii din portofoliul nostru. Suntem încrezători în faptul că produsele noastre de calitate și noile lansări vor convinge consumatorii să continue să ne aleagă. De 28 de ani contribuim la economia locală și la dezvoltarea comunității prin proiectele educaționale și de sustenabilitate pe care le derulăm. Direcțiile noastre strategice de anul acesta vor fi consolidarea brandurilor, menținerea în topul preferințelor consumatorilor, sprijinul acordat familiilor, tinerilor și mediului prin proiectele in derulare, dar și prin sprijinul nostru pentru reducerea risipei alimentare”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

„Ne-am așteptat la un început lent și preconizăm o revenire puternică a creșterii interne reale în al doilea trimestru, cu livrări fiabile pentru restul anului. O gamă largă de inițiative de creștere în cadrul Grupului încep acum să dea rezultate. În America de Nord, continuăm să inovăm și am crescut nivelul activităților comerciale, în special în domeniul alimentelor congelate, care au pierdut teren în primul trimestru. Planul de integrare pentru divizia de vitamine și suplimente minerale a Nestlé Health Science este pe drumul cel bun, cu un punct de cotitură asteptat in al doilea trimestru și o creștere puternică preconizată ulterior. Principalele priorități ale Nestlé rămân să execute cu excelența, să valorifice expertiza științifică și nutrițională și să stimuleze creșterea brandurilor de miliarde. Reiterăm obiectivele noastre pentru 2024 și privim înainte cu încredere", a declarat Mark Schneider, Nestlé CEO.

Creșterea organică a vânzărilor Grupului a fost determinată de Zona Europa și de piețele emergente, cu un impact negativ din America de Nord. La nivelul Europei, Nestlé a înregistrat în primele trei luni ale anului vânzări de 4,6 miliarde de franci elvețieni. Creșterea organică a fost de 4,4%, cu pricing de 4,6% și o creștere internă reală de 0,2%.

Avansul a fost generalizat în toate zonele geografice și categoriile. Zona a înregistrat creșteri ale cotei de piață în hrana pentru animale de companie și nutriția pentru sugari. Pe categorii de produse, principalul factor care a contribuit la creștere a fost Purina PetCare, condus de mărcile premium Purina One, Felix și Gourmet. Vânzările de cafea au crescut cu o rată medie de o singură cifră, cu contribuții puternice din partea produselor Nescafe și Starbucks. Dulciurile au înregistrat o creștere medie de o singură cifră, cu o cerere puternică pentru KitKat și produse sezoniere. Categoria de produse culinare a crescut cu o rată scăzută de o singură cifră, conduse de Maggi, care și-a extins distribuția pentru portofoliul său de tăiței. Categoria de nutriție pentru sugari și copii de vârstă mică a înregistrat o creștere scăzută de o singură cifră.


 

Silvia Sticlea Nestle Romania
Vânzările Nestlé România au raportat o creștere organică de o cifră în T1
Nestlé România a înregistrat în primele trei luni din acest an ”o creștere organică a afacerilor de o cifră”, în linie cu estimările...
nestle
Nestlé România, creștere organică a businessului de 5,7% în primele nouă luni al anului
Grupul Nestlé raportează vânzările pe primele nouă luni ale anului 2024 și anunță o creștere organică de 2,0% la nivel de grup, în timp ce...
Nestle_rezultate financiare primul semestru 2024
Nestlé România, creștere organică de trei ori mai mare decât media grupului
Grupul Nestlé a înregistrat pentru primele șase luni ale acestui an o cifră de afaceri de 45 de miliarde de franci elvețieni, marcând un avans...
Nestlé România, creștere organică de 18,8% în 2023
Nestlé România, creștere organică de 18,8% în 2023
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a înregistrat o creștere organică de 18,8% în...
Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o...
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare globale pe primul semestru al anului...