Promovări în top managementul Delaco

După ieșirea fraților Comăniciu din acționariatul Delaco, francezii de la Savencia  – noul proprietar al producătorului de brânzeturi – au promovat trei manageri români la conducerea companiei. Astfel, funcția de Managing Director a fost preluată de Romulus Dumitru (Foto), fostul Director Comercial, un manager cu experianță de 11 ani în Delaco. În poziția ocupată anterior de acesta a fost promovat Mihai Minea, fost Area Salea Manager în cadrul companiei. Promovări în top managementul Delaco

O altă schimbare a fost numirea lui Mircea Barbu la conducerea departamentului de logistică, după 10 ani petrecuți în vânzări.

În 2018, grupul francez Savencia (fostul Bongrain) și-a majorat participația la Delaco la 100%, după ce a achiziționat pachetul minoritar de acțiuni (de 28%) care le rămăsese fraților Tudor Comăniciu şi Dragoş Comăniciu, fondatorii acestui business. Francezii au intrat în acționariatul companiei românești în anul 2010, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni, de 52%.

Delaco a raportat o cifră de afaceri de 368,8 mil. lei (80 mil. euro) pe 2017, cu un profit net de aproape 9,5 milioane de lei (circa 2 mil. euro), de trei ori mai mic faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a avut anul trecut un număr mediu de 448 de salariaţi.

În prezent, Delaco este unul dintre cei mai mari jucători în piața românească de brânzeturi, distribuind local branduri precum  Delaco, Apetito sau Del, dar şi brandul de unt Lurpak și cafeaua ready-to-drink Starbucks.

Downtradingul, „amenințarea” din umbră pentru categoriile telemea și cașcaval
Downtradingul, „amenințarea” din umbră pentru categoriile telemea și cașcaval
Cașcavalul și brânza telemea sunt două dintre produsele întâlnite în peste 80% din frigiderele din România. Chiar dacă se bucură de o...
Brânzeturile tartinabile, o piață unde brandurile nu lasă loc de creștere mărcilor private
Brânzeturile tartinabile, o piață unde brandurile nu lasă loc de creștere mărcilor private
Deși mărcile private câștigă tot mai mult teren în piața FMCG, mai ales în contextul inflaționist, în categoria de brânzeturi tartinabile...
Tartinabilele, o piață cu evoluții diametral opuse
Tartinabilele, o piață cu evoluții diametral opuse
Sub impactul majorărilor de preț, producătorii și distribuitorii activi în categoria tartinabilelor mizează pe inovații și modificări de...
Brânzeturile, o piață sub semnul transformării
Brânzeturile, o piață sub semnul transformării
După o creștere volatilă în 2020, generată de impactul pandemiei, piața de brânzeturi și-a continuat trendul ascendent în ciuda faptului că...
Daniela Dumitrașcu revine în echipa Delaco
Daniela Dumitrașcu revine în echipa Delaco
Daniela Dumitrașcu, managerul care a ocupat în perioada 2010-2014 poziția de Director de Marketing în cadrul producătorului de lactate Delaco, a...
Fraţii Comăniciu au ieșit de tot din acționariatul Delaco
Fraţii Comăniciu au ieșit de tot din acționariatul Delaco
Grupul francez Savencia (fostul Bongrain) și-a majorat participația la Delaco la 100%, după ce a achiziționat pachetul minoritar de acțiuni (de...