Mihaela Tyrel de Poix predă ștafeta la conducerea Cramei SERVE
Silviana Petre-Badea a preluat conducerea Cramei SERVE. După o experiență îndelungată în real estate, Silviana Petre-Badea a preluat responsabilitatea conducerii SERVE de la mama sa, Mihaela Tyrel de Poix, co-fondator al primei crame private din România. Silviana a condus JLL Romania timp de 8 ani, iar în prezent a rămas membru non executiv în Boardul CEE al iO Partners.
„Fac tranziția la o industrie complet nouă, cu o piață extrem de competitivă și cu concurenți pentru care am un mare respect. Cei 20 de ani în domeniul consultanței m-au pregătit pentru multe și mai știu că, indiferent de domeniu sau de produs, ingredientele sunt aceleași: grija față de oameni și locul lor în ecosistemul în care funcționează, focus pe rezultat, inovație și excelență în fiecare detaliu și cât mai multă bucurie în fiecare zi și în fiecare proiect. Avem deja o echipă minunată în cramă și vie, cu o medie a retenției de peste 20 de ani, și am creat o echipă de vânzări și marketing de care putem fi mândri”, declară Silviana Petre-Badea.
Crama SERVE, situată în regiunea viticolă Dealu Mare, din județul Prahova, are o capacitate de producție de 500.000 de sticle de vin anual, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, în creștere față de anul anterior.
Silviana Petre-Badea este absolventă a Academiei de Studii Economice și are o experiență de 20 de ani în consultanță real-estate, dintre care ultimii 10 ani în top management. De la cârma afacerii familiei, ea va promova excelența în interiorul companiei, va face noi recrutări și va crea sisteme moderne, care să permită scalarea businessului începând din 2025.
Silviana îi va avea alături pe mama sa, care rămâne implicată și va acompania tranziția, și pe fratele său, Paul Badea. La rândul său, acesta din urmă a preluat poziția de Non Executive Partner, din care va gestiona relația cu anumiți clienți și parteneri strategici și va participa la creionarea strategiei pe termen lung a companiei.
„Ne propunem ca în 5 ani să devenim cel mai admirat business de vinuri din România, nu doar pentru vinurile, istoria și povestea noastră, dar și pentru valoarea pe care o aducem partenerilor cu care lucrăm - angajați, furnizori și clienți, mediului de afaceri, industriei de vinuri și societății în general. Vrem ca SERVE să rămână o companie pentru care oamenii să își dorească să lucreze și cu care partenerii să dorească să facă business. Avem forța să stăm alături de alți producători cu aceleași valori și viziune în a poziționa vinul ca brand de țară pentru România”, mai spune Silviana Petre-Badea.
Compania explorează în prezent oportunități atât în zona de producție, cât și în cea de marketing și vânzări, respectiv cultura și vinul bio, sustenabilitate și ESG în viticultură, inovație în packaging pentru reducerea amprentei de carbon, demistificarea vinului pentru consumatori și oenoturism.
Pe lângă tranziția către noua generație, Crama SERVE marchează anul acesta și 30 de ani de existență. În 1994, contele francez Guy Tyrel de Poix împreună cu Mihaela de Poix puneau bazele uneia dintre celei mai mari și mai de succes afaceri viticole, înființând prima firmă privată de vinuri din România.
Crama SERVE - Societatea Euro-Romană pentru Vinuri de Excepție - este cel mai vechi si unul dintre cei mai cunoscuții producători de vin din Dealu Mare, regiune renumită pentru condițiile climatice ideale pentru cultivarea strugurilor roșii. Crama SERVE deține și exploatează 65 de hectare de viță de vie în zona Ceptura, având o producție anuală de circa 500.000 de sticle de vin și o cifră de afaceri de circa 2 milioane de euro. Printre brandurile de vin produse se numără “Vinul Cavalerului”, “Terra Romana” și gama “Cuvee”.