Lidl România numeşte un italian la conducerea diviziei de achiziţii

Marco Giudici este noul Director Naţional de Achiziţii al Lidl România. Managerul, care este şi membru al Consiliului de Conducere a preluat această funcţie începând cu luna martie. În cadrul Lidl România acesta este responsabil de activitatea întregului departament de achiziţii, dar şi de departamentul de marketing.Lidl România numeşte un italian la conducerea diviziei de achiziţii

Marco Giudici are o experienţă de peste 10 ani în retail şi industria FMCG. Anterior, acesta a ocupat funcţia de director de achiziţii pe food pentru Lidl Italia. În plus, Marco Giudici nu este la prima experienţă în România, în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2010 ocupând poziţia de director de achiziţii în cadrul reţelei Penny Market.

Lidl, parte a grupului Schwarz, este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa şi activează în peste 20 de ţări europene. În România, retailerul operează la nivel naţional o reţea de 185 de unităţi comerciale, cu vânzări anuale estimate la circa 1 miliard de euro.

Consiliul de Conducere al companiei este compus din cinci membri: Maksymilian Braniecki (Director General și Președintele Consiliului de Conducere), Sergiu Fală (Director Național de Expansiune), Marco Giudici (Director Național de Achiziții), Antoniu Radu (Director Național Administrativ) şi Frank Wagner (Director Național de Vânzări).

Schimbare la vârful departamentului de expansiune Lidl România
Schimbare la vârful departamentului de expansiune Lidl România
De la 1 mai 2024, Irina Mușan va prelua funcția de Director Național Servicii Centrale și Expansiune Lidl România și va face parte din...
Lidl lansează un magazin online de vinuri și pregătește deschiderea unui nou concept de retail
Lidl lansează un magazin online de vinuri și pregătește deschiderea unui nou concept de retail
Discounterul german Lidl a lansat pe piața din Spania un magazin online de vinuri și intenționează să lanseze un nou concept de retail, mai...
Lidl alocă peste 200 mil. euro pentru consolidarea businessului în Spania
Lidl alocă peste 200 mil. euro pentru consolidarea businessului în Spania
Lidl a anunțat că are în plan investiții de peste 200 de milioane euro pe piața din Spania. Bugetul vizează atât extinderea rețelei cu 20 de...
Lidl România are un nou Director Național de Achiziții și Marketing
Lidl România are un nou Director Național de Achiziții și Marketing
Georgiana Radu se întoarce în România de la Lidl Germania și va prelua funcția de Director Național de Achiziții și Marketing Lidl România....
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Un nou CEO pentru liderul pieței de retail din România
Un nou CEO pentru liderul pieței de retail din România
Marco Giudici va prelua poziția de CEO al Lidl România începând cu data de 1 noiembrie 2021, în urma plecării din companie a fostului CEO,...