DSV Solutions va închide anul acesta cu afaceri de 30 mil. euro

DSV Solutions, divizia specializată în furnizarea de servicii logistice complete și transport național a grupului DSV, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro pentru zona de depozitare și transport național, în creștere cu 10% față de 2021, a spus pentru Progresiv Alina Cheles, Managing Director al companiei. DSV Solutions va închide anul acesta cu afaceri de 30 mil. euro

“Începutul anului a fost dificil ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, dar pe parcursul celui de-al doilea semestru lucrurile au intrat pe un trend ascendent. S-au înregistrat creșteri atât la nivelul stocurilor existente, cât și la transportul mărfurilor din depozitele DSV Solutions, în special pentru clienții din categoaria “food”. De asemenea, pe parcursul anului am crescut și portofoliul de clienți cu ajutorul a trei noi parteneri care au ales DSV Solutions pentru serviciile de depozitare, manipulare marfă și distribuție națională”, a punctat Alina Cheles.

Principalul pilon de creștere al businessului a fost dezvoltarea portofoliului de clienți și creșterea stocurilor clienților existenți. Astfel, Mondelez și-a dublat stocul ca urmare a achiziției Chipitaajungând la o capacitate de depozitare de 15.000 mp.

În prezent, peste 70% din mărfurile stocate în depozitele DSV Solutions sunt din zona de retail& FMCG. Pentru industria “food” principalii parteneri sunt Mondelez și Orkla Foods.

La capitolul provocări, Alina Cheles menționează fluctuația de personal, creșterea inflației și a costurilor cu utilitățile. “O altă provocare majoră este oscilația prețului la combustibil cu un impact major asupra businessului de transport național”.

În perioada următoare prioritatea este creșterea gradului de ocupare a celui mai recent depozit inaugurat, de 12.000 mp, de la 50% la 100%. “De asemenea, echipa de Continuous Improvement a dezvoltat un pipeline consistent de proiecte pentru automatizarea și eficientizarea proceselor, care vor fi implementate până la mijlocul anului viitor. Mai mult decât atât, recent am extins deprtamentul de Business Engineering care lucrează în colaborare cu echipa globală în vederea adaptării soluțiilor noastre softwear la cerințele clienților, astfel încât să creștem constant performanța activității prin optimizarea proceselor logistice. Una dintre principalele noastre priorități este alinierea cu dinamica pieței de comerț online, unde cererea a crescut considerabil în ultimul an și unde businessul este mult mai complex, necesitând dezvoltarea interfețelor inclusiv cu companiile de curierat”, a detaliat executivul DSV Solutions.

DSV Solutions acomodează peste 40 de clienți din diferite industrii în 120.000 mp de centre logistice clasa A. În prezent, echipa DSV Solutions este formată din 360 de membri, personal calificat și specializat în furnizarea serviciilor logistice pentru partenerii săi din industria de retail, e-commerce, FMCG, electrocasnice, automotive.

Horváth: „Ultima milă” până la destinatar, responsabilă de 77% din costurile de transport
Horváth: „Ultima milă” până la destinatar, responsabilă de 77% din costurile de transport
„Ultima milă” până la destinatar este cea mai scumpă pentru transportatori și clienții lor, fiind responsabilă de 77% din costuri, dar...
Rolul transportului și logisticii în limitarea provocărilor pentru sectorul FMCG
Rolul transportului și logisticii în limitarea provocărilor pentru sectorul FMCG
Piața bunurilor de larg consum din România a înregistrat creșteri semnificative de la an la an, ceea ce denotă că România are un potențial...
Extinderea hub-ului Gebrüder Weiss din Sibiu, finalizată după o investiție de 3,4 mil. euro
Extinderea hub-ului Gebrüder Weiss din Sibiu, finalizată după o investiție de 3,4 mil. euro
Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, anunță finalizarea investiției...
Gebrüder Weiss: Piața de transport și logistică, ritm de creștere mai lent în 2022
Gebrüder Weiss: Piața de transport și logistică, ritm de creștere mai lent în 2022
Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și logistică, estimează că piața de profil va fi...