Kaufland deschide primul magazin în municipiul Moreni
Kaufland România inaugurează primul magazin într-un oraș cu mai puțin de 20 de mii de locuitori. Este vorba despre Moreni, județul Dâmbovița, și reprezintă pentru retailer primul pas spre extinderea în comunități urbane mici.
Prin această deschidere, Kaufland asigură peste 100 de locuri de muncă în Moreni.
„Suntem bucuroși că putem sprijini comunitatea din Moreni cu noi locuri de muncă, dar și cu un mediu de cumpărături complet sigur, la îndemână, în proximitatea locuințelor și mai ales ce oferă prețuri reduse și foarte accesibile”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.
Noul magazin are o suprafață de vânzare de peste 2.500 de metri pătrați, încadrată într-una totală de peste 5.100 de metri pătrați ce oferă o parcare extinsă, cu peste 220 de locuri. Și în această locație va exista un punct Grill. De asemenea, magazinul este dotat cu zece case de marcat standard și șase express tip self-service, pentru a asigura un timp mai scurt petrecut la cumpărături.
Totodată, în galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, servicii de telefonie mobilă și produse proaspete de patiserie și cofetărie.
Magazinul oferă și un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje - PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.
Acesta este al doilea magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020 – februarie 2021).
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 128 de magazine în România.