Prin programul Zero Risipă, Auchan salvează anual peste 800 de tone de alimente

Zero Risipă, programul Auchan pentru valorificarea alimentelor cu un ciclu de viață redus și reducerea risipei alimentare, a generat rezultate semnificative în primele 6 luni de la lansare. În acest interval, alături de clienții săi, retailerul a salvat peste 1,4 milioane de alimente, echivalentul a 406 tone de produse și a peste 812.000 de mese complete, evitând producerea a 1.016 tone de emisii de gaze cu efect de seră.
 
Disponibil în toate cele 33 de hypermarketuri Auchan, proiectul Zero Risipă este una dintre soluțiile propuse de companie pentru a reduce risipa alimentară, un fenomen care se manifestă în prezent la nivel global. Proiectul presupune identificarea zilnică a alimentelor cu termen de valabilitate scurt, care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, și reducerea prețului acestora cu 30%. Pe aceste produse se aplică o etichetă galbenă, cu noul preț redus, fiind ulterior expuse în zonele speciale din magazine marcate cu simbolul Zero Risipă.
 
„Scopul este acela ca hypermarketurile Auchan să devină magazinele în care niciun aliment nu este risipit. Aceasta este miza și ne bazăm în continuare pe responsabilitatea clienților noștri, cărora le mulțumim că au ales să achiziționeze produse din zona Zero Risipă, contribuind astfel, alături de noi, la reducerea risipei alimentare, precum și echipelor din magazine fără de care nu am fi avut aceste rezultate.”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
 
În zonele Zero Risipă din magazinele Auchan se regăsesc produse ambalate din categoriile legume, fructe, carne, pește, brânzeturi, mezeluri, lactate, congelate, sărate, dulciuri, alimentație specială și produse pentru animale, dar și băuturi și produse de panificație, urmând ca proiectul să fie extins și spre alte segmente de alimente. 
 
 
Prin programul Zero Risipă, Auchan salvează anual peste 800 de tone de alimente
2022, un nou an record pe segmentul industrial
2022, un nou an record pe segmentul industrial
Numărul retailerilor internaționali care au ales să implementeze și să consolideze hub-uri logistice în țara noastră se află pe un trend...
Top Social Brands 2021: Brandurile campioane în social media din România
Top Social Brands 2021: Brandurile campioane în social media din România
Revista Biz a lansat ediția a 13-a a clasamentului celor mai active branduri în social media din România, care aduce în prim-plan 50 de branduri...
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland lansează prima fermă regenerativă din România
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland lansează prima fermă regenerativă din România
Institutul de Cercetare în Permacultură din România și Kaufland România lansează proiectul Sol și Suflet, primul Centru Permanent de Inovare,...
Pepsi, rezultate în creștere pe 2020 la nivel global
Pepsi, rezultate în creștere pe 2020 la nivel global
PepsiCo Inc a raportat rezultate pozitive pe trimestrul patru din anul trecut, finalizând 2020 cu cifre în creștere față de...
Studiu: 36% dintre români obișnuiesc să cumpere mereu același brand de lactate
Studiu: 36% dintre români obișnuiesc să cumpere mereu același brand de lactate
În medie, 16% dintre români consumă zilnic sau aproape zilnic lactate, iar 19% dintre aceștia spun că au în medie un consum de lactate de...
Planul Nestlé EMENA pentru emisii nete zero până în 2050
Planul Nestlé EMENA pentru emisii nete zero până în 2050
Schimbările climatice prezintă un risc imens pentru viitorul alimentelor. În același timp, producția și consumul de alimente reprezintă o...