În ultimii 2 ani, Farmec a vândut cu 67% mai multe produse de protecție solară

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentul produselor de protecție solară de circa 67%, în intervalul 2016 – 2018. Pe această categorie, producătorul clujean este prezent cu două game: Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun. În ultimii 2 ani, Farmec a vândut cu 67% mai multe produse de protecție solară

„Ca urmare a inițiativelor de modernizare și dezvoltare constantă, cele două game de protecție solară ale Farmec s-au menținut pe un curs puternic ascendent. Rata de creștere înregistrată doar în ultimii 2 ani se datorează, printre altele, relansării gamei Gerovital Sun în anul 2016 și proceselor de modernizare și inovare a ambelor game de protecție solară din perioada 2016 – 2018”,  a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec.

În topul preferințelor românilor se află produsele cu factor ridicat de protecție solară și de îngrijire a pielii după expunerea la soare. Pe următoarele poziții, în topul produselor vedetă din categorie se află uleiurile de plajă Gerovital Sun și produsele de protecție solară destinate copiilor din gama Gerovital H3 Derma+ Sun. Ponderea celor patru sortimente de produse din fruntea clasamentului este de circa 66.78% din valoarea totală a vânzărilor din categoria de protecție solară.


Citește și: 


În ceea ce privește profilul consumatorului, reprezentanții companiei îl descriu ca fiind unul tot mai educat, bine informat în privința protecției solare adecvate, care nu se limitează la achiziția de produse de bază și caută soluții cât mai performante și eficiente, care să aibă grijă de sănătatea și aspectul său.

Linia Gerovital Sun este formată din 21 de produse, care asigură o dublă fotoprotecţie (UVA și UVB). Produsele sunt adresate tuturor categoriilor de consumatori, inclusiv copiilor și bărbaților și sunt adaptate cerințelor specifice ale pielii acestora. De cealaltă parte, Gerovital H3 Derma+ Sun a fost concepută în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății, purtând emblema Pharmaceutical Concept. Aceasta este adresată persoanelor cu piele sensibilă, predispuse către alergii solare.

Anul trecut, Farmec a raportat o cifră de afaceri de 214 milioane de lei (45,8 milioane de euro), în creștere cu 9,12% față de 2016.
În martie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 13 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați şi Râmnicu Vâlcea.
 

Farmec relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante și o extinde cu două produse noi
Farmec relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante și o extinde cu două produse noi
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante cu un nou concept grafic. Cele opt produse ale...
Farmec continuă expansiunea pe piața din București
Farmec continuă expansiunea pe piața din București
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, inaugurează un nou magazin Gerovital în București, în centrul comercial Mega Mall. Aceasta...
Din generație în generație, o nouă campanie de imagine pentru brandul Farmec
Din generație în generație, o nouă campanie de imagine pentru brandul Farmec
Propaganda a dezvoltat noua campanie de imagine pentru gama Farmec, care a fost relansată anul acesta cu un nou logo, un design modern și o gamă...
Produsele pentru îngrijirea feței și cele pentru curățenie, pilonii de creștere pentru Farmec în S1
Produsele pentru îngrijirea feței și cele pentru curățenie, pilonii de creștere pentru Farmec în S1
Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele șase luni...