Produsele pentru îngrijirea feței și cele pentru curățenie, pilonii de creștere pentru Farmec în S1

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele șase luni din acest an, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost impulsionat de vânzările pe categoriile face care și curățenie, al căror volum cumulat a reprezentat aproximativ jumătate din cifra de afaceri, realizată în perioada ianuarie-iunie.

Vânzările de pe categoria face care au ajuns la suma de 32,5 milioane de lei, cu 11,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent, iar produsele de curățenie au înregistrat vânzări de 27,1 milioane de lei, cu 13,1% mai mult față de anul trecut. Produsele pentru îngrijirea feței și cele pentru curățenie, pilonii de creștere pentru Farmec în S1

Categoriile cu cea mai mare creștere au fost produsele solare, produsele profesionale și cele de make-up. Dintre acestea, gamele Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun au înregistrat creșteri individuale de peste 35%, pe fondul relaxării măsurilor împotriva COVID-19 și a creșterii mobilității consumatorilor, ajungând la nivelul vânzărilor înregistrate în 2019, în perioada pre-pandemică. Produsele Gerovital Sun au înregistat vânzări de 6,7 milioane de lei, în creștere cu 35,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce gama de dermatocosmetice solare, Gerovital H3 Derma+Sun, a înregistrat vânzări de 1,6 milioane de lei, în creștere cu 53,7% față de primele șase luni ale anului anterior.

Produsele din portofoliul companiei Farmec s-au menținut în topul preferințelor consumatorilor pe mai multe categorii, conform datelor Nielsen din serviciul de retail, valoare vânzări,  pentru perioada ianuarie – iunie 2021, pentru Total Romania Retail. Gerovital s-a plasat pe primul loc pe segmentul face care și pe nișa produselor anti-acnee, în timp ce brandurile Nufăr și Triumf au fost pe primul loc în categoria detartranților, respectiv a produselor pentru îngrijirea bucătăriei.

Categoria biocidelor, lansată în primul semestru al anului trecut, în urma unei investiții de 500.000 de euro, a prezentat interes și în 2021. Compania a decis să continue producția de dezinfectanți și este, în prezent, în curs de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației.

„Încrederea pe care consumatorii o arată față de produsele noastre ne încurajează să continuăm investiția în calitatea produselor și a serviciilor și să rămânem dedicați angajamentului nostru de a inova. Vrem să ne menținem poziția pe segmentul produselor cosmetice și de îngrijire și să continăm să creștem, prin investiții susținute, gamele de curățenie și dezinfectanți, dar și să ne extindem prezența în mediul online și la nivel internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Compania intenționează să investească aproape 14 milioane de lei în acest an, dublu faţă de 2020, în diversificarea portofoliului, lansarea de noi produse, rețeaua de distribuție și digitalizare.

Farmec, afaceri de peste 71 mil. euro în 2023
Farmec, afaceri de peste 71 mil. euro în 2023
Farmec încheie anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 358 de milioane de lei (peste 71 milioane de euro), un nou record pentru producătorul...
Farmec atinge borna de 28 de magazine la nivel național
Farmec atinge borna de 28 de magazine la nivel național
Producătorul Farmec a inaugurat, la Cluj-Napoca, cel mai nou magazin sub brandul Gerovital, completând astfel rețeaua de magazine pe care...

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari companii din România, comercializând produsele din portofoliu în aproximativ 30 de țări. În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Farmec extinde rețeaua magazinelor de brand cu două noi unități
Farmec extinde rețeaua magazinelor de brand cu două noi unități
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a deschis două noi magazine de brand, în zonele centrale din Sighișoara și...
Farmec relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante și o extinde cu două produse noi
Farmec relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante și o extinde cu două produse noi
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante cu un nou concept grafic. Cele opt produse ale...
Farmec continuă expansiunea pe piața din București
Farmec continuă expansiunea pe piața din București
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, inaugurează un nou magazin Gerovital în București, în centrul comercial Mega Mall. Aceasta...
Farmec, creștere a afacerilor de circa 10% în 2020
Farmec, creștere a afacerilor de circa 10% în 2020
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 287,9 milioane lei (59,5 milioane euro),...