Tetra Pak investește 80 mil. euro în tranziția de la plastic la hârtie
Tetra Pak, lider mondial în soluții de procesare și ambalare a produselor alimentare, investește 80 de milioane de euro în perioada 2019-2021 în vederea dezvoltării producției de paie de hârtie, capace nedetașabile și a altor soluții care înlocuiesc paiele de plastic obținut pe bază de combustibili fosili, arată Raportul de Sustenabilitate 2019 al companiei.
Totodată, compania a investit începând cu 2012 20 de milioane de euro în infrastructura de colectare și reciclare. Mai mult, a creat 45 de posturi noi în cadrul companiei pentru a sprijini colectarea și reciclarea ambalajelor de carton la nivel global.
Pe de altă parte, Tetra Pak a livrat anul trecut peste 148 de milioane de ambalaje care au fost utilizate în programul de distribuire a laptelui în școli din România.
Tetra Pak România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 122,2 milioane lei, la un nivel similar cu 2017, și un profit net de 2,98 milioane lei, în scădere cu 30% comparativ cu anul anterior, arată datele furnizate de Ministerul Finanțelor.