România, a patra țara din lume la creșterea producției de vin

2023 a fost un an dificil pentru industria vinului cu o scădere a producției până la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 60 de ani, potrivit celor mai recente estimări oficiale ale Oficiului Internațional al Viei și Vinului (OIV). Conform datelor colectate de OIV și analizate de Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, printre puținele țări care au produs mai mult vin decât anul trecut se numără și România, aceasta înregistrând a patra cea mai mare creștere a volumului.România, a patra țara din lume la creșterea producției de vin

Conform OIV, în 2023, România a produs 4,4 milioane de hectolitri de vin, cu 15% mai mult decât în 2022 și cu 4% mai mult decât media ultimilor 5 ani, consolidându-și poziția de al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa. Creșteri de volume au mai înregistrat, pe plan global, Statele Unite (25,5 milioane hl, cu 12% mai mult decât în 2022), Portugalia (7,4 milioane hl, +8%) și Germania (9 milioane hl, +1% vs 2022).

Din cauza condițiilor climatice, a secetei și bolilor din vie, producția de vin din emisfera sudică a fost grav afectată, însă și în Europa s-au înregistrat câteva scăderi abrupte ale volumelor de vin produse. Au fost afectate în special Grecia (-50%), Croația (-46%), Georgia (-28%), Spania (-19%), Italia (-13%) și Moldova (-10%).

În emisfera sudică, unde cifrele au o mai mare acuratețe, dat fiind că recolta a avut loc în primăvară, s-au înregistrat pierderi importante în toate țările producătoare, în afară de Noua Zeelandă, care a produs cu 14% mai mult: Uruguay și Argentina au produs cu 29% mai puțin, Australia cu 22%, Chile cu 18%, iar Africa de Sud cu 10%.

Per total, producția globală de vin din 2023 este estimată la o medie de 244 de milioane de hectolitri, cu 7% mai puțin decât anul trecut, reprezentând cea mai redusă cantitate din ultimii 60 de ani.

„Pentru România, ar putea reprezenta o oportunitate importantă, însă nu avem încă maturitatea, relațiile din piață și nivelul de organizare necesare pentru a profita de acest moment. Creșterea producției este, totuși, o veste bună, deși previzibilă. Avem încă suprafețe mari care abia intră pe rod sau care se apropie de maturitate, apar mereu noi producători, producătorii existenți își diversifică și își rafinează oferta – într-un cuvânt, apar semnele de maturizare ale piețe de vin din România, cel puțin din punct de vedere al producției”, explică Marinela Ardelean, expert în vin, co-organizator al festivalului de vin RO-WINE și fondator al platformei WinesOfRomania.com.

Ciprian Roșca, Cramele Recaș: 2024 va fi ultimul an în care vom merge cu pași mici
Ciprian Roșca, Cramele Recaș: 2024 va fi ultimul an în care vom merge cu pași mici
Provocările par să fi devenit o tradiție a ultimilor ani, astfel încât 2024 nu putea face excepție de la regulă. Intrarea în vigoare a SGR...
Carrefour a organizat prima degustare de vin în timpul unui zbor spre România
Carrefour a organizat prima degustare de vin în timpul unui zbor spre România
Carrefour România celebrează Ziua Națională cu o premieră prin programul Deschidem Vinul Românesc. Alături de WizzAir a organizat prima...

Citește și eMAG lansează Drinks & Coffee Shop, magazin de băuturi, vinuri și cafea cu peste 21.000 de produse


Potrivit acesteia, în ceea ce privește consumul de vin, lucrurile stau diferit. Deși pe piața internă, în ultimii 10-20 de ani, s-a dezvoltat o comunitate solidă de cunoscători și consumatori avizați, industria mai are încă nevoie de dezvoltare.

„Vorbim despre readucerea vinului în rândul alimentelor, ca realitate, nu la nivel declarativ, și despre o educare a consumatorului către moderație și satisfacție, despre paharul de vin de la masă, și nu orice vin, ci unul de calitate, verificat și conform, nu de vinul bunicului de la țară”, a completat Marinela Ardelean.

Principala provocare, pentru acest an și pentru anii care vor veni, rămâne deschiderea piețelor externe. O asemenea scădere a producției globale poate reprezenta o oportunitate pentru România de a-și redobândi statutul internațional de țară producătoare de vin.

„Spuneam, în urmă cu 10 ani, că văd România pe podiumul calității, alături de Franța și Spania, în 2036. Deși lucrurile se mișcă mai încet decât speram, am în continuare încredere în vinul românesc, în soiurile autohtone și în calitatea pe care o pot furniza producătorii români de vin”, a adăugat Marinela Ardelean.

În urma estimărilor OIV, Franța a redevenit cel mai mare producător european de vin, cu 45,8 milioane de hectolitri, o cifră identică cu cea de anul trecut. Australia, o sursă populară de vin pentru piețele europene, a pierdut peste o cincime din producție din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor provocate de La Nina. În America de Sud, Chile, țară cunoscută pentru raportul foarte bun între calitate și preț al vinurilor, a suferit din cauza incendiilor și a secetei, în timp ce podgoriile din Argentina au fost afectate de grindină și ger. 

 

Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Deschidem Vinul Românesc, programul Carrefour România care sprijină industria vinurilor românești încă din 2019, a susținut, la invitația...
Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad
Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad
Comerțul cu vin la nivel global a atins în 2022 o valoarea record, susținută de o creștere bruscă a prețurilor, dar cantitatea de vin vândut...
Piața vinului din România, nivel record în 2021
Piața vinului din România, nivel record în 2021
Cifra de afaceri a producătorilor de vin din România a crescut în 2021 cu peste 20% față de 2020, fiind atins cel mai ridicat nivel din istorie,...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...