Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad

Comerțul cu vin la nivel global a atins în 2022 o valoarea record, susținută de o creștere bruscă a prețurilor, dar cantitatea de vin vândut a scăzut din cauza cererii mai slabe și a problemelor logistice, scrie Reuters. Datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului arată că exporturile globale de vin s-au ridicat la valoarea de 37,6 miliarde de euro (41,22 miliarde de dolari) în 2022, în condițiile în care prețurile de export au crescut în medie cu 15% față de 2021. Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad

În același timp, consumul mondial de vin a scăzut cu 1%, la 232 milioane de hectolitri.

„Războiul din Ucraina și criza energetică asociată, împreună cu întreruperile de pe lanțul de aprovizionare la nivel mondial, duc la o creștere a costurilor de producție și distribuție”, susține Organizația Internațională a Viei și Vinului într-un comunicat postat pe siteul său.

În ceea ce privește producția, OIV și-a redus ușor estimarea pentru producția de vin din 2022 la 258 milioane de hectolitri, de la estimarea inițială de 259,9 mhl publicată în octombrie anul trecut, fiind totuși cu aproximativ 1% sub producția din anul precedent.


Citește și Inflația și temerile legate de lanțurile de aprovizionare se estompează, dar rămâne incertitudinea


În România, ultimele date disponibile arată că cifra de afaceri a producătorilor de vin a crescut în 2021 cu peste 20% față de 2020, fiind atins cel mai ridicat nivel din istorie, de aproape 2,1 miliarde lei, potrivit unei analize KeysFin. Astfel, în linie cu estimările analiștilor KeysFin, piața de vin locală a depășit cu 3,4% maximul anterior atins în 2017, de puțin peste 2 miliarde de lei și a fost cu 55% peste nivelul din 2012.

România, a patra țara din lume la creșterea producției de vin
România, a patra țara din lume la creșterea producției de vin
2023 a fost un an dificil pentru industria vinului cu o scădere a producției până la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 60 de ani, potrivit...
Keysfin & RetailZoom: Retailul alimentar din România, estimat la 108 miliarde de lei în 2022
Keysfin & RetailZoom: Retailul alimentar din România, estimat la 108 miliarde de lei în 2022
Cifra de afaceri a retailului alimentar a crescut cu aproape 11,7% față de 2020 și a fost cu 48% peste nivelul din 2017, la 93 de miliarde de lei...

Pentru 2022, analiștii estimează o continuare a creșterii pieței vinului și depășirea maximului istoric atins în 2021, la peste 2,3 miliarde de lei în baza datelor de la Organizația Internațională a Viei și Vinului (OVIS) și a inflației anuale de aproape 11% în cazul vinului, raportată de Institutul Național de Statistică.

În 2021, în România existau 611 de companii care aveau ca obiect de activitate producția de vinuri și/sau cultivarea de struguri (cod CAEN 1102 - Producția de vin din struguri și cod CAEN 0121 - Cultivarea strugurilor), cu 1% mai multe față de 2020 și în creștere cu 25% comparativ cu 2012.

Piața vinului din România, nivel record în 2021
Piața vinului din România, nivel record în 2021
Cifra de afaceri a producătorilor de vin din România a crescut în 2021 cu peste 20% față de 2020, fiind atins cel mai ridicat nivel din istorie,...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...
Recaș, Jidvei și Cotnari, cei mai mari producători de vin din România
Recaș, Jidvei și Cotnari, cei mai mari producători de vin din România
În anul 2020, în România existau 596 de companii care aveau ca obiect de activitate producția de vinuri și/sau cultivarea de struguri, cu 0,8%...
Producția mondială de vin, la un nou minim record
Producția mondială de vin, la un nou minim record
Producția de vin la nivel global ar putea scădea anul acesta la un nou minim record pe fondul condițiilor meteo nefavorabile din Europa, în timp...