Preluarea Pambac de către Popasul Trebeș, sub lupa Concurenței

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Popasul Trebeș preia controlul unic asupra Pambac S.A., ca urmare a separării actualilor acționari, respectiv Popasul Trebeș și Comfert Agricultura. Preluarea Pambac de către Popasul Trebeș, sub lupa Concurenței

În anul 2013, acţiunile Pambac SA au fost cumpărate de investitorii băcăuani Comfert SRL şi Popasul Trebeş SRL, care au devit astfel proprietarii companiei. Doi ani mai târziu Consiliul Concurenței autoriza această tranzacție.

“În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Atât Popasul Trebeș, cât și Pambac, desfăşoară activități, în principal, pe piața producţiei şi comercializării produselor de morărit și panificație, pe piața pastelor făinoase, pe piața îngrășămintelor chimice, respectiv pe piața cerealelor și semințelor oleaginoase.

Înființată în anul 1968, Pambac are în prezent 560 de angajați și peste 80 de produse în portofoliu. Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 163,4 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de 2016, respectiv un profit net de 3,72 milioane de lei.

pret oua avertisment consiliul concurentei
Avertismentul Consiliului Concurenței: Anunțarea unor majorări de prețuri poate încălca Legea Concurenței
Consiliul Concurenței atrage atenția că fiecare companie trebuie să își stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui...
Prețurile alimentelor de bază au crescut cu 1,5% în august comparativ cu iunie. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Bogdan Chirițoiu, CC: Deși suntem o țară ieftină, inflația diminuează acest avantaj
După două trimestre de stagnare economică înregistrate anul trecut, România a pierdut locul în topul celor mai bune creșteri ale Produsului...
Dr. Oetker vrea să vândă brandul Inedit holdingului de investiții Raiffeisen
Dr. Oetker vrea să vândă brandul Inedit holdingului de investiții Raiffeisen
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care The New Originals Company GmbH intenționează să preia activele deținute de Dr. Oetker...
Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image
Consiliul Concurenței invită furnizorii să transmită observații cu privire la preluarea Profi de către proprietarul Mega Image
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V., parte din grupul Ahold Delhaize, intenționează să...
Preluarea unor active Cargill de către grupul Waterland, în analiza Consiliului Concurenței
Preluarea unor active Cargill de către grupul Waterland, în analiza Consiliului Concurenței
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care NewOpCo Hungary, o filială a Grupului Waterland, va prelua unele active ale Grupului...
Ce amenzi a dat Consiliul Concurenței anul trecut: “În orice criză apar profitori care urmăresc să facă bani în ape tulburi”
Ce amenzi a dat Consiliul Concurenței anul trecut: “În orice criză apar profitori care urmăresc să facă bani în ape tulburi”
Consiliul Concurenţei a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 407 milioane lei (82,73 milioane euro), valoare care situează anul...