Parteneriatul cu Starbucks, impuls de 282 mil. € pentru vânzările Nestlé

Nestlé Global a anunțat rezultatele financiare pentru anul 2019 și acestea indică o creștere organică de 3,5% și vânzări de 92,6 de miliarde de franci elvețieni (echivalentul a 87 de miliarde euro), cu 1,2% peste nivelul din 2018. Potrivit companiei, creșterea a fost susținută de o creștere puternică în Statele Unite și Brazilia, precum și de o îmbunătățire în Europa de Vest. Creșterea organică a accelerat la 2,6% pe piețele dezvoltate și a rămas în mare parte neschimbată pe piețele emergente, la 4,7%. Parteneriatul cu Starbucks, impuls de 282 mil. € pentru vânzările Nestlé

„Am înregistrat progrese importante în 2019, parametrii operaționali și financiari îmbunătățindu-se semnificativ pentru al doilea an consecutiv. Creșterea organică a accelerat, alimentată de un impuls puternic în Statele Unite și a businessului Purina PetCare la nivel global. Vom continua să ne concentrăm pe inovația rapidă. De exemplu, lansarea produselor noastre premium Starbucks a avut un mare succes”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé.

Toate categoriile de produse au înregistrat o creștere organică pozitivă, potrivit companiei, însă cea mai mare contribuție a venit de la Purina PetCare și brandurile sale premium Purina ProPlan și Purina ONE.

Cafeaua a avut, de asemenea, o contribuție importantă ajutată de cererea puternică de produse Starbucks, care până acum au fost distribuite în peste 40 de țări. În total, produsele Starbucks au generat vânzări suplimentare de peste 300 de milioane de franci (aproximativ 282 milioane euro) în 2019.

Europa Centrală și de Est a menținut o creștere organică de o singură cifră, dar politica de prețuri a avut un impact ușor negativ.

La nivel de grup, câștigurile per acțiune au crescut cu 28%, până la 4,30 franci pe durata intervalului de raportare.

Nestlé a vândut Nestlé Skin Health în 2019 și a anunțat vânzarea companiei sale de înghețată din SUA în schimbul a patru miliarde de dolari către Froneri. Tranzacția a fost finalizată la 31 ianuarie 2020. De asemenea, Nestlé a fost de acord să vândă 60% din compania Herta (activă în producția de alimente pe bază de carne) către Casa Tarradellas.
 

Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o...
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé România, creștere organică de 19,2% în prima jumătate a anului
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare globale pe primul semestru al anului...
 Nestlé își menține ritmul de creștere la nivel european
Nestlé își menține ritmul de creștere la nivel european
Nestlé a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 19,1 miliarde franci elvețieni, în creștere cu 1,8% față de anul precedent. Creșterea...
Nestlé România, creștere de peste 12% după prima jumătate a anului
Nestlé România, creștere de peste 12% după prima jumătate a anului
Primele șase luni ale acestui an s-au încheiat pentru Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, cu o creștere...