Noi clarificări de la CNA privind apariția minorilor în reclamele la alimente
După aproximativ două luni de la publicarea unei decizii interpretate de către întreaga industrie alimentară ca o interdicție a apariției minorilor cu vârsta între 3-15 ani în reclamele la alimente, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) revine cu precizări legate de aceste reglementări.
Astfel, reprezentanții CNA subliniază faptul că minorii cu vârste între 3-15 ani pot apărea în continuare în reclamele la alimente, însă nu este permis ca aceștia să aibă un rol principal narativ în reclamele respective, chiar şi în cazul unor clipuri publicitare animate. "Consiliul apreciază faptul că esența articolului 117, lit. a1, face referire la rolul minorilor în clip-ul publicitar, la interacțiunile pe care aceștia le au în cadrul scenariului, la dialogul la care aceștia sunt parte sau la mesajul mimic pe care ei îl transmit. Apariția pasivă a minorului în reclamele la produse alimentare nu face obiectul art. 117 alin.(1) lit. a1, Consiliul, în interpretarea sa, distanțându-se de teza cenzurării apariției în sine a minorului în astfel de reclame”, se precizează într-un document publicat recent pe site-ul autorității.
Totodată, Consiliul apreciază, în explicitarea articolului 117 alin.(1) lit.a1, că nu este admisibil îndemnul adresat minorilor, direct sau prin intermediul adulților, sub orice formă de prezentare, cum ar fi voice-off-ul sau exprimările animate, de a consuma produse alimentare. "Prin reglementarea care face obiectul prezentei instrucțiuni, Consiliul stabilește restricții în favoarea protecției superioare a minorului, urmărind limitarea folosirii minorilor în reclame la alimente, ținând cont de următoarele principii care se regăsesc și în legislația specifică europeană: să nu existe un îndemn direct, către minori, de a cumpăra; să nu fie exploatată credulitatea lor; evitarea instrumentalizării minorilor drept mijloc de a convinge părinții; punerea în scenă a minorilor, prin apariții active, ca personaje reale sau exprimate prin animație", se mai precizează în documentul publicat pe site-ul CNA.
Aceste clarificări ale CNA-ului vin în contextul în care introducerea articolului 117 în Codul de reglementare a conţinutului audiovizual a fost contestată de către industria publicității și de către marii producători de alimente, aceștia invocând faptul că noua reglementare nu are corespondent nicăieri în Europa și, în plus, generează costuri suplimentare cu producția publicitară pentru brandurile care distribuie în media locală clipuri realizate în afara țării și doar traduse în limba română.
Noua prevedere legală vizează doar radiodifuzorii licențiați în România (de ex. Pro TV, Antena 1, Antena 3, Prima TV) și va intra în vigoare la șase luni de la data publicării, adică la jumătatea lunii august 2017.





