Distribuție pe Gustate vrea 2 milioane de euro printr-un plasament privat la BVB

Distribuție pe Gustate, companie de distribuție și producție alimentară care activează în sudul României, urmează să realizeze un plasament privat pe Bursa de Valori București pentru a atrage două milioane de euro prin majorare de capital social. Plasamentul privat va permite companiei să-şi continue creşterea într-un ritm accelerat pe cele trei linii de business principale: distribuție de produse alimentare, extinderea propriei rețele de magazine și producția de preparate din carne sub brandul “Mezeluri din Bănie”. Distribuție pe Gustate vrea 2 milioane de euro printr-un plasament privat la BVB

“Prin aceste fonduri vom crește viteza procesului investițional în două direcții: achiziția anul acesta a unei unități de producție pentru preparate din carne în județul Dolj și îmbunătățirea costurilor de producție și pentru achiziția de materii prime, ceea ce va crește marja și profitul companiei. De asemenea, o parte din sumă va fi folosită pentru digitalizarea firmei și investiții în marketing pentru creșterea brandului Mezeluri din Bănie. În viitorul apropiat avem în vedere și extinderea propriei rețele de magazine în principalele orașe din sudul României”, afirmă Bogdan Asan-Mic, acționar și administrator al Distribuție pe Gustate.

Tranzacția pentru achiziția fabricii din județul Dolj urmează să fie finalizată în T2 anul acesta, iar fabrica vizată este chiar unitate de producție Pe Gustate scoasă la vânzare de Lactag în anul 2017.

”Compania Lactag prin planul său de reorganizare a decis să iasă din industria de mezeluri și să își concentreze activitatea în industria lactatelor. Compania Distribuție Pe Gustate consideră industria preparatelor din carne o industrie cu potențial de creștere și în acest sens a dezvoltat brandul de preparate din carne Mezeluri din Bănie. La nivel de ownership, în cadrul familiei există mai multe businessuri cu diferite obiecte de activitate, cu acționariat și viziuni diferite”, a precizat Bogdan Asan-Mic pentru Progresiv.

Afaceri de 60 de milioane de lei în 2021

Distribuție pe Gustate este o companie de distribuție și producție de preparate din carne care activează în zona Olteniei și a Munteniei. Compania, lansată în 2011, a avut afaceri de 11,1 milioane de euro anul trecut, în creștere cu 50% față de 2019. Inițial a activat doar pe segmentul de distribuție, dar începând cu anul 2019 s-a extins și pe zona de producție a preparatelor din carne prin dezvoltarea propriului brand: Mezeluri din Bănie.

“Pentru anul acesta ne-am bugetat o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de lei și o îmbunătățire a profitabilității. Creșterea profitului va fi determinată de faptul că o parte importantă din fondurile atrase prin acest plasament privat vor fi îndreptate către achiziția de bunuri și materii prime la prețuri semnificativ mai competitive decât în prezent”, adaugă Bogdan Asan-Mic.

Compania are o rețea de 14 magazine în orașele Pitești, Costești, Ploiești, Drăgășani, Balș, Craiova, Corabia, Târgu Jiu, Strehaia, București. În planul de investiții pe termen de 3-5 ani, managementul companiei planifică să deschidă magazine și depozite cash&carry în principalele orașe din sudul României, acolo unde compania activează și cu distribuția proprie. În prezent, Distribuție pe Gustate are peste 1.500 clienți business-to-business în județe precum Argeș, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Teleorman, Prahova, Dâmbovița, Ilfov.

 

Mezelurile, o categorie în care inflația pune frână fenomenului de premiumizare
Mezelurile, o categorie în care inflația pune frână fenomenului de premiumizare
Scădere în volum, orientare către formate și cantități mai mici, downtrading, nivel de loializare scăzut. Acestea sunt doar câteva dintre...
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
După finalizarea investiției de șapte milioane euro într-o nouă unitate de producție, Artesana face trecerea spre o nouă etapă de dezvoltare,...
O piață în creștere accelerată
O piață în creștere accelerată
Piaţa locală de distribuţie FMCG se află, în mod cert, pe o traiectorie ascendentă, având în federe faptul că avansul mediu al cifrei de...
Fabrica de lactate și brandul Lactag au fost scoase la vânzare
Fabrica de lactate și brandul Lactag au fost scoase la vânzare
Casa de Insolvență Transilvania, administratorul judiciar al producătorului de lactate și mezeluri Lactag, a scos la vânzare fabrica de lactate...