Declarațiile înșelătoare de pe etichetele produselor, interzise la nivel european

Afirmațiile generice referitoare la mediu și alte informații înșelătoare despre produse vor fi interzise, potrivit unei noi legi adoptate de Parlamentul European. Concret, vor fi permise doar etichetele de sustenabilitate bazate pe sistemele oficiale de certificare sau stabilite de autoritățile publice. Totodată, informațiile despre garanții trebuie să fie mai vizibile și, potrivit legii, se introduce o nouă etichetă de prelungire a garanției. Declarațiile înșelătoare de pe etichetele produselor, interzise la nivel european

Directiva adoptată cu 593 voturi pentru, 21 împotrivă și 14 abțineri urmărește să protejeze consumatorii de practicile de marketing înșelătoare și să îi ajute să facă alegeri mai bune atunci când cumpără diverse bunuri. „În acest scop, lista UE cu practicile comerciale interzise va fi completată cu mai multe obiceiuri de marketing problematice legate de dezinformarea ecologică (cunoscută și ca „greenwashing”) și de obsolescența prematură a bunurilor”, anunță Parlamentul European.

Noile norme urmăresc, în principal, să îmbunătățească fiabilitatea și claritatea etichetelor produselor prin interzicerea utilizării unor declarații de mediu înșelătoare, cum ar fi „ecologic”, „natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic” sau „eco”, atunci când nu sunt însoțite de dovezi.

Folosirea etichetelor de sustenabilitate va fi și ea reglementată, având în vedere confuzia cauzată de proliferarea lor și faptul că nu folosesc date comparative. În viitor, în UE vor fi autorizate doar etichetele de sustenabilitate bazate pe sisteme oficiale de certificare sau stabilite de autoritățile publice.

În plus, directiva va interzice afirmațiile bazate pe schemele de compensare a emisiilor potrivit cărora un produs ar avea un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului.

Durabilitatea, în prim-plan

Un alt obiectiv important al noii legi este ca producătorii și consumatorii să se concentreze mai mult asupra durabilității produselor. În viitor, informațiile privind garanția produselor vor trebui să fie mai vizibile. Se va crea, de asemenea, o etichetă armonizată, care va conferi mai multă vizibilitate produselor cu o garanție extinsă.

Noile reguli vor interzice și afirmațiile nefondate privind durabilitatea (de exemplu, afirmația potrivit căreia o mașină de spălat va rezista la 5.000 de cicluri de spălare, dacă acest lucru nu este adevărat în condiții normale), îndemnurile la înlocuirea consumabilelor mai devreme decât este strict necesar (ceea ce se întâmplă adesea cu cerneala imprimantelor, de exemplu) și prezentarea bunurilor ca fiind reparabile atunci când nu este cazul.

„Această lege va schimba viața de zi cu zi a tuturor europenilor! Ne vom îndepărta de obiceiul de a arunca foarte repede produsele, vom face marketingul mai transparent și vom combate obsolescența prematură a bunurilor. Oamenii vor putea alege produse mai durabile, reparabile și sustenabile datorită etichetelor și reclamelor fiabile. Cel mai important, companiile nu mai pot păcăli oamenii spunând că sticlele de plastic sunt bune pentru că au plantat copaci undeva sau nu vor mai putea afirma că un produs este sustenabil fără a aduce dovezi. Aceasta este o mare victorie pentru noi toți!”, declară raportoarea Parlamentului, Biliana Borzan (S&D, Croația).

Directiva mai trebuie acum să primească aprobarea finală din partea Consiliului, după care va fi publicată în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Noua directivă este menită să funcționeze împreună cu Directiva privind afirmațiile legate de mediu, care este în prezent examinată în comisiile Parlamentului. Această viitoare directivă va fi mai specifică și va descrie mai detaliat condițiile de utilizare a afirmațiilor legate de mediu.

 

Comisia Europeană vrea să limiteze utilizarea etichetelor eco
Comisia Europeană vrea să limiteze utilizarea etichetelor eco
Comisia Europeană vrea să limiteze folosirea așa-ziselor etichete eco pe piața europeană întrucât, conform unui studiu, afirmațiile legate...
Consecințele greenwashing-ului pentru companii. Introducerea de sancțiuni este iminentă
Consecințele greenwashing-ului pentru companii. Introducerea de sancțiuni este iminentă
În cursa pentru a atrage consumatorii care se arată tot mai preocupați de factorii de mediu, sociali și guvernanță (ESG), companiile...
Directivă europeană: 6.000 de companii din România, obligate să raporteze informații privind sustenabilitatea
Directivă europeană: 6.000 de companii din România, obligate să raporteze informații privind sustenabilitatea
Parlamentul European a adoptat textul final al Directivei privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD), care va impune companiilor ce...
Brandurile și retailerii din FMCG, cea mai mare cerere pentru etichete și ambalaje prietenoase cu mediul în 2022
Brandurile și retailerii din FMCG, cea mai mare cerere pentru etichete și ambalaje prietenoase cu mediul în 2022
Cele mai multe solicitări pentru etichetele prietenoase cu mediul au fost înregistrate anul acesta în rândul industriei FMCG, atât din partea...