Berarii României: Predictibilitatea fiscală, esențială pentru a proteja investițiile și producția locală

Berarii României, organizație care reprezintă 90% din piața națională a berii, reiterează una dintre cele mai importante solicitări transmise constant autorităților: nevoia de predictibilitate fiscală. Aceasta nu este o cerință abstractă, ci o condiție esențială pentru planificarea afacerilor, investiții durabile și dezvoltare economică pe termen lung. Berarii României: Predictibilitatea fiscală, esențială pentru a proteja investițiile și producția locală. Vezi mai mult pe revistaprogresiv.ro

În România, bere nu înseamnă doar o băutură cu zero evaziune fiscală pe lanțul de producție, ci și agricultură românească, servicii și materii prime locale, contribuții la bugetul public și bugetele locale, zecii de mii de locuri de muncă.

”În anul 2024, pentru prima dată după o perioadă marcată de măsuri fiscale introduse intempestiv, Ministerul Finanțelor Publice a stabilit un calendar clar pentru accize, lucru salutat de sectorul berii ca un semnal de stabilitate și responsabilitate. Această măsură a răspuns cererii noastre fundamentale: oprirea modificărilor fiscale adoptate peste noapte, fără consultare sau preaviz. Revenirea asupra acestui calendar ar reprezenta un pas înapoi și ar afecta grav încrederea investitorilor, planurile de dezvoltare ale companiilor și capacitatea industriei de a susține producția locală”, spune Constantin Bratu, Director General Berarii României.

Industria berii din România are un impact economic real și profund. Cu unități de producție în 31 din cele 41 de județe, sectorul generează anual peste 3 miliarde de euro în PIB, susține peste 60.000 de locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea comunităților locale din întreaga țară. În ciuda unui context economic dificil, contribuția membrilor Asociației la bugetul de stat a crescut cu 15% în 2024, ajungând la 356 de milioane de euro.

Majorarea taxelor, dublată de impredictibilitate, nu aduce beneficii economiei naționale. Dimpotrivă: descurajează investițiile locale, afectează lanțurile valorice interne și încurajează importurile – produse care aduc mult mai puțin valoare adăugată economiei naționale și nu susțin ocuparea forței de muncă în România, mai spun reprezentanții Berarii României.

Acciza la bere a crescut cu 46% în perioada 2016 – 2025, fiind modificată și de două ori pe an, în afara prevederilor din Codul Fiscal.

După trei ani consecutivi de scădere, piața berii din România s-a stabilizat în 2024, menținând un prag critic – 15 milioane hectolitri. Acest rezultat nu este întâmplător, ci reflectă reziliența industriei și importanța deciziilor de politică fiscală care sprijină, nu afectează, dezvoltarea economică. Industria berii este profund ancorată în economia României – de la producători de materii prime și ambalaje, la distribuție, retail și HoReCa. Aproape 97% din berea consumată în România este produsă local, un indicator clar al capacității de producție autohtonă și al contribuției reale în economie.

Constantin Bratu
Un nou Director General pentru Asociația Berarii României
Asociația Berarii României anunță numirea, începând cu 1 august, a lui Constantin Bratu în poziția de Director General al organizației,...
bere
Berarii și triunghiul inflație, fiscalitate, vânzări în scădere
După ce 2023 a reprezentat al doilea an consecutiv în care volumele pieței berii s-au contractat, începutul lui 2024 oscilează între un...
Julia Leferman preia mandatul de Secretar General al Berarilor Europei de la 1 august
Julia Leferman preia mandatul de Secretar General al Berarilor Europei de la 1 august
Viitorul mandat de Secretar General al Berarilor Europei, organizație care reprezintă peste zece mii de producători de bere de pe continent, va...
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Piața berii din România raportează o scădere de 9% în primele cinci luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatele...