Julia Leferman preia mandatul de Secretar General al Berarilor Europei de la 1 august
Viitorul mandat de Secretar General al Berarilor Europei, organizație care reprezintă peste zece mii de producători de bere de pe continent, va fi preluat de la 1 august de Julia Leferman, actualul Director General al Asociației Berarii României. Mandatul a fost deținut anterior, începând cu anul 2010, de Pierre-Olivier Bergeron. Berarii Europei este una dintre cele mai vechi organizații patronale europene, reunind asociații ale producătorilor de bere din 28 de state europene.
Julia Leferman deține poziția de Director General al Berarilor României din anul 2017, având o experiență de peste 20 de ani în consultanță de afaceri publice și management. În timpul mandatului său la Berarii României s-au pus bazele celui mai mare proiect de mediu din țară – Sistemul de Garanție Returnare.
În noua funcție, Julia Leferman va coordona direcția strategică a organizației, colaborând strâns cu asociațiile naționale ale berarilor, companii producatoare de bere, parteneri de industrie și autorități. Responsabilitățile cheie ale mandatului sunt activitatea de lobby și reprezentare în relația directă cu autoritățile europene, în efortul de dezvoltare a unor politici sectoriale cu impact în domeniu.
Berarii României reprezintă, de 20 ani, vocea sectorului berii din România, militând pentru politici publice care să încurajeze economia locală și care să respecte principiile predictibilității și transparenței. Companiile din domeniu generează peste 60 de mii de locuri de muncă la nivel național, din care 6.000 în industria berii. Proiectele asociației au vizat, de-a lungul timpului, stabilirea unui cadru fiscal echitabil, încurajarea unui consum responsabil și un mediu curat, incusiv prin crearea Sistemului de Garanție Returnare, din care Berarii României fac parte.
Cu sediul la Bruxelles, The Brewers of Europe reunește asociații naționale de bere și companii din 28 de țări europene pentru a sprijini obiectivele comune ale celor peste 10.000 de producători. Viziunea organizației este să asigure un sector european al berii competitiv, responsabil și durabil, creând valoare comună de-a lungul întregului lanț valoric și îmbogățind cultura europeană.





