Agrana clarifică informațiile privind activitatea fabricii de la Buzău

Agrana, cel mai mare producător de zahăr de România, anunță că operațiunile de ambalare, depozitare și logistica a fabricii din Buzău funcționează conform programului obișnuit, fiind sistat doar procesul de rafinare, activitate oprită încă din noiembrie 2023. Decizia de a opri procesul de rafinare a venit în urma unor modificări apărute pe lanțul de aprovizionare, fapt ce cauzează efecte cu impact economic. Agrana fabrica Buzau rafinare zahar

Săptămâna trecută, sindicatul a fost notificat oficial, în concordanță cu legea, despre sistarea activității de rafinare pe termen nedefinit și despre inițierea conservării liniei dedicate din cadrul fabricii, pentru a împiedica degradarea utilajelor, astfel încât acestea să poată fi reutilizate la nevoie.

„Angajații noștri reprezintă o prioritate pentru noi, iar compania respectă toate prevederile legale în relația cu sindicatul. Au fost programate, pentru săptămâna în curs, discuții cu liderii sindicali, care au ca scop identificarea celor mai potrivite variante benefice angajaților vizați de sistarea campaniilor de rafinare, prin noi oportunități de muncă în cadrul companiei. Vom respecta întocmai contractul colectiv de muncă, așa cum a fost el negociat și acceptat de ambele părți, în februarie și care a intrat în vigoare începând cu luna martie 2024”, explică reprezentanții Agrana.

În ultimii zece ani, Agrana a investit peste 18 milioane de euro în afacerile locale, cea mai mare investiție având loc în Buzău, între 2018 și 2019. Compania a făcut prima investiție în România în 1998, în industria zahărului. Producătorul mărcilor de zahăr Mărgăritar și Coronița a bugetat numai anul trecut investiții de șase milioane de euro pentru noi mașini de ambalat, paletizatoare și stații de evaporare.

Înființată în 1988, compania este lider pe piața mondială a preparatelor din fructe și cel mai important producător de concentrate de sucuri de fructe din Europa. De asemenea, pe segmentul de amidon, Agrana este un producător important de produse din amidon (obținute din cartofi, porumb și grâu) și de bioetanol. Totodată, Agrana este cel mai mare producător de zahăr din Europa Centrală și de Est.

 

 

Kaufland, investitii in actiuni ESG pe plan local in 2023
Kaufland România, investiții de peste 63 mil. euro în inițiative de ESG în 2023
Kaufland România a investit peste 63 de milioane de euro în inițiative de ESG în 2023, potrivit Raportului de sustenabilitate aferent anului...
investitii 2024 in retail & fmcg companii proiecte buget de investitii mediul de business retail alimentar. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Peste 280 mil. euro investiții în retail & FMCG în 2024. Care sunt proiectele
De la începutul acestui an în industria de retail și FMCG au fost anunțate mai multe investiții importante din partea unor companii precum...
Agrana fabrica Buzau rafinare zahar
Agrana a bugetat investiții de 6 milioane de euro în 2023
Grupul Agrana, producătorul mărcilor de zahăr Mărgăritar și Coronița, a bugetat pentru acest an investiții de șase milioane de euro pentru...
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
În luna aprilie, rata inflației a încetinit și a ajuns la 11,2%, cu trei puncte procentuale sub cea din martie. Vorbim despre cea mai mare...