Creșterea segmentului convenience, dublată în contextul pandemiei

O analiză recentă realizată de Mintel Research și citată de Convenience Store arată că 2020 va fi anul cu unele dintre cele mai bune cifre pentru magazinele de tip convenience de pe piața britanică de retail. Creșterea segmentului convenience, dublată în contextul pandemiei

Mintel Research estimează o creștere de aproape 8% în acest an față de 3% cât a fost creșterea canalului convenience în 2019. Iar această rată de creștere va fi peste tot sectorul alimentar britanic care este așteptat să crească cu aproximativ 6% în acest an. 

De altfel, o cercetarea de piață realizată de IGD arată că magazinele de tip convenience vor înregistra o creștere de 13,2% în următorii doi ani ca urmare a avansului important din acest an. Această creștere, generată în contextul pandemiei, ar urma să fie mai temperată în 2021 și 2022, potrivit estimărilor IGD, dar chiar și în aceste condiții acest canal de vânzare se va afla pe o poziție mult mai bună decât în 2019.

Creșterea consumului in-home pe perioada pandemiei ar urma să crească valoarea de piață a magazinelor de tip convenience de la 44 de miliarde de lire sterline cât a fost în 2019 la 47,5 miliarde de lire în 2020, potrivit estimărilor Mintel Research. Și, la fel ca în cazul analizei IGD, cifrele Mintel arată o temperare a creșterii în 2021, în special din cauza tendinței consumatorilor britanici spre economisire și spre reducerea bugetelor dedicate cheltuielilor zilnice.

„Magazinele convenience au beneficiat de faptul că, în contextul pandemiei, oamenii au căutat să facă toate cumpărăturile cât mai aproape de casă. Simultan, pentru acest tip de magazin a crescut și cererea, și valoarea coșului de cumpărături. Însă nu toate produsele caracteristice acestui canal de vânzare s-au bucurat de cerere în creștere. În cazul produsele on-the-go, spre exemplu, categorie importantă într-un magazin de tip convenience, cererea a fost în scădere. Însă chiar și așa, acest declin a fost compensat de vânzările bune pe restul tipurilor de alimente și băuturi”, susține Nick Carroll, Director on Retail Research în cadrul Mintel.

În România, datele din ultimul jurnal de pandemie realizat de RetailZoom arată că, deși „nucleul” în termeni de importanță vânzări și creșteri rămâne formatul de supermarket, canalul convenience înregistrează creșteri semnificative mai ales în cazul produselor de îngrijire personală.

Concret, în luna iunie a acestui an, acest canal de vânzare a înregistrat o creștere de 2% față de perioada similară a anului trecut. Pe piața locală, unitățile de tip convenience sunt reprezentate de Inmedio, Xpress și alte magazine care au o suprafață de sub o sută de metri pătrați.

 

 

RetailZoom: Retailul scade, pe fondul încetinirii consumului
RetailZoom: Retailul scade, pe fondul încetinirii consumului
Dacă în 2020-2021 coșul mediu de cumpărături din supermarketuri cuprindea în medie 6-7 produse, în prezent numărul a scăzut la cinci...
Vânzările din piața FMCG se mențin pe o pantă ascendentă și în 2022, alimentate de inflație
Vânzările din piața FMCG se mențin pe o pantă ascendentă și în 2022, alimentate de inflație
Vânzările din retailul de larg consum s-au menținut pe o pantă ascendentă din punct de vedere valoric și în 2022 comparativ cu 2021, însă...
Dinamica vânzărilor din piața FMCG în S1, încă în perioada de rezistență la criză
Dinamica vânzărilor din piața FMCG în S1, încă în perioada de rezistență la criză
În contextul unui an care a început cu lejeritate din punctul de vedere al restricțiilor pandemiei, dar care a înregistrat tensiuni globale și...
Analiză: Proximitatea și magazinele de tip convenience își consolidează creșterea
Proximitatea și magazinele de tip convenience își consolidează creșterea
Relaxarea restricțiilor și mutarea consumului în mai mare măsură în afara casei au făcut ca sezonul estival din acest an să vină cu o...