Noi ambalaje pentru afumatele „Fomică?”
Grupul de firme Safir lansează noi ambalaje pentru produsele afumate marca Fomică? – preparate și semipreparate doar din carne de pui și condimente 100% naturale. Noile ambalaje îmbracă Pastrama din piept de pui, Pastrama din pulpă de pui, Cârnații de pui și Cârnăciorii de bere (picanți), toate fierte și afumate în lemn de esență tare, bune și pentru copii (produsele nepicante).
Ambalajele protejează produsele prin învelișul VID, apoi prin cutia care este menită să informeze cât mai mult, corect și transparent consumatorul. Informațiile de pe ambalaj sunt clare, iar decupajul creativ permite vizualizarea aspectului produsului. Protecția și vizibilitatea la raft sunt mai ridicate, carnea fiind protejată în cutie de carton de grosime și rigiditate crescute.
Pentru parteneriatele din industria HoReCa și Retail, modalitatea de ambalare colectivă a Cârnaților și Pastramelor afumate permite o manipulare minimă și o deschidere de câteva secunde, dintr-o mișcare. Datorită formei cutiei, produsele pot fi grupate, transportate și depozitate simplu și practic.
Noile ambalaje susțin categoria de produse premium „Fomică?” adică zero aditivi și ingrediente 100% naturale, garantat. Politica de transparență și informarea constantă a partenerilor și consumatorilor a dus la lansarea, în 2020, a filmelor documentar tip „Cum se fabrică?”, așa că pe noile ambalaje se găsește un cod QR care trimite spre vizualizarea filmelor documentare din curtea Safir.