Producătorii locali, parteneri strategici pentru rețeaua Foișor

Pentru rețeaua de magazine Foișor din județul Constanța, parteneriatele cu furnizorii locali de produse proaspete activi în vecinătatea magazinelor sale reprezintă o prioritate strategică. Acesta este doar unul dintre exemplele din piață care arată că retailerii susțin producția locală chiar și fără ca acest lucru să le fie impus de către autoritățile statului prin legi restrictive – precum cea aflată în prezent în Parlament, care impune o pondere minimă de 51% a produselor locale la raioanele de legume – fructe și carne proaspătă.

Supermarketul de pe Strada 9 Mai din Cernavodă este primul magazin din rețeaua Foișor. „Inițial am deschis un magazin cu autoservire de 150 de metri pătrați la parterul unui bloc din apropiere. A avut succes încă de la început, motiv pentru care am adăugat a doua casă de marcat din a doua lună de funcționare.

După doi ani, am cumpărat clădirea actuală, unde funcționa o cantină, iar în 2007 am relocat magazinul, dar pe o suprafață mai mică. Am extins apoi spațiul, astfel încât suprafața de vânzare a ajuns în prezent la 750 de metri pătrați. În spatele magazinului sunt încă 400 de metri pătrați ce ar putea fi folosiți la o nouă extindere, însă nu știu dacă e mai rentabil să măresc din nou suprafața acestui magazin sau să deschid încă unul în Cernavodă”, susține Murat Senol, administratorul rețelei Foișor.

După relocarea magazinului, Murat a deschis la etaj și un restaurant care, de anul acesta, are și o linie de autoservire. Clienții acestuia vin în special la ora prânzului și sunt angajații centralei nucleare sau a firmelor care lucrează în incinta acesteia.

”Restaurantul nu l-am putut deschide odată cu magazinul, din lipsă de bani. Trei ani a trebuit să țin gol spațiul de sus până am avut ce să investesc în el”, adaugă Murat Senol. Restaurantul aprovizionează, totodată, raionul de mâncare gătită al magazinului. Unitatea din Cernavodă este dotată și cu carmangerie, clienții putând vedea din magazin tot ce se întâmplă în interiorul acesteia.


Citește și


Foișor a acordat o importanță deosebită produselor și furnizorilor locali din Dobrogea și județele învecinate. Retailerul a dezvoltat astfel o relație mai apropiată cu furnizorii locali, având beneficii și din reducerea costurilor de transport. „Trebuie să ne diferențiem față de rețele internaționale. Noi avem legume mai gustoase decât cele comercializate de aceștia”, afirmă Murat Senol.

Rețeaua Foișor comercializează brânză telemea produsă la ferme din localitatea Mircea Vodă, situată între Cernavodă și Medgidia, și din județul Tulcea. Tot în Mircea Vodă, Foișor are și propria fermă de vaci, a cărei producție de lapte proaspăt, smântână și brânză este comercializată în rețeaua proprie de magazine.

De anul viitor, compania vrea să înceapă și producția de pâine și produse de panificație și patiserie, destinată tot propriei rețele de magazine. La rândul lor, legumele provin, în cea mai mare parte, de la sere din Seimeni și Topraisar, din județul Constanța, iar o parte din fructe provin de la un fermier care deține o livadă cu pomi fructiferi în Mircea Vodă.

Retailerul a mai dezvoltat parteneriate și cu producătorul de prăjituri proaspete Silvian din Constanța și cu cel de prăjituri proaspete și ambalate Angelo din localitatea Greci, județul Tulcea. De asemenea, acesta are o relație bună cu Sultan, producător de dulciuri specifice Dobrogei și prăjituri ambalate din Medgidia. În cazul carcaselor de porc care sunt tranșate în măcelăria supermarketului Foișor, acestea provin de la un crescător de animale din Slobozia.

Extindere, dar nu cu orice preț

Rețeaua Foișor numără în prezent patru magazine, două în Cernavodă și două în Medgidia. În Medgidia, unitățile comerciale au fost inaugurate recent, în toamna lui 2014, respectiv în primăvara acestui an. Un al cincilea magazin urmează să fie deschis tot în acest oraș, până la sfârșitul lui 2015.

„Am accelerat extinderea pentru că și competitorii noștri au devenit mai agresivi. Trebuie să continuăm să fim în cărți și nu să ne predăm în fața retailerilor internaționali”, afirmă Murat Senol. În Cernavodă mai există un Penny Market și un supermarket Billa, în timp ce în Medgidia sunt prezente rețelele Lidl, Penny Market, Profi, dar și Kaufland.

Administratorul rețelei Foișor spune că încearcă de patru-cinci ani să deschidă cel de-al treilea magazin din Medgidia, cu o suprafață de peste 800 de metri pătrați. „Ar fi trebuit să îl deschidem chiar înaintea celorlalte două, cu suprafețe de vânzare de numai 170 de metri pătrați. Am avut însă un proces cu unul dintre proprietarii spațiului, cu care m-am înțeles inițial, dar după ce a văzut că am cumpărat totul în jur, a cerut un preț dublu. Deși am câștigat procesul, am amânat din nou deschiderea unității pentru a ne concentra pe dezvoltarea unui depozit pentru întreaga rețea, deoarece nu mai aveam unde să stochez marfa cumpărată”, adaugă acesta.

Depozitul se află în Medgidia, într-o clădire care a aparținut anterior unei foste fabrici de lactate, achiziționată în această vară cu 500.000 de euro. În același loc va fi pusă în funcțiune și o mică fabrică de pâine și panificație, a cărei producție va fi livrată către magazinele Foișor. Astfel, din suprafața de 2.700 de metri pătrați a depozitului, 1.100 de metri pătrați vor fi alocați unității de producție. Abia după ce depozitul va fi funcțional, administratorul Foișor va relua extinderea rețelei de magazine.

Mai mult decât expansiunea rețelelor internaționale în zonă, un impact negativ asupra vânzărilor Foișor l-a avut extinderea Autostrăzii Soarelui între Cernavodă și Constanța, porțiune de drum ce poate fi parcursă în 25-30 de minute. Acest lucru a redus traficul de clienți al magazinelor din Cernavodă în zilele de weekend. „La noi în oraș posibilitățile de recreere sunt limitate, așa că mulți pleacă în weekend la mallurile din Constanța”, afirmă administratorul rețelei.

Cum ține rețeaua Foișor prețurile sub control

Încă de la prima inaugurare de magazin, compania Foișor Com utilizează soluțiile de gestiune ale Magister Soft­ware pentru comercianți. Retailerul lucrează în prezent la un site ce va fi conectat la platforma de fidelizare a Magister care îi va permite să lanseze cardurile de fidelizare a clienților în 2016. Tot de la Magister au fost achiziționate și cântarele puse la dispoziția clienților la raionul de legume și fructe.

Supermarketurile operate de Foișor Com se aprovizionează în principal de la furnizorii-parteneri, dar sunt și produse aduse în magazine cu mașinile proprii. De exemplu, pentru anumite categorii de produse proaspete, aprovizionarea se face în mod direct de la comercianți din județul Constanța, iar produsele de menaj, cosmeticele și conservele sunt aduse de la importatori direcți de lângă București.

„Ideea este să îi oferi clientului cam tot ce are nevoie. Trebuie să plece de acasă motivat să își facă cumpărăturile într-un singur loc. De aceea, noi avem în magazine și produse electrice, produse de papetărie, rechizite.”

Murat Senol a lucrat la mai mulți distribuitori de băuturi din județul Constanța înainte de a-și lansa propria sa afacere în comerț. „Toți banii pe care i-am obținut cu magazinele au fost direcționați în proporție de 100% către firmă. Lucrăm numai și numai cu ce scoatem din încasări, iar investițiile le facem cu credite”, afirmă administratorul rețelei Foișor.

De altfel, în administrarea afacerilor, acesta este ajutat și de alți membri ai familiei: Murat Senol se ocupă de extinderea și dezvoltarea rețelei și afacerilor conexe, în timp ce soția sa este responsabilă de achiziții și de relația cu furnizorii, iar fratele său conduce mica fermă de vaci din localitatea Satu Nou.

Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Cu o prezență de peste 32 de ani pe piața retailului independent și 68 de magazine operate în șase județe, rețeaua Magazine Diana face...
2022, anul „remodelării” comerțului modern
2022, anul „remodelării” comerțului modern
Dacă sintetizăm în câteva cuvinte 2022 pentru retailul modern, acestea sunt continuarea trendului de expansiune, dar și o atenție tot mai mare...