Florin Arsene, Praxis: „În 2017, există toate premisele de creștere”
Adaptare și modernizare. Acestea sunt cuvintele care ar trebui să definească strategia comercianților independenți în 2017, având în vedere că lupta între retailul modern și cel tradițional este din ce mai strânsă, este de părere Florin Arsene – proprietarul magazinelor Praxis. Ce ași mai ascunde în mânecă omul din spatele celei mai extinse rețele din județul Argeș și care sunt principalele oportunități pe care le vede pe piața de retail în 2017, aflați din interviul următor.
Retailerii internaționali câștigă teren de la un an la altul, mizând în continuare pe extinderea la nivel național. În acest context, cum arată bilanțul rețelei Praxis pe 2016? 
Florin Arsene: În ultimii ani, vânzările au fost pe plus de la un an la altul. Și în 2016 am continuat trendul de creștere, cu un avans pe care îl estimez la minim 7-8% comparativ cu 2015, când am încheiat anul cu o cifră de afaceri netă de 33 milioane de lei. Însă am avut locații care nu au fost pe plus. Sunt magazine care și-au atins potențialul și au nevoie de o schimbare, trebuie să le remodelez. Însă am avut și proiecte pe care le-am finalizat anul acesta: avem un nou depozit logistic, am început lucrările pentru un nou magazin și am extins și modernizat cea mai veche unitate comercială pe care o deținem în Pitești, investițiile ridicându-se la circa 500.000 de euro.
Care sunt factorii care au stat la baza acestei creșteri? Se mai resimte încă efectul reducerii TVA?
Florin Arsene: Eu consider că prețurile s-au aliniat la nivelul de dinaintea reducerii TVA. Am remarcat o creștere constantă, singurele excepții fiind la produsele de import și la cele pe care le achiziționăm de la CBA. Bineînțeles, la unele dintre ele creșterile sunt conjuncturale, cum este cazul zahărului al cărui preț a crescut la bursa de mărfuri. Altfel, avansul vine din creșterea consumului. La noi a crescut semnificativ segmentul de băuturi răcoritoare, bere și apă, vânzările fiind suținute și de temperaturile de afară, dar și de investițiile pe care le-am făcut în vitrinele frigorifice, în fiecare magazin toate băuturile fiind la rece. A fost o investiție consistentă la momentul respectiv, dar a fost una eficientă.
Ați menționat mai devreme nevoia de schimbare a magazinelor. Este aceasta cheia succesului?
Florin Arsene: Este singura soluție. Eu am o altă perspectivă asupra businessului. Nu văd mai întâi cifrele și profitul. Important e să investești în magazin, să creezi un aspect plăcut și abia apoi putem vorbi despre rezultate. Lupta în retail nu se mai dă în prețuri. Spre exemplu, magazinul din Trivale (cartier din Pitești – n.r.) pe care l-am remodelat și extins acum doi ani, a înregistrat o creștere de 60% a vânzărilor. Și dacă aș reuși să mai extind suprafața, locația aceea ar vinde și mai mult. La fel, anul acesta am finalizat modernizarea magazinului pe care îl deținem pe Teilor. Acela nu este o unitate de cartier, este un magazin de trafic, într-o intersecție foarte aglomerată, iar vânzările s-au majorat cu aproximativ 30%.
În primul trimestru din 2016, retailerii internaționali au ajuns la o cotă valorică de 60%. Credeți că vom asista la o stabilizare a cotei acestor rețele pe termen mediu?
Florin Arsene: Eu cred că retailul modern va continua să câștige teren. Probabil că vom asista la o stabilizare a acestui segment când rețelele internaționale vor ajunge la o cotă valorică de 70%. Dar dacă retailul independent va ajunge sub pragul de 30%, va fi dificil. Și cred că vom ajunge acolo pentru că nu se întâmplă nimic în piață. E nevoie de o asociere a retailerilor independenți, doar așa am avea o șansă. Lucrurile funcționează pe principiul „dezbină și cucerește”. Atâta timp cât nu vom reuși să ne asociem, vor rămâne în picioare doar retailerii care într-adevăr sunt dispuși să investească și să lupte până la capăt. Dacă facem o analiză geografică, sunt puține județe unde retailerii independenți au o poziționare foarte bună și dețin o cotă semnificativă din piața de retail, iar unul dintre aceste exemple este Vâlcea unde operează trei mari rețele independente, care numără peste 130 de magazine. În Arad există de doi ani o asociație a retailerilor din zonă, Asociația Comercianților din Arad, și vreau să merg să vorbesc cu ei, să văd cum funcționează pentru că în acest moment sunt singura asociație funcțională din România. Știu că au deschis deja un depozit pentru achiziții comune și extrem de important e faptul că au reușit să unească 13 retaileri.
Știu că în 2011 ați avut și dvs. o tentativă de creare a unei asociații, care însă nu s-a concretizat. Am putea vedea în curând o nouă asociație a retailerilor?
Florin Arsene: Știu că se fac eforturi în acest sens, am participat și eu la o întâlnire, dar în acest moment nu pot să spun mai mult. Domnul Ludovic Barta (directorul francizei CBA – n.r.) este inițiatorul acestui proiect.
După o experiență de mai bine de 25 de ani în retailul independent, cum vedeți toate schimbările din piață? Pe ce ar trebui să mizeze cel mai mult comercianții independenți ca să reziste în condițiile actuale?
Florin Arsene: Schimbările sunt majore. Am trecut de la magazinașe și chioșcuri la rețele de magazine. Însă dificultățile majore sunt pentru retailerii mici cu suprafețe de până în 100 de metri pătrați. Tot mai mulți au vândut spațiile sau vor să vândă pentru că e foarte greu să supraviețuiești, ei nu au niciun atu în fața marilor rețele. Așa că pe termen lung, nu cred că au șanse foarte mari. Vor rămâne doar cei care au două-trei magazine și au reușit să capitalizeze și care au o viziune, pentru că trebuie să vezi în ce direcție merg lucrurile. Este important să joci de la egal la egal ca să ai șanse și eu cred că principalele rețele independente din România se aliniază la calitatea serviciilor din marile lanțuri internaționale. Și dovadă este faptul că în Pitești s-au închis multe supermarketuri, nici Mega Image nu a rezistat aici pentru că nu avea un concept potrivit pentru această piață.
2017 pleacă la drum cu un nou Guvern. Care ar trebui să fie prioritățile legislativului pentru a susține retailul independent?
Florin Arsene: Dacă ar urma linia Gvernului Ponta nu ar fi ceva rău, însă ceea ce s-a prezentat până acum este o viziune pe termen scurt: creșterea salariului minim, reducerea impozitelor, dar zero investiții. Da, ajută pe termen scurt, însă nu este o soluție de dezvoltare a economiei pe termen lung. Dacă ne referim la promisiunile noilor guvernanți, sunt de acord cu majorarea salariului minim pentru că va stimula și consumul. Cât despre susținerea comercianților independenți, nu cred că este normal ca hypermarketurile să funcționeze în centrul orașelor. E foarte greu să concurezi cu hypermarketurile. Avem și noi un magazin chiar lângă Kaufland și ne-a afectat serios, chiar dacă am încercat să menținem prețurile cam la același nivel. Și atunci am întrebat clienții de ce aleg totuși Kaufland dacă nu sesizează diferențe de preț, iar răspunsul a fost că acolo găsesc tot ce au nevoie. Și la acest capitol chiar nu avem cum să concurăm cu un hypermarket, din lipsă de spațiu.
Ce așteptări aveți legate de dinamica pieței FMCG pentru anul acesta?
Florin Arsene: Piața și consumul vor fi pe plus pentru că în 2017 există toate premisele de creștere. În condițiile care sunt prognozate (creșterea salariului minim, scăderi de taxe și impozite), este normal ca piața să fie pe un trend ascendent. În plus, există și promisiuni pentru îmbunătățirea infrastructurii. O să crească consumul, dar valoric.
În magazinele Praxis, cerința de calitate este tot mai pregnantă. Produsele de pe primul nivel de preț se vând din ce în ce mai puțin. Cumpărătorii s-au orientat către produse superioare din punct de vedere calitativ și, implicit, al prețului. Eu mizez acum foarte mult pe experiența de cumpărare. Mai ales că vine din urmă generația tânără care este mult mai pretențioasă și se uită mai atent la cum arată magazinul, cum e aranjat, cum miroase, dacă e curat și ce produse sunt listate, pentru că trebuie să vadă și produsele premium.
Care sunt principalele direcții de dezvoltare pentru anul acesta? Veți menține ritmul de creștere?
Florin Arsene: În primul rând vom deschide magazinul din Tudor Vladimirescu, tot în Pitești, și mai avem patru magazine care trebuie modernizate. În plus, vreau să regândesc conceptul de remodelare la exterior, pentru a avea o imagine unitară pentru toate locațiile, deoarece până acum am tot experimentat.
În ceea ce privește vânzările, în 2017 vom fi pe plus cu siguranță, dar nu știu dacă putem vorbi despre o creștere de două cifre. Primul an după alegeri e întotdeaua greu. Dar, dacă va exista stabilitate legislativă, premisele cu care 2017 pleacă la drum sunt bune.








