Cum a transformat CBA Nord-Vest amenințările lui 2020 în oportunități?
Pentru CBA Nord-Vest, 2020 s-a dovedit a fi un an cu multe oportunități, traduse la final printr-o creștere a afacerilor de 10%. Investițiile în dezvoltare și-au spus cuvântul, iar planurile continuă și în 2021.
Pe harta companiei va apărea al patrulea magazin cash&carry pe o piață puternic concurențială, iar până în 2025 targetul este de a opera 8-10 unități cash&carry în regiunea în care și-a câștigat deja notorietatea. Mai multe detalii despre cum arată strategia de creștere aflăm de la Ludovic Barta, Directorul General CBA Nord-Vest.
2020 a fost un an cu plusuri și minusuri pentru piața de retail. Cum a fost pentru businessul CBA Nord-Vest anul trecut?
2020 a fost un an cu multe necunoscute. Rata de creștere a fost mai bună în prima parte a anului, însă am încheiat cu o creștere de 10% a veniturilor nete. Am raportat o cifră de afaceri de 156 de milioane de lei, jumătate din vânzări fiind generate de magazinele cash&carry. În plus, am fost mult mai profitabili decât înainte și acest lucru s-a întâmplat datorită conjucturii. Am fost atenți la evoluția prețurilor, am avut stocuri și continuitate la multe produse. Astfel, chiar dacă cheltuielile noastre au fost mai mari, am realizat un profit mai bun prin comparație cu anul precedent pentru că am pus accentul pe produsele noastre marcă proprie, unde avem marje mai bune.
Cum a arătat bugetul de investiții? A fost nevoie de ajustări în contextul crizei sanitare?
Chiar dacă a fost un an de criză, nu am pus pe hold investițiile în dezvoltare. Lucrăm deja de o perioadă bună de timp la cel de-al patrulea magazin cash&carry al rețelei, la Cluj, o investiție care se ridică la 2,5 milioane de euro. Vorbim despre un spațiu de vânzare de 1.200 de metri pătrați și o zonă de depozitare de 400 de metri pătrați, jumătate din aceasta fiind cu temperatură controlată. Pe rețeaua de proximitate Barta Ati, anul trecut am finalizat remodelarea a 5-6 unități și în 2021 vom continua acest proces de modernizare. În plus, avem două spații cumpărate care sunt în proces de renovare și pe care sperăm să le deschidem cât de curând. Pe lângă acestea probabil vom mai bifa o deschidere. Piața este atât de aglomerată, mai ales dacă vorbim despre magazine noi, în care nu a fost anterior un spațiu comercial, încât nu este atât de rentabil pentru că este o provocare să crești zona. Suntem conștienți că în primele 6 luni – 1 an aceste locații nu vor fi profitabile, dar ne asumăm acest lucru și investițiile.
Cum a evoluat rețeaua CBA ca număr de parteneri și în ce măsură considerați că vă ajută deschiderea din Cluj în extinderea rețelei de francizați?
În acest moment, sunt 120 de magazine în franciza CBA și aproximativ 30 sub franciza Privat. Sub umbrela CBA am menținut numărul de parteneri, însă ceea ce mă bucură este faptul că avem magazine partenere care acum își fac aprovizionare proprie pentru că sunt la distanță mare și nu putem acoperi zona logistic. Clujul este o piață în care suntem prezenți și cu magazine francizate, dar și cu parteneri independenți pe distribuție. Dacă ne uităm la realitatea din piață, vorbim despre un oraș la fel de important ca Bucureștiul, în care sunt mult mai puțini comercianți independenți puternici prin comparație cu alte județe în care suntem prezenți. Însă clar această investiție ne va crește notorietatea și va fi un pas înainte din toate punctele de vedere pentru că vrem să luăm sub umbrela CBA și Privat magazine cu care nu putem lucra pe distribuție din cauza distanțelor, dar care înțeleg că au de câștigat prin apartenența la un brand, lucru care până acum nu se întâmpla decât dacă puteam să facem livrări directe.
Ce așteptări aveți de la 2021? Estimați un an cu performanțe financiare peste 2020?
Datorită deschiderii din Cluj, clar vorbim despre un an pe plus. Însă per total, nu sunt extrem de optimist pentru că România s-a îndatorat, avem un guvern care încearcă să reducă cheltuielile astfel că vor fi disponibili mai puțini bani în piață și cred că și încrederea consumatorilor și optimisul sunt pe o curbă descendentă. În termeni like-for-like, ne așteptăm la o creștere cel puțin în linie cu rata inflației.
Cât de mult vă va ajuta alianța CBA Partners în dezvoltarea businessului CBA?
Pentru mine, CBA Partners înseamnă viitorul comerțului tradițional. Pentru că dincolo de beneficiile financiare învățăm unii de la ceilalți și cred că acesta este un câștig enorm. Avem deja câteva proiecte comune și sper ca până la finalul anului să se materializeze cât mai multe proiecte pe CBA Partners.
Interviul complet poate fi citit aici.