Cum s-a adaptat businessul La Conașu’ condițiilor pieței

Adaptabilitate și perseverență – așa ar putea fi descris în două cuvinte businessul La Conașu’. După o perioadă de aproape un an în care magazinele La Conașu’ au fost închise, Beatrice Perceli – antreprenoarea din spatele afacerii cu produse tradiționale din Bucovina – a conceput și lansat în piață un nou model de business, prin care încearcă să se adapteze la cerințele pieței. A dezvoltat un magazin de prezentare care se aliniază trendurilor internaționale și care, în plus, oferă clienților serviciul de livrare la domiciliu.

Povestea businessului. Povestea din spatele magazinelor La Conașu’ a început în urmă cu aproape cinci ani, atunci când Beatrice Perceli a indentificat o oportunitate într-un nou fenomen identificat în comportamentul de consum: dorința românilor de a consuma produse tradiționale și de a se reîntoarce la gustul copilăriei. „Am deschis primul magazin în 2011, în plină criză. Însă ideea a venit dintr-o necesitate firească. Fostul meu asociat era din Bucovina și de fiecare dată când se întorcea în București aducea produse tradiționale pentru colegi, prieteni sau cunoștințe. Și atunci, ne-am gândit că am putea încerca să dezvoltăm o afacere. Am găsit spațiul destul de repede, iar în luna septembrie a anului 2011 inauguram în centrul Bucureștiului, pe strada Maria Rosetti, prima locație La Conașu’ ”, povestește antreprenoarea.

Ulterior, deoarece clienții au fost foarte receptivi și vânzările mergeau bine, antreprenoarea a decis să investească într-un nou magazin, deschis la finalul lui 2012 în Piața Pipera din București. După circa un an, din cauză că piața respectivă a fost închisă, proprietara La Conașu’ a fost nevoită să caute un nou spațiu comercial. „În ultimii doi ani am trecut prin multe schimbări. A trebuit să renunțăm la spațiul din Maria Rosetti pentru că magazinul se degradase în interior și proprietarii nu au vrut să investească în renovare. Am mai testat o nouă locație în Pipera, care însă nu a avut rezultatele pe care le așteptam și apoi am mai deschis pentru câteva luni un magazin La Conașu’ la Hanul lui Manuc. M-am gândit că este o locație încărcată de istorie care s-ar potrivit cu conceptul nostru de magazin. Nu a fost însă așa, în plus, au fost și alți factori care m-au determinat să renunț la magazinul fizic și să continui businessul doar cu comenzi”, explică Beatrice Perceli.

Regândirea conceptului. După această perioadă în care investițiile au depășit 100.000 de euro în cele patru locații în care au funcționat magazinele La Conașu’, proprietara a decis să regândească businessul. „Inițial nu am vrut să mai deschid un alt magazin, ci intenționam să păstrăm doar partea de comenzi. Recunosc că îmi era teamă de eșec. Însă, am văzut spațiul aceasta de pe strada Vasile Lascăr și mi-am dat seama că se potrivea cu conceptul pe care eu voiam să-l dezvolt: un magazin de prezentare, în care clienții să poată consuma și un sandviș cu produse proaspete”, precizează aceasta. Astfel, în luna februarie 2015, a fost inaugurată o nouă locație La Conașu’.

Aflat într-o casă veche, cu un design tradițional, magazinul a fost gândit ca o mică parte din Bucovina, în care bucureștenii se pot bucura de gustul produselor tradiționale din regiunea respectivă.
Spațiul a fost pus în valoare prin rafturile și pardoseala din lemn care imită interiorul caselor vechi, dar și de accesoriile tradiționale așezate cu bun-gust: ștergare țesute, tablouri cu motive tradiționale, linguri de lemn, dar și costume populare tradiționale. Pereții albi, nefinisați, se aseamănă cu cei ai caselor bucovinene, iar atenția la detalii, precum mirosul de prăjituri proaspăt scoase din cuptor sau muzica populară, vin să întregească atmosfera magazinului. La parter se află sala de vânzare, iar în spațiul de la etaj a fost organizat un minirestaurant în care consumatorii pot savura un sandviș cald cu produse tradiționale sau o supă.

Gustul tradițional. La nivel de sortimentație, magazinul se bazează pe specialități din carne preparată tradițional, precum pastramă din piept de curcan coaptă pe jar, jambon și crenvurști de curcan, pastramă de vită și file crud-uscat, file de porc cu busuioc. În ofertă se regăsesc și brânzeturi, produse de panificație, zacuscă și murături, prăjituri de casă specifice Bucovinei (cornulețe cu nucă și magiun, negresă, Albă ca Zăpada, cozonac și chec marmorat cu cacao). „Am preferat în primă fază să începem cu o sortimentație mai redusă, cu produse fabricate artizanal de producători mici din Bucovina pe care clienții le-au apreciat de-a lungul timpului. Este dificil să gestionezi un business cu produse proaspete, mai ales că vorbim despre alimente tradiționale, care nu au în compoziție conservanți sau adaosuri. Termenul de valabilitate este unul redus, de aceea primim marfă de două-trei ori pe săptămână”, explică proprietara.

Pentru că este atentă la fiecare detaliu și nu-i place să lase nimic la întâmplare, Beatrice a mers în Bucovina și a încercat toate produsele pe care acum le oferă spre vânzare clienților. „Nu aș spune că procesul de selecție a furnizorilor a fost unul dificil pentru că am mers personal în Bucovina să văd cum sunt produsele și cine sunt producătorii, însă am mai avut și experiențe neplăcute cu unii dintre producători. De aceea am vrut să mă implic direct în stabilirea sortimentației și alegerea produselor”, adaugă aceasta.

Potențialul afacerii. Deși magazinul a fost deschis de circa trei luni, rezultatele sunt promițătoare. „În principiu, pentru comenzi, cea mai mică valoare pe care a atins-o coșul de cumpărături a fost de 35-40 de lei. Însă avem și comenzi de 300 de lei. În plus, pe lângă comenzi, mai sunt și clienții care vin și cumpără direct din magazin, în jur de 30 de persoane/zi, iar valoarea bonului de casă poate varia între 8 lei, cât costă un sandviș, și câteva sute de lei.”

În ceea ce privește segmentul de livrare la domiciliu, antreprenoarea spune că și-a dorit să implementeze acest serviciu pentru că este normal să urmezi tendințele pieței. „Clienții noștri sunt tot mai ocupați, de aceea am vrut să venim în sprijinul lor și să le livrăm produsele acolo unde își doresc ei”, explică aceasta, mărturisind faptul că uneori se ocupă personal de livrarea comenzilor. De asemenea, în perioada sărbătorilor, în oferta magazinului se găsesc și coșuri cu produse tradiționale. „Am încercat să gândim un coș accesibil, care să cuprindă cât mai multe produse. Am abordat acest segment pentru că poate genera creșteri importante în perioadele de Paște și de Crăciun.”

Nu în ultimul rând, un rol esențial în dezvoltarea magazinului îl au oamenii din echipă. „Am preferat să angajez persoane care gândesc ca mine, dornici de muncă, care se implică și în care pot avea încredere”, spune Beatrice Perceli, care mai adaugă: „Într-un business specializat, persoana care se află în fața vitrinei poate să-ți ridice businessul sau poate să-l afecteze”.

Planuri de viitor. În ceea ce privește direcțiile de dezvoltare a businessului, antreprenoarea știe exact care vor fi următoarele etape. În primul rând, sortimentația va fi extinsă. „Intenționez să introduc categorii noi, pe care le-am testat în celelalte locații, precum vin și lichioruri. De asemenea, se apropie sezonul fructelor și vreau să oferim clienților fructe și legume proaspete, aduse direct din grădinile țăranilor”, menționează proprietara La Conașu’. În plus, în prezent se lucrează și la o platformă de vânzări online. „În acest moment primim comenzi pe Facebook, pe mail sau telefonic, însă vrem să dezvoltăm în viitorul apropiat și un magazin online. Chiar dacă clienții ne știu produsele, cu platforma online le va fi mai ușor pentru că pot vedea toată sortimentația, iar noi putem atrage și alți clienți”, precizează Perceli.

O altă oportunitate de dezvoltate a businessului ar putea veni din livrarea produselor în străinătate, însă, potrivit antreprenoarei, „este un proiect care implică multe riscuri și trebuie găsită o variantă optimă pentru această nișă.”

Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
În ultimii 25 de ani, piața de retail și FMCG a trecut printr-o transformare continuă, iar Mega Image a avut o contribuție semnificativă la...
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Pentru Coca-Cola HBC România ultimii ani au atins puncte nevralgice în ceea ce privește predictibilitatea, legislația, impozitarea,...
Adrian Ariciu, METRO România: Transformarea înseamnă să adopți o cultură organizațională care încurajează inovația
Adrian Ariciu, METRO România: Transformarea înseamnă să adopți o cultură organizațională care încurajează inovația
Viitorul cash&carry este reprezentat de dezvoltarea multicanal, cu procese integrate și automatizate, consideră Adrian Ariciu, CEO METRO...
Magazinele Diana, evoluție bazată pe investiții constante în dezvoltare
Magazinele Diana, evoluție bazată pe investiții constante în dezvoltare
Prezentă în șase județe, rețeaua de magazine Diana reușește să extindă baza de clienți de la an la an atât prin expansiune, dar și prin...