Ghenadie Bobeică, managerul pentru care strugurii sunt întotdeauna dulci

Alira este un brand de vin aflat la început de drum, la fel cum este și experiența în acest domeniu a lui Ghenadie Bobeică, administratorul WineRo – producătorul Alira. Nu și-a dorit o carieră în această industrie, dar din modul în care vorbește despre ea îți poți da seama că asta nu îl împiedică să facă vinurile ca la carte. Ghenadie Bobeică, managerul pentru care strugurii sunt întotdeauna dulci

Studiile și primii pași în carieră ai lui Ghenadie Bobeică ar fi trădat cu greu domeniul căruia a ajuns să i se dedice – via și vinul –, însă administratorul WineRo a știut întotdeauna să profite de oportunitățile care s-au ivit de-a lungul carierei. S-a născut în Republica Moldova, în perioada în care statul încă făcea parte din Uniunea Sovietică. „În familie vorbeam limba română, dar știam și rusa pentru că erau mulți colegi sau prieteni care nu vorbeau deloc română. Noi am crescut vorbind cele două limbi fără să facem vreo distincție, iar la școală  scriam în limba română cu grafie chirilică”, își amintește Ghenadie Bobeică.

A absolvit mai întâi Colegiul Politehnic, iar apoi Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău. „Primul examen pe care l-am dat pentru admiterea la colegiu a fost cel medical. Eram vreo 200 de candidați pe un loc, iar după vizita medicală am mai rămas vreo 60”, spune managerul WineRo.

În perioada în care Ghenadie Bobeică se pregătea să își finalizeze studiile, firma de consultanță PriceWaterhouseCoopers deschidea un birou la Chișinău. Un prieten care tocmai se angajase acolo i-a propus și lui Ghenadie să lucreze pentru ei, astfel că s-a dus la interviu și a fost angajat. „Așa am trecut de la o formație de profil tehnic la un post cu profil economic, mai mult management”, afirmă antreprenorul.

Cum în perioada respectivă, la câțiva ani după declararea independenței, economia Republicii Moldova trecea printr-o etapă a restructurărilor, Ghenadie Bobeică s-a ocupat, din poziția de consultant, în special de privatizări de companii de stat, lucrând în echipa de evaluare care ulterior scotea la licitație societățile respective.

După PriceWaterhouseCoopers, acesta a lucrat la o firmă tot din Statele Unite, care se ocupa de consultanță pentru business-urile din agricultură, iar apoi a început colaborarea la un proiect agricol dezvoltat împreună cu fondul de investiții reprezentat în Republica Moldova de către Karl-Heinz Hauptman, actualul acționar majoritar al WineRo. Ulterior, administratorul WineRo a continuat să lucreze cu Hauptman, dar la București.

Mirajul imobiliar din București

Perioada anilor 1996-2000 au fost una extrem de tumultuoasă pentru mediul românesc de afaceri, însă și plină de oportunități. Cu o experiență solidă în domeniul fondurilor de investiții, germanul Karl-Heinz Hauptman, împreună cu un alt asociat care se ocupase de dezvoltări imobiliare și la Praga, a decis să construiască prima clădire de birouri de clasă A din București, Opera Center, iar Ghenadie Bobeică a fost cel care s-a ocupat de managementul acestui proiect.

„A fost o perioadă extrem de utilă pentru că atunci am deprins arta de a construi de la zero și de a coordona o afacere de amploare care a început, pur și simplu, cu un teren căruia i-am evaluat potențialul de dezvoltare. Primul pas a fost să ajungem la un acord comun cu proprietarii terenului, care nu mai locuiau toți în România și nu se înțelegeau între ei. Apoi au fost probleme cu partea tehnică din cauza magistralei de metrou din apropiere și a unei conducte care aproviziona Casa Poporului cu agent termic. Condițiile de turnare a fundației au fost, de asemenea, dificile din cauza carcasei de beton a Dâmboviței, fiind necesară oprirea apelor subterane care veneau din Cotroceni”, își amintește antreprenorul.

În ciuda dificultăților, proiectul a avut succes, motiv pentru care investitorii au decis să continue investițiile și să înceapă un alt proiect. Ansamblul de clădiri de birouri Bucharest Business Park, de lângă Casa Presei Libere din Capitală, a fost de asemenea un succes, fiind închiriat, ca și în cazul Opera Center, în proporție de 70% înainte de începerea construcției.

Concomitent cu investițiile imobiliare, Karl-Heinz Hauptman a început să investească și în domeniul viticol, deținând în prezent participații minoritare sau majoritare la mai multe crame din Occident, Europa de Est, dar și China. În 2001, omul de afaceri a decis să investească în viticultură în Bulgaria, iar în 2006 a înființat WineRo, punând bazele podgoriei de la Aliman, din sudul Dobrogei, a cărei dezvoltare i-a fost încredințată tot lui Ghenadie Bobeică.

Antreprenoriat sau puțin din toate

Deși par domenii diferite, pentru administratorul WineRo a fost déjà-vu atunci când oenologul francez Marc Dworkin, împreună cu care cutreiera țara, i-a arătat un lan de porumb spunându-i că acela este locul potrivit pentru dezvoltarea viitoarei podgorii. „Și în vin, ca și în imobiliare, noi știm exact unde vrem să ajungem și puteți fi siguri că vom fi acolo în momentul în care ne-am propus”, susține Ghenadie Bobeică.

După achiziția terenurilor de la Aliman și Rasova, au fost înființate culturile de viță de vie, primii struguri fiind recoltați în 2011. În tot acest timp, managerul a acumulat o experiență bogată, însă învățarea a presupus și sacrificii. „După primul an de recoltă nu am mai mâncat struguri. Ca să evaluezi dacă strugurii sunt gata de recoltat există o tehnică de gustare: nu poți să guști un singur bob, trebuie să iei din mai mulți butuci de viță. Guști bobul de strugure, guști sâmburele, iar dacă faci lucrul acesta de o sută de ori în toată via, nu îți mai dorești să mănânci alți struguri”, spune administratorul WineRo.

Procesul tehnologic l-a învățat împreună cu Marc Dvorkin, pe care l-a urmărit pentru a înțelege tot ce se întâmplă în fiecare etapă de producție. „Am hotărât, împreună cu el, stilul fiecărui vin din portofoliul nostru. Cu siguranță eu nu aș fi putut să degust un vin brut și să estimez cum va fi el la un an după îmbuteliere, în schimb Marc îmi putea spune cum se va comporta acel vin peste un an”, menționează el.

Deși este administratorul firmei, Ghenadie Bobeică fie participă direct, fie supervizează toate etapele de producție, de la cultivarea strugurilor și producerea vinului, până la vânzări și participarea la târguri sau evenimente unde își servește potențialii clienți.

„Avem o echipă mică, astfel că am avantajul să lucrez direct cu toate persoanele și să mă implic în toate activitățile companiei. Avem 25 de muncitori permanenți în vie, iar la cramă lucrează alte trei persoane, inclusiv oenologul italian Nicola Centonze, în timp ce un alt coleg se află la studii de specialitate în Spania. Și echipa de management este foarte mică: sunt eu, Marian Ivănescu, care se ocupă de vânzări și branding, și încă trei colege responsabile de exporturi și contabilitate. La cramă, Marc, oenologul nostru, vine o dată sau de două ori pe lună uneori, o dată la două luni alteori, în funcție de momentele în care este necesară prezența sa”, adaugă Ghenadie Bobeică.

Pentru el, calitățile absolut necesare unui antreprenor constau în evaluarea și motivarea celor cu care lucrează, astfel încât să obțină ce e mai bun de la fiecare în domeniul său de activitate.

Piața vinului are nevoie de mai mulți cunoscători

Cu calm, Ghenadie Bobeică așteaptă ca afacerea WineRo să crească, încet, odată cu vinul său pe care îl lasă să se prezinte singur, fără campanii de marketing sau branding, prin puterea gustului. Pentru că vinurile au stat suficient timp să își rotunjească gustul atât la baric cât și în sticlă, antreprenorul spune că este pregătit să iasă cu cele două branduri WineRo – Alira și Lauri – la cele mai importante târguri internaționale.

„Până acum am mers mai mult la târgurile din România, dar anul acesta vom participa și la evenimente internaționale. Am participat de curând la târgurile ProWein la Düsseldorf și Vinitaly de la Verona, vom merge în Franța, în Polonia, în Lituania, dar și în China. Vrem să ieșim mai mult la export pentru că vinurile s-au așezat, așa că acum putem să le prezentăm”, afirmă Ghenadie Bobeică.

În privința pieței românești, administratorul WineRo consideră că încă mai este de așteptat. „În ultimii ani a crescut numărul persoanelor interesate de vin, dar cunoscători nu sunt încă prea mulți”, adaugă acesta. Până atunci, managerul așteaptă cât mai mulți consumatori să încerce vinurile sale și să le aprecieze gustul.

282 profil
Irina Pencea, managerul care se bazează pe curaj pentru a explora mereu noi teritorii
Irina Pencea provine dintr-o familie în care părinții au fost pasionați de meseriile lor și au lucrat cât de mult au putut. I-au insuflat acest...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...