Tranziție pas cu pas spre extinderea națională a Moldovan Carmangerie
Fondat în Cluj, în 1994, businessul Moldovan Carmangerie își propune ca, în următorii cinci ani, să facă tranziția de la o companie locală la o afacere regională, obiectivul cheie fiind să devină un jucător național. Dezvoltarea are la bază investiții importante în producție, de până la 20 de milioane de euro, dar și extinderea portofoliului și expansiunea rețelei de magazine proprii, a punctat Adela Florean, Director General Adjunct al companiei.
Cum a arătat 2024 la nivel de rezultate și proiecte importante finalizate pentru Moldovan Carmangerie? Ați reușit să consolidați businessul în vederea reluării expansiunii în acest an?
Anul trecut a venit cu o evoluție peste cea înregistrată în 2023, pentru că am avut o cifră de afaceri mai mare cu 6,1%, ceea ce este o creștere considerabilă. Cel mai important lucru pentru anul trecut a fost, într-adevăr, consolidarea businessului. Această etapă continuă și în 2025. În același timp cu businessul, am reușit să consolidăm echipa pentru a putea porni 2025 pe o bază mult mai solidă. În acest fel am reușit să deschidem și magazine noi, cum este locația din Kaufland Oradea, să îmbunătățim și experiența în magazinele existente, am reușit să deschidem și o nouă linie de business – cantina inteligentă Servus, unde avem în jur de 1.000 de clienți pe zi. Am eficientizat activitatea de producție și am lansat pe piață noi produse.
Care au fost provocările care v-au testat reziliența pe parcursul anului trecut și care sunt „pietrele de încercare” pentru 2025?
Anul trecut ne-am confruntat cu două mari provocări, din care una se repetă și în 2025. În 2024 am avut Legea 135, care a pus presiune pe costurile salariale. Noi am majorat salariile și le vom menține așa pentru că ne interesează ca echipa să rămână competitivă pentru a putea susține creșterea companiei și pe viitor. O altă provocare, valabilă la nivel național, similar cu ce se întâmplă în Cluj, este lipsa forței de muncă. Lucrăm însă foarte mult la comunicarea internă și comunicarea externă și urmărim să ne îmbunătățim brandul de angajator.
Cu ce lecții învățate anul trecut ați intrat în 2025?
În primul rând, am învățat că fără o echipă bine închegată nu poți să pui bazele unei structuri viitoare solide și nu poți să crești ca business. Prin urmare, investiția în oameni este foarte importantă. În al doilea rând, am învățat că singura constantă este schimbarea, lucrurile se modifică în orice moment. În acest sens, trebuie să fii cât mai agil, să fii capabil să te adaptezi la orice schimbare apare pe traseu. Trăim vremuri provocatoare. 2025 a venit cu noi creșteri de impozite și taxe, ne confruntăm în continuare cu lipsa forței de muncă. Avem instabilitate economică și politică, avem scumpiri ale materiei prime pentru carnea de porc, dar și pentru carnea de vită, cu 10% în ultimele trei săptămâni. Toate acestea se reflectă în puterea de cumpărare, iar acest lucru s-a văzut în primul trimestru.
Cum au arătat primele trei luni din acest an sub aspectul vânzărilor? Reprezintă un indicator pentru evoluția din acest an?
Primele două luni au fost peste aceeași perioadă din 2024 din punctul de vedere al vânzărilor, însă luna martie a adus o scădere. Puterea de cumpărare a fost afectată de instabilitatea economică, ceea ce a făcut ca oamenii să fie rezervați în luarea deciziilor de achiziție, amânând sau renunțând la unele cumpărături. A contat și „efectul calendar”, având în vedere perioada postului. Per ansamblu, suntem la nivelul anului trecut. Pentru 2025, rămânem optimiști, chiar dacă dinamica lunară nu mai respectă tiparele din anii anteriori. Privind înainte, contextul este interesant și provocator. Ne așteptăm la o creștere a inflației, din cauza majorărilor de prețuri la materia primă, însă estimăm și un avans mai mare al cifrei noastre de afaceri în 2025, mai ales pe segmentele pe care ne concentrăm și în care vedem deja semne de creștere.
Care sunt segmentele cu potențial de creștere pentru Moldovan Carmangerie?
Voi începe cu segmentele care sunt în descreștere, și anume tot ce înseamnă produs de bază, de tranșare, și mai ales carnea de porc, pe fondul schimbărilor în obiceiurile de cumpărare ale oamenilor. Consumul de carne de vită crește, însă pe fondul majorărilor de preț s-ar putea ca acest avans să se diminueze. Ceea ce este clar este că există cerere pe partea de semipreparate, pe ready-meals, zone pe care noi le targetăm pentru creșterea viitoare. Trebuie să vindem produse tradiționale, dar pentru un client modern. Oamenii nu mai au timp să gătească, prin urmare noi vrem să oferim o experiență completă clienților. Am observat această tendință de creștere pe segmentul de semipreparate încă de anul trecut. În prezent, trendul este și mai evident.
Ce investiții pregătiți în acest context pentru a vă securiza creșterea businessului pe viitor?
Proiectul depus prin DR 22 a obținut aviz favorabil, vom semna dosarul final în august-septembrie și suntem în curs de a finaliza discuțiile cu băncile în ceea ce privește finanțarea. În a doua parte a anului vom începe contractarea pe partea de construcție a noii unități de producție și a depozitului complet automatizat situate în localitatea Sânnicoara din județul Cluj. Vorbim de o structură care dublează capacitatea fabricii actuale, ceea ce înseamnă că proiectul va fi finalizat în aproximativ trei ani. Valoarea proiectului va fi între 17 și 20 de milioane de euro. Aici vor fi produse semipreparate precum burgeri, rulade, feliate, marinate şi multe produse ready meal, ready to cook.
Privind pe un orizont scurt de timp, ce buget alocați pentru investiții și ce proiecte aveți în plan
pentru 2025?
În 2025 vom avea un buget de investiții de peste un milion de euro. Este un an în care este nevoie de continuarea consolidării businessului, în condițiile în care perspectiva economică nu este tocmai favorabilă pentru România, și nu numai. Este nevoie de o eficientizare a costurilor. Vom deschide noi magazine, în Cluj și împrejurimi, ne propunem să modernizăm unele locații, suntem în curs de a încheia parteneriate și cu retailerii. Suntem în curs de a finaliza două astfel de parteneriate foarte importante. Intenționăm să mai deschidem o cantină inteligentă. De asemenea, vrem să digitalizăm anumite activități ale companiei, cum ar fi partea administrativă. În prezent avem 36 de magazine Moldovan, vom închide unu sau două pentru că vrem să eficientizăm activitatea, dar vrem să mai deschidem locații sub formatul de bistro, cel mai apreciat de către clienți. În plus, vizăm extinderea și în partea de sud a țării.
Ce obiective vă propuneți să atingeți în ceea ce privește expansiunea până la finalul acestui an?
Cel mai probabil vom ajunge la un număr de 38-39 de magazine. Vrem să ne extindem și în interiorul magazinelor marilor retaileri, după exemplul Moldovan din Carrefour. Această orientare către retailul modern este dictată de nevoia de diversificare a businessului. Trebuie să avem o piață de desfacere cât mai mare, iar retailul modern ocupă din ce în ce mai mult spațiu și clienții sunt interesați de retailul de proximitate. Prin urmare, este normal să adresezi toate canalele. Vrem să mergem însă cu același brand și aceeași calitate.
Care este potențialul de creștere a businessului Moldovan Carmangerie pentru următorii cinci ani?
Pe lângă proiectul noii fabrici, care dublează practic capacitatea de producție pe segmentul de ready-meals aflat în plină creștere, cred că putem dezvolta foarte mult și pe partea de magazine de tip bistro, strategie care ne va asigura creșterea de la jucător local la unul național în condițiile în care nu mai targetăm doar Clujul. De asemenea, vom îmbunătăți experiența clienților în magazinele noastre. Clienții caută experiențe, produse inovatoare, produse cu valoare adăugată mare. Vrem să ne dezvoltăm prezența online, să creștem parteneriatele cu retailerii care au devenit conștienți de valoarea produselor locale și să ne dezvoltăm partea de catering.



