Deltaica sau rețeta de creștere a unui business care își păstrează ADN-ul local

Deși sunt aproape 20 de ani de la momentul zero al aventurii Deltaica, Daniel Buhai, fondatorul businessului, a rămas fidel crezului cu care a pornit la drum, păstrarea rețetelor tradiționale fiind cel mai important ingredient în formula de creștere. Pentru viitor, producătorul de produse din pește mizează pe diversificarea portofoliului și extinderea distribuției, ținta pentru 2025 fiind atingerea pragului de afaceri de 50 de milioane de lei. Daniel Buhai, Deltaica

La fel ca multe afaceri antreprenoriale, Deltaica nu a avut în spate un plan concret, ci un om care a ales să facă business din meseria și pasiunea sa de o viață. „Am fost ofițer de navigație și am lucrat în flota de pescuit a României. După ce m-am retras de la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea, m-am implicat în activități de pescuit, inițial în Delta Dunării. În 1996 am înființat propria firmă și am cumpărat o navă cu care am început pescuitul maritim de coastă, în Marea Neagră”, își amintește antreprenorul. Pentru că în perioadele de vârf se acumulau cantități mari de pește pe care piața nu le absorbea, Daniel Buhai și-a dorit să valorifice această producție și s-a gândit tot mai serios la o bază de procesare a peștelui la uscat. Începutul a fost unul „primar”, cu operațiuni simple de procesare precum eviscerare și sărare, însă a reprezentat o bază sănătoasă pentru ceea ce avea ce fie prima unitate de producție Deltaica. „În 2004-2005 am avut o cherhana la Sulina, în care aveam și secție de procesare. Acolo am avut șansa să mă întâlnesc cu tradițiile locului prin oamenii care au venit să muncească la noi și care erau specialiști în produse afumate și marinate din pește. Ulterior, ne-am lovit de probleme de logistică și am decis să relocăm unitatea de producție la Tulcea”, povestește Daniel Buhai. Astfel, în anul 2008, fondatorul Deltaica a demarat un proiect de investiții de tip Greenfield în valoare totală de 2,5 milioane de euro într-o unitate de procesare a peștelui, care și-a deschis porțile trei ani mai târziu. „A fost un business construit din aproape în aproape pentru că era destul de dificil să faci un plan exact în condițiile de piață de la acel moment”, explică Daniel Buhai.

Portofoliu construit în jurul tradițiilor locale

Deși piața locală de produse de pește era percepută mai degrabă ca fiind funcțională, Deltaica a mizat pe tradiție în construirea portofoliului. „La Sulina am început, în principal, cu produsele afumate, pentru că acolo există o tradiție puternică în sensul acesta. Restul portofoliului a venit ca o reacție a faptului că, în urma unui research pe care l-am făcut, nu am găsit la raft produsele pe care noi le consumăm acasă, în Tulcea”, adaugă fondatorul Deltaica. Astfel, pe lângă produsele afumate, portofoliul Deltaica include și produse marinate, icre și produse congelate, iar de anul acesta, odată cu finalizarea unei investiții în extinderea capacității de producție, producătorul a lansat pateul de pește, iar lista va fi completată curând și de zacusca de pește.

„Proiectul de anul trecut privind extinderea fabricii s-a ridicat la aproximativ trei milioane de euro și, cu această ocazie, am creat două fluxuri noi în care producem pate, alte produse pe care le comercializăm în HoReCa, cum ar fi burgerii de pește sau carnea tocată. Ceea ce rămâne însă constant sunt rețete tradiționale pe care le folosim”, spune Daniel Buhai.

Cu o capacitate anuală de 700 de tone de produse finite pe an, Deltaica produce în jur de 40 de produse sub brandul Deltaica, dar are și un portofoliu extins de produse marcă privată pentru o parte dintre jucătorii internaționali activi pe piața locală.

„Primul partener din retail a fost Mega Image, apoi au urmat Lidl și Carrefour, jucători pentru care producem produse marcă privată. La momentul respectiv nu aveam capacitatea de a ne lista cu brandul nostru propriu și, pentru noi, a reprezentat o opțiune bună de a avea continuitate în producție și de a genera volume. Ulterior, cu Lidl am avut și avem în continuare în săptămâna românească in&out-uri în care listăm cotletul de crap afumat, scrumbia afumată sau diverse pastrame de pește”, explică antreprenorul. Portofoliul actual de parteneri în retail este completat de Auchan și Kaufland, dar și de jucătorii independenți din Tulcea, precum Lidas și Fraher, care comercializează produsele Deltaica. Cu toate acestea, la momentul actual, balanța între private label versus brand înclină considerabil spre producția de mărci proprii pentru retaileri. „Valoric, mărcile private generează 80% din businessul nostru. Mă aștept ca ponderea să se diminueaze odată cu intrarea în categorii noi și ne dorim să dezvoltăm și rețeaua de distribuție”, adaugă fondatorul Deltaica.

De altfel, antreprenorul este de părere că încă mai e mult loc de creștere pe piața locală. „Pentru noi, exportul nu a reprezentat niciodată o țintă clară de dezvoltare, cota acestuia în total business fiind de 1-2%. Am făcut și exporturi, dar în cantități mici și doar în comunitățile de români pentru că produsele noastre nu conțin aditivi sau conservanți și atunci termenul de valabilitate mic ar fi o barieră în dezvoltarea exporturilor. Pentru mine este însă mai important să rămânem fideli filosofiei cu care am pornit la drum, și anume produse tradiționale, fără conservați și aditivi, iar cele 11 certificări pe care le deținem sunt o dovadă a faptului că respectăm acest crez”, susține Daniel Buhai. Deltaica are produse certificate pe scheme de calitate europeană, precum Scrumbia de Dunăre afumată, Salata cu icre de știucă de Tulcea, în timp ce Salata tradițională cu icre de crap și Sardeluța marinată au certificare de Specialitate Tradițională Garantată.

50 de milioane de lei, pragul pentru 2025

Deși sunt aproape 20 de ani de la momentul zero al businessului, 2025 este anul de 50 de milioane de lei cifră de afaceri pentru Deltaica. „Am început bine anul acesta și ținta noastră este să atingem pragul de 50 de milioane de lei cifră de afaceri. 2024 a venit cu un avans de 8% la nivelul cifrei de afaceri, însă noi eram obișnuiți cu creșteri de 30%, așa că sperăm la o evoluție bună”, punctează Daniel Buhai.

Ce va susține evoluția? Pe scurt, vorbim despre creșterea numărului de produse listate, promoții, dar și deschiderea de noi canale de vânzare. „Concret, luăm în calcul un canal propriu de vânzare online și vom intra în București cu un magazin Deltaica. Noi operăm deja două puncte de vânzare în Tulcea, însă suntem foarte aproape de deschiderea primului magazin de prezentare din București”, conchide Daniel Buhai.

Magazin Fraher Sulina Nicolae Herțea
Fraher, punct de reper pentru retailul din Sulina
În urmă cu doi ani, retailerul tulcean Fraher, cu peste 18 ani de activitate pe plan local, deschidea un magazin în Sulina, oraș care la momentul...
Mihai Ciurtin, Managing Director Intersnack România, Bulgaria și Moldova, mai multe pe www.revistaprogresiv.ro
Mihai Ciurtin, Intersnack: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu, dar vrem să facem din 2025 un an bun”
Menținerea volumelor pe o pantă ascendentă, continuarea master planului de automatizare, investiții în portofoliu. Acestea sunt top trei...
Sardeluta marinata fabricata potrivit traditiei din Romania STG
Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România, recunoscută la nivel european
Denumirea produsului „Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România” a dobândit protecția pe sistemul de calitate...
Produsele din pește, o categorie în care promoțiile luptă cu pragmatismul consumatorilor
Produsele din pește, o categorie în care promoțiile luptă cu pragmatismul consumatorilor
În condițiile în care cuvântul „economisire” reprezintă termenul definitoriu al acestui an, nu este deloc surprinzător faptul că din ce...