Apicola Costache, un business cu rulaje de milioane de euro din miere
Cu o istorie de aproape două decenii, Apicola Costache a evoluat de la o stupină mică, de familie, la un business cu rulaje de zece milioane de euro și contracte ferme cu parteneri din vestul Europei. Spațiu de creștere încă există, din moment ce consumul de miere din România este de trei ori mai mic decât la nivelul Uniunii Europene. Ce asigură dezvoltarea sustenabilă, dincolo de consum? Investițiile în optimizarea proceselor și extinderea în retailul modern.
Primul pas pe care Moș Costache, apicultor din comuna Ion Roată, județul Ialomița, avea să îl facă spre lumea businessului și spre ceea ce este astăzi compania Apicola Costache avea loc în 2005, datorită viziunii pe care a avut-o nepotul acestuia. Venit la facultate în București, Marius Cazacu a început să aducă miere colegilor săi de la Politehnică și a intuit astfel un potențial de vânzare neexploatat la acea dată. S-a întors în satul natal și și-a sprijinit bunicul să ducă producția de miere la următorul nivel. Cei 60 de stupi au fost împărțiți între doi colaboratori, unul dintre ei fiind în acest moment șeful de producție al Apicola Costache.
„La început, Apicola Costache procesa în jur de 120 de tone de miere pe an, pe care le distribuia personal cu o singură mașină. Pe măsură ce am început să primim mai multe comenzi, distribuția se făcea cu cinci mașini, pentru ca acum distribuția să fie făcută cu un partener specializat”, povestește Doru Bombariu, directorul comercial al companiei Apicola Costache. Prima colaborare importantă a fost cu un lanț de cafenele. Apoi a urmat un parteneriat care avea să deschidă calea către piața comerțului modern. Astfel, în urmă cu aproape două decenii, Apicola Costache semna primul contract cu Selgros, colaborare care venea la pachet cu nevoia de creștere semnificativă a procesării. Pe lista retailerilor parteneri au intrat ulterior și Kaufland, Lidl, Metro, Carrefour, Auchan, Supeco, Profi și cora, în prezent produsele Apicola Costache fiind listate în cel puțin 3.000 de magazine.
„În acest moment, sub brandul Moș Costache avem 40 de SKU-uri și continuăm să extindem gama. Avem două produse noi, care vor ajunge la raft pe parcursul acestui an, după aproape patru ani de cercetare. Este un proiect Eureka de inovare și cercetare, din care a rezultat crearea acestor două produse noi bazate pe amestecul de miere de tei cu uleiuri esențiale. Acest proiect a fost derulat sub coordonarea Apicola Costache în colaborare cu alți trei parteneri – ICECHIM București, EXPERGO Sensory Research (laborator de analize) și Domca SA din Spania. Produsele au fost deja prezentate la târguri internaționale (SIAL Paris, IFE Londra), iar feedbackul primit a fost unul pozitiv”, explică directorul comercial. Mierea procesată de Apicola Costache ajunge și la export, compania având parteneriate în majoritatea țărilor din vestul Europei.
Dincolo de vânzările sub brandul Moș Costache, logo care îl ilustrează chiar pe bunicul administratorului, compania produce și private label pentru trei retaileri din România (Selgros, Auchan și Profi), dar și pentru parteneri din străinătate, în special cei din HoReCa. Cu toate acestea, marca proprie reprezintă sub 10% din rulaje, focusul fiind pe dezvoltarea brandului propriu.
Investiții constante în optimizarea businessului
Dacă la început compania putea să proceseze doar 120 de tone de miere anual, în prezent cantitatea a urcat la aproape trei mii de tone. Pentru a asigura necesarul de miere, compania lucrează cu aproximativ 600 de apicultori locali.
„Am păstrat 300 de stupi pentru a duce mai departe tradiția, pentru că la nivel de producție obținem maximum zece tone pe an din exploatarea acestora. Necesarul de miere vine în mare parte de la apicultori români cu care avem colaborări vechi, dar există și suplimentări făcute din import. Selecția apicultorilor cu care lucrăm se face în concordanță cu sistemele de management și siguranță alimentară implementate în companie. Trebuie să fie autorizați sanitar-veterinar, să aibă toate documentele avizate de către autoritățile emitente, mierea trebuie să corespundă tuturor cerințelor de calitate stabilite prin SR-ul românesc, reglementări UE, Codex Alimentarius”, spune Doru Bombariu.
Din cele aproximativ trei mii de tone procesate pe parcursul anului trecut, 850 de tone au mers la export. Și, chiar dacă din punctul de vedere al volumelor pare puțin, mierea cerută de partenerii de pe piețele externe este mai mult din segmentul premium, inclusiv bio. Drept urmare, aceasta ajunge să reprezinte 30% din vânzările înregistrate de companie. „Pe piața locală, segmentul de miere bio este încă subdezvoltat, iar în cazul Apicola Costache, zona unde suntem prezenți de cinci ani, acesta abia dacă reprezintă 10% din vânzări acolo unde este listată. Cererea este mică pentru acest segment, deși produsele sunt listate în comerțul modern”, explică reprezentantul companiei.
Pentru a susține cererea în creștere, resimțită încă din timpul pandemiei, compania a investit atât în capacitatea de procesare, cât și în optimizarea proceselor de lucru. Aici a intrat și lansarea platformei pentru comenzi B2B.
„Am început prin implementarea unui sistem ERP care a durat în jur de doi ani. În cazul unei unități de procesare miere, tot procesul este complex și aveam nevoie de un sistem de ERP custom made pentru că ne dorim optimizarea proceselor. Astfel, lansarea platformei B2B a venit ca un pas natural, din dorința de eficientizare a timpilor de comandă. Durează mai puțin să plasezi comanda pe site decât să trimiți un e-mail, și toate departamentele interesate văd comanda în timp real, decât să anunți separat fiecare departament în parte. Următorul pas ar fi să facem o optimizare prin care inclusiv comenzile retailerilor să intre în această platformă”, detaliază Doru Bombariu.
În ultimii cinci ani, Apicola Costache a făcut investiții de două milioane de euro. Hala de procesare a fost extinsă, au fost cumpărate echipamente noi, lucru care permite procesarea până la șapte mii de tone de miere anual, au fost instalate panouri fotovoltaice care acoperă integral necesarul de energie al unității de procesare. Totodată, o nouă hală este în construcție, cu o linie completă de producție, care merge de la omogenizare până la ambalarea produsului finit. Aceste investiții, realizate prin fonduri proprii, ar urma să fie finalizate pe parcursul acestui an.
„Investițiile noastre merg și în pregătirea personalului și în eficientizarea proceselor. Timp de patru luni, un specialist a lucrat în fiecare zi cu toți angajații firmei la implementarea principiilor Kaizen în companie. De partea cealaltă, Fundația Moș Costache are în derulare un proiect ce prevede construcția unui centru social amenajat pe o suprafață de 4.000 mp în vecinătatea bisericii din comuna Ion Roată. Acest centru social are ca scop ajutorarea familiilor monoparentale cu probleme, a copiilor și a bătrânilor. În trecut, fundația a oferit burse pentru copiii din localitate”, spune directorul comercial.
Toate investițiile în optimizarea proceselor și relația pe termen lung dezvoltată atât cu retailerii din România, cât și cu partenerii externi se simt la nivel de business. Din punct de vedere financiar, 2022 s-a încheiat cu un plus de aproximativ 15% la nivelul cifrei de afaceri, la un pas de pragul de 10 milioane de euro. De altfel, în ultimii cinci ani, cifra de afaceri aproape s-a dublat. În tot acest timp, marja de profit s-a menținut în intervalul 2-7%. Cât despre estimările pe termen scurt, compania vrea să își păstreze poziția pe piața internă și să reușească creșterea businessului cu 3-5% în acest an. Un alt țel este semnarea cât mai multor contracte internaționale pe produs finit, dar și certificarea IFS, Halal și Cosher.