Ploo-N Gură, povestea unui brand cu rulaje de 400.000 euro la 4 luni de la lansare

Cu o experiență de peste două decenii în vânzări, Bogdan Colea a decis să își extindă competențele manageriale și în zona antreprenoriatului, așa că a creat un brand nou. L-a numit Ploo-N Gură și l-a gândit ca pe un produs complet nou și „altfel”. Dezvoltat în principal pentru export, brandul a evoluat rapid și, la nici jumătate de an de prezență pe piața externă, a ajuns la un rulaj de aproximativ 400.000 de euro. Ploo-N Gură, povestea unui brand cu rulaje de 400.000 euro la 4 luni de la lansare

În industria de retail&FMCG, numele lui Bogdan Colea este legat de businessuri importante pe care le-a coordonat din poziția de director de vânzări. Dar, după ce a gestionat vânzările unor companii cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro, a simțit că e timpul „să facă ceva al lui”, în care să își asume toate deciziile. Anul trecut a hotărât să facă un pas major în cariera sa și a pus bazele companiei de consultanță în management și vânzări BFC Highest Consulting.

„Trebuia să fac ceva al meu, unde să am putere totală de decizie, unde politicile comerciale și orice strategie, orice schimbare să fie din decizia mea pentru că nu de puține ori am fost pus în ipostaza să iau decizii și să rămână în aer”, spune Bogdan Colea. Prin intermediul noii sale companii a creat un brand dedicat românilor plecați peste hotare: Ploo-N Gură. Numele acestuia a fost în acord cu dorința lui Bogdan de a vinde produse românești „pentru cei cu dor de țară”.

„Trebuia să am acel element care face diferența sau acel ceva care să atragă clientul și care vine pe o zonă încă neexploatată a pieței. Eu vreau să reprezint «altceva», noul, nu ce au toți”, spune antreprenorul. Planul inițial presupunea lansarea a patru produse, niște mix grill-uri, însă de la idee până în prezent, portofoliul Ploo-N Gură a ajuns să numere peste 56 de SKU-uri în categoria de mezeluri, specialități și produse tradiționale. Ca să facă din Ploo-N Gură un brand altfel, antreprenorul s-a bazat pe experiența echipei de la „Mannebunit”, formată din Andrei Nebunoiu, Mara Miculescu și Alexandru Purcărea.

Colaborarea, cuvântul cheie în dezvoltarea businessului

Când a decis că vrea să extindă afacerea dincolo de consultanță, Bogdan Colea s-a îndreptat spre categoria pe care o știa cel mai bine, cea a mezelurilor. Nu a luat în calcul zona de producție, ci a căutat o variantă optimă pentru a scoate pe piață produse premium și cu prețuri decente.

„Fiind la început cu businessul, nu riscam decât să mă afund și să plec cu un minus mare, mă decapitalizam. Plecând de la minus zero ca antreprenor pentru a doua oară în viața mea, nu am vrut să fac pași greșiți sau să fiu pus în ipostaza de a mă mai asocia cu altcineva. Am preferat să testez variantele de business sigure, prin care să-i protejez inclusiv pe partenerii mei. Este o strategie asumată”, spune fondatorul Ploo-N Gură.

Așa a ajuns la Policalita, fabrica de preparate din carne a familiei Zanfir, cunoscută deja în industria de retail și cu istoric bogat în zona producției de mezeluri. După ce s-a convins că producătorul poate livra produsele dorite, la calitate constantă, Ploo-N Gură a trecut testul cu succes pe piața din Spania, unde s-a bazat pe sprijinul Ilonei Balogh, Managing Partner Much More Market Spania.

„Brandul Ploo-N Gură este produs de Policalita cu care am stabilit foarte clar că suntem parteneri, am negociat un contract de licență, ei folosesc brandul meu și eu îl vând prin ei pe piețele externe”, explică antreprenorul. „Pe de altă parte, Policalita a avut certitudinea că lucrează cu un partener de încredere, care respectă întocmai termenele de plată și care, de la câteva produse, a dus gama la zeci de SKU-uri. Așa s-a creat o relație de încredere”, mai punctează Bogdan.

Tot pe încredere se bazează și relațiile cu partenerii externi, câte un distribuitor pentru fiecare piață externă pe care brandul Ploo-N Gură este prezent. De ce unul singur? „Am creat un parteneriat prin care îmi doresc ca acel distribuitor să vadă Ploo-N Gură ca pe brandurile lui. Își pot face o politică comercială, o strategie cu brandul acesta și să fie siguri că va rămâne al lor. Ei cred în această strategie pentru că au lucrat cu mine de-a lungul timpului și știu că mă țin de cuvânt”, răspunde fondatorul brandului. Pe lângă Spania, pe lista piețelor externe se numără Belgia, Olanda, Italia, Germania și Marea Britanie.

„Vorbim despre magazine etnice în mare parte, relația s-a dezvoltat cu ajutorul distribuitorilor români. În Belgia și Olanda livrăm deja în aproximativ 20 de magazine și am început abia în ianuarie. Avem un partener care cunoaște piața foarte bine și el se ocupă direct. Am intrat și pe piața din Marea Britanie, ne vom extinde treptat și aici. Cât despre Spania, într-adevăr a fost prima piață externă și am ajuns rapid pe locul trei acolo. Acum livrăm către opt depozite și am ajuns la peste trei sute de clienți”, spune antreprenorul.

În aceste magazine, consumatorii români, și nu numai, găsesc în primul rând mezeluri, dar și alimente conservate, cum ar fi varza murată. Iar gama va fi curând extinsă și cu produse lactate. „Sunt în discuții avansate cu trei producători de lactate și brânzeturi pentru a extinde Ploo-N Gură și pe acest segment. Mă aștept să se concretizeze cât de curând acest proiect”, completează Bogdan Colea. Și, mai spune el, are noroc pentru că în jurul său se adună oameni de afaceri cu care are „o chimie specială”, gândesc în aceeași direcție și își doresc să le ofer consumatorilor produse premium la un preț corect.

Extinderea pe piața locală, pe plan secundar

Începând cu luna martie, produsele sunt disponibile și pe piața locală, prin intermediul supermarketurilor „La Cocoș”. De altfel, parteneriatul cu Iulian Nica, antreprenorul din spatele magazinelor, vizează și promovarea Ploo-N Gura în Marea Britanie. De ce nu a fost România prima piața de desfacere? Bogdan Colea spune că nu a fost o opțiune la început de drum pentru că peste hotare există mai mult interes pentru produsele tradiționale decât în țară. Plus că, în timp ce piața locală este puternic concurențială, cea externă oferă un mare potențial de creștere pentru produsele de nișă.

„Au existat parteneri în România care și-au dorit să vadă produsele Ploo-N Gură, dar la acel moment nu ne doream încă să ne extindem pe piața locală. Focusul nostru rămâne pe piețele externe. Mi-am propus să ne extindem în mai multe orașe europene, să acoperim piața europeană. Ca strategie de viitor, e clar că ce a funcționat pe piața externă, va funcționa și pe piața internă”, spune omul de afaceri.

Pe lângă listarea produselor în locațiile „La Cocoș”, pentru piața locală există încă un proiect la scară mai mică, o campanie in-out Ploo-N Gură cu unul dintre retailerii mari, partener și pe alte proiecte. „Îmi doresc să testez reacția pieței cu produse tradiționale, spre exemplu drob de miel, miel în foietaj. Vreau să fie niște produse altfel și îmi doresc să văd cum performează. Vreau să le ofer clienților un produs bun, la un preț corect”, explică Bogdan.

Indiferent de piața pe care activează, fondatorul brandului Ploo-N Gură vizează consumatorul educat, cel care este atent la produsele pe care le consumă, care își dorește să susțină activ producția locală și care, nu în ultimul rând, este familiarizat cu plasarea comenzilor online inclusiv pe segmentul de food. Proprietarul businessului ia în calcul să comercializeze produsele Ploo-N Gură prin partenerii BFC Hightest Consulting, unul dintre ei fiind marketul online AllFarm.

2021, un an de extindere accelerată

Articolul complet poate fi citit aici.

Ploo-N Gură, colaborare cu Cooperativa Agricola Agrolact Moldova pentru gama de lactate
Ploo-N Gură, colaborare cu Cooperativa Agricola Agrolact Moldova pentru gama de lactate
Proprietarul brandului Ploo-N Gură a extins gama produselor lactate cu noi sortimente, toate produse cu ajutorul Cooperativei Agricola Agrolact...
Brandul Ploo-N Gură se extinde și pe piața locală
Brandul Ploo-N Gură se extinde și pe piața locală
Gândit inițial pentru piața externă, brandul Ploo-N Gură va fi listat și în retailul local. Bogdan Colea, proprietarul brandului, spune că...