Maria Necșulescu, Jidvei: 2023 va fi anul cu cele mai mari investiții pe partea de brand building și brand awareness

Jidvei a încheiat anul trecut cu afaceri-record și estimează pentru 2023 un avans de minim 15%, evoluție care  se bazează atât pe creșterea de prețuri, cât și pe mixul de produse. Grupul pregătește în acest sens investiții importante pe partea de brand building și brand awareness, a spus pentru Progresiv Maria Necșulescu, Director General Adjunct al producătorului de vinuri. Maria Necșulescu, Jidvei: 2023 va fi anul cu cele mai mari investiții pe partea de brand building și brand awareness

”Principalul element de creștere anul trecut a fost, cu siguranță, revenirea canalului HoReCa după doi ani plini de restricții și provocări, ceea ce ne-a ajutat să ne adresăm consumatorilor cu produse premium. Deși vânzarea cantitativă de vin din retail a înregistart o ușoară contracție, pentru portofoliul de produse Jidvei a existat un efect de uptrading având ca rezultat final o evoluție pozitivă din punct de vedere valoric”, a explicat Maria Necșulescu.

Din cauza contextului economic și social, anul 2023 a debutat destul de incert, Jidvei bifând totuși o creștere valorică de o cifră, cu premise mai bune începând cu trimestrul al doilea. ”În continuare, lipsa de predictibilitate este principala provocare, iar partea de aprovizionare încă prezintă anumite sincope pe care le-am redresat cu surse alternative ceea ce ne conferă o siguranță mai mare începând cu a doua jumătate a anului”, a completat Maria Necșulescu.

Pentru companie 2023 este ”anul inovației și al schimbărilor de strategie și percepție”, în condițiile în care, începând cu recolta 2022, vinurile producătorului vor purta Denumirea de Origine Controlată Jidvei (D.O.C. Jidvei). ”De asemenea, avem în plan mai multe lansări de produse, o parte fiind elaborate și dezvoltate anul acesta, precum și concepte finalizate în 2022 pentru care a trebuit să găsim formula perfectă de ambalare și etichetare prin identificarea de noi furnizori. Până la sfârșitul lunii iunie, estimăm că vom mai lansa încă două game. Bugetul pentru toate aceste acțiuni este unul foarte consistent, putem spune că 2023 va fi și anul cu cele mai mari investiții pe partea de brand building și brand awareness”, a mai spus executivul Jidvei.

Pentru acest an producătorul vizează o cifră de afaceri la nivel de grup de 60 de milioane de euro. Aproximativ 5% din total business este reprezentat de exporturi.

Citiți mai multe despre strategia Jidvei pentru acest an într-un interviu exclusiv acordat de Claudiu Necșulescu, proprietarul companiei, în numărul din luna mai a revistei Progresiv

Marco Hoessl CEO Kaufland Romania & Moldova planurile retailerului pentru Romania. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Planurile Kaufland România într-un peisaj hipercompetitiv
Patru-cinci miliarde de euro – acesta este bugetul alocat de grupul Schwarz pentru dezvoltarea businessului Kaufland din România în ultimii 20 de...
portret Albert Davidoglu CEO Macromex, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Vremea creșterilor pentru businessul Macromex
În ciuda provocărilor apărute constant în piață, businessul Macromex a reușit în ultimii patru ani să încheie cu rezultate peste...
jidvei obtine certificarea DOP
Jidvei a obținut statutul de DOP, consolidând astfel reputația vinului românesc
Jidvei a fost oficial înregistrat de către Comisia Europeană ca Denumire de Origine Protejată (DOP), un statut care confirmă calitatea vinurilor...
Jidvei lansează Iluziv, o gamă de vinuri dedicată consumatorilor tineri
Jidvei lansează Iluziv, o gamă de vinuri dedicată consumatorilor tineri
Jidvei lansează pe piață noua gamă de vinuri Iluziv, destinată în mod special consumatorilor tineri, și care îmbină un look contemporan și...
Claudiu Necșulescu: Creșterea Jidvei va veni din segmentul premium, din noile game și din inovație
Claudiu Necșulescu: Creșterea Jidvei va veni din segmentul premium, din noile game și din inovație
După un an dificil și impredictibil, care a adus totuși un avans de 10% al cifrei de afaceri, Jidvei mizează pe segmentul premium, pe noi game...
 Jidvei intră în categoria de lactate printr-o achiziție
Jidvei intră în categoria de lactate printr-o achiziție
Pe fondul pandemiei de coronavirus, care a afectat puternic industria HoReCa și furnizorii ei, Jidvei, unul din cei mai mari producători de...