Filosofia de lucru Mediascope – de la brief la rezultate

Pentru a rămâne relevant, ai nevoie de acțiuni de marketing inteligente ce dovedesc înțelegerea consumatorului, a realității din teren și care, bineînțeles, pot fi integrate într-un plan coerent. Brandurile din FMCG sunt nevoite să se adapteze acestei situații în continuă transformare, pentru a putea supraviețui prezentului și viitorului.Filosofia de lucru Mediascope – de la brief la rezultate

Articol de Dragoș Bocai, Managing Director Mediascope

Strategiile motivaționale ale consumatorului, generate de contextul pandemic, l-au determinat pe acesta să-și dorească să consume responsabil și să recapete controlul propriei vieți, sentiment ce a fost influențat de incertitudinea cu care lucrurile s-au desfășurat în tot acest timp. Un studiu realizat de partenerul nostru, iSense Solutions, în luna septembrie a acestui an arată că 46% dintre românii din mediul urban declară că simt că nu mai au control asupra lucrurilor din jur, iar 61% dintre aceștia spun că vor să evadeze din prezent.

Comunicarea brandurilor trebuie să urmărească atingerea acestor puncte nevralgice, din punct de vedere emoțional, să comunice uman, sincer și direct. În același timp, din punct de vedere funcțional, trebuie să-și păstreze relevanța, întrucât consumatorul este foarte atent și va urmări acele branduri care îi oferă produse relevante nevoilor sale. Siguranța calității, siguranța unui preț corect vor înclina balanța înspre decizia de a achiziționa sau nu un anumit brand.

Selectie poze-1

Provocările din industrie au rămas o constantă și sunt precum un generator ce învârte motorul creativ. Au început mai agresiv pe fond pandemic pentru că, cel puțin până în primele zile din vara lui 2020, brandurile au avut un răspuns haotic – unele dintre ele erau extrem de prezente și vocale, altele au pus acțiunile pe hold și au așteptat timid. Consumatorul este extrem de receptiv și a putut sesiza prezența sau absența anumitor branduri, iar toate deciziile acelui început s-au tradus prin creșteri sau scăderi ale volumelor.

Pentru a rămâne relevant, ai nevoie de acțiuni de marketing inteligente ce dovedesc înțelegerea consumatorului, a realității din teren și care, bineînțeles, pot fi integrate într-un plan coerent. A fi prezent este necesar. A fi uman este vital. O echipă competentă, cu expertiza necesară pentru a oferi suport constant este o soluție optimă în perioadă de criză.

Cum a luat naștere Mediascope?

Mediascope a luat naștere acum mulți ani, în 2004, și după mai multe transformări și completări în structura de capabilități a ajuns la maturitate și putem spune că de 7 ani oferă servicii 360 impecabile, cu 0% toleranță pentru compromis în defavoarea calității.

Echipa nostră de creație are competențe solide în toate specializările relevante de care avem nevoie –Design grafic & 3D, Scenografie, Arhitectură, Design de produs, Peisagistică, Branding, astfel încât livrăm soluții și idei ce ne diferențiază în mediul în care activăm.

Selectie poze-2

În același timp, dispunem de hale proprii de producție, atât în București, cât și în Târgoviște, ceea ce ne permite să avem un control total asupra calității produselor și a timpilor de livrare, împreună cu o flotă proprie de mașini, precum și echipă dedicată pentru transport și implementare.

Selectie poze-3

Cum abordează Mediascope un brief?

Fiecare proiect este gândit într-un proces de 5 etape, ce și-a dovedit eficiența de-a lungul anilor: research și strategie, creație și design, prototip, producție și implementare, precum și monitorizare și raportare a rezultatelor. Este un mod de lucru ce ne caracterizează și ne ajută să oferim expertiza noastră completă clienților.

Eficiența și dorința de inovație face din fiecare brief un milestone în drumul nostru spre oferirea unor servicii excelente, care nu se adresează tuturor clienților de pe piață, ci doar acelora care au o viziune similară cu a noastră și alocă resurse în acest sens. Nu mergem pe ruta standard în dezvoltarea briefului, iar dacă alegem o rută „tradițională”, avem grijă să oferim și alternativa Mediascope – inovația care „se vede” în piață, așa cum o spune și sloganul nostru: Made to be seen. Un exemplu aparte în acest context a fost „Premiomatul” – un dispozitiv inteligent ce poate fi folosit în campaniile promoționale, născut în 2019 din dorința noastră de a veni cu soluții inovative pentru nevoile clienților. L-am implementat în premieră în România alături de unul dintre partenerii noștri și s-a dovedit un real succes.

Selectie poze-4

Valorile ce ne ghidează activitatea zilnică pornesc de la colaborare – pentru că știm că cele mai bune rezultate apar atunci când ascultăm nevoile clienților. Apoi, credem și susținem disciplina - talentul fără organizare și efort este nul. În același timp, avem ambiție - vrem să facem mai bine și mai mult de fiecare dată și tratăm fiecare proiect ca fiind primul în relația cu oricare dintre clienți. Responsabilitate pentru detalii – da, avem obsesia detaliilor, pentru că știm că de acestea depinde succesul proiectelor noastre. Și, nu în ultimul rând, oferim suport partenerilor noștri24/24.

*Articol susținut de Mediascope.

Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Conferința Progresiv, cel mai mare eveniment de business din piața locală de retail & FMCG, a încheiat cea de-a 23-a ediție. Sub sloganul...
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Circa 150 de manageri din industriile de retail și FMCG și-au dat întâlnire pe 13 iunie, la The Tent by Clubul Diplomatic, la cea de-a 13-a...
Implementările semnate de Mediascope la festivalurile din 2022
Implementările semnate de Mediascope la festivalurile din 2022
  #article-content-featured {display: none;} #mp4_box {padding-top:0!important;}   Mediascope livrează best-practice building și 360...
Despre cum transformăm banalul în extraordinar, la INSPIRO 2022
Despre cum transformăm banalul în extraordinar, la INSPIRO 2022
Circa 170 de manageri din industriile de retail și FMCG și-au dat întâlnire pe 7 iulie, la Grădina Face Convention Center, la cea de-a 12-a...