Daniel Gross, PENNY România: Reducerea ritmului investițiilor este ultimul scenariu pe care îl luăm în calcul

Pentru dezvoltarea pe termen lung a businessului, PENNY pune accentul pe sortimentație pentru atragerea de noi clienți și pe măsuri de sustenabilitate pentru a ține sub control costurile operaționale. Cu un miliard de euro la dispoziție pentru investiții în următorii șase ani, Daniel Gross, CEO PENNY România, spune că va continua dezvoltarea parteneriatelor cu furnizorii locali și extinderea rețelei de magazine până la pragul de 600 de unități comerciale. Daniel Gross, PENNY România: Reducerea ritmului investițiilor este ultimul scenariu pe care îl luăm în calcul

Pentru PENNY România, 2022 a reprezentat primul an din istorie în care a inaugurat peste 30 de unități comerciale, deschise în localități cu un catchment area de 15.000 locuitori, cu un design complet nou și sustenabile din punctul de vedere al construcției și echipamentelor frigorifice. „2022 a fost un an special pentru noi și cu siguranță unul foarte bun. Am deschis 36 de magazine, am atras un număr mai mare de clienți, ceea ce a dus la un avans high double digit al businessului. Deși poate părea că mare parte din creștere a venit din expansiune, aproape jumătate dintre locațiile noi au fost inaugurate în decembrie, astfel că impactul va fi vizibil anul acesta. Creșterea vine majoritar din extinderea bazei de clienți, dar și din inflație”, explică Daniel Gross, CEO PENNY România.

Și pentru că vorbim despre creșteri, dacă privim puțin în spate, ultimii 5-6 ani au fost unii de creștere pentru segmentul de discount, tendință mai accentuată începând cu 2020. Clienții sunt atrași de politica de preț, de proximitate și, nu în ultimul rând, de gama de produse disponibilă la raft. În acest sens, PENNY a investit constant în parteneriatele cu furnizorii locali, peste 85% din totalul cifrei de afaceri în 2022 provenind de la aceștia. În total, compania colaborează cu peste 600 de producători locali și regionali de produse proaspete.

„Avem în plan să dezvoltăm în continuare colaborarea strânsă cu producătorii locali și regionali și suntem pe calea cea bună pentru a ne alinia sortimentul de mărci private la obiectivul TripluRO, prin care ne propunem ca, până în 2023, 60% din sortiment să fie produs, procesat și să aibă ingredientul principal din România. Strategia generală a companiei acordă o mare atenție principiilor TripluRO, deoarece considerăm că este singura modalitate prin care putem fi mai aproape de clienții noștri și putem avea un impact pozitiv asupra mediului și comunităților locale”, declară executivul.

„Românesc și competitiv”

Mare parte din consumul alimentar din România este asigurat din import, deși suntem a șasea cea mai mare suprafață agricolă la nivel european. Cerealele acoperă mai mult de jumătate din suprafața agricolă, cereale care pleacă la export și astfel prea puține rămân pe plan local pentru procesare.

„În anumite situații, unele țări oferă subvenții care permit producția mai ieftină. Subvenții sunt acordate și la noi, dar nu după un plan concret, așa că ajung în domenii unde se creează supraproducție”, explică Daniel Gross. Pentru a schimba această situație, PENNY împreună cu Academia de Studii Economice au analizat 100 de oportunități de dezvoltare a unor afaceri locale din industrii precum agricultura, ambalajele sau produsele cosmetice pentru a găsi soluții care vor putea oferi românilor, într-un viitor cât mai apropiat, produse 100% românești, care să se alinieze obiectivului TripluRO (3RO) asumat de retailer.

„Sortimentul este principalul motiv pentru care ne aleg clienții. De aceea este foarte important pentru noi să avem produse TripluRO la raft, concept pe care noi nu l-am comunicat clienților pentru că nu vrem să inducem pe nimeni în eroare. Înainte să comunicăm cu TripluRO pe etichetă facem o validare pentru fiecare SKU în parte cu furnizorii pentru că ei au trasabilitate în lanțul lor de aprovizionare, știu aceste detalii mult mai bine decât noi”, explică Daniel Gross.

Pentru a valida un produs ca fiind TripluRO (3RO), ingredientul principal trebuie să fie din România, iar procesarea și ambalarea să fie realizate în România. „Avem 400 de furnizori activi și, dacă de la fiecare dintre aceștia am reuși să avem doar un articol suplimentar TripluRo, ar fi 400 de articole în plus pe raft. La prima vedere părea suficient pentru noi. Dar ne-am dat seama din discuțiile cu furnizorii că nu e suficient doar demersul nostru, trebuie să fim mai mulți. Dezavantajul vine din economia de scală și atunci pentru a funcționa pe termen lung, ar trebui să fie cât mai mulți dintre actorii din piață interesați să promoveze acest lucru. Nu e de ajuns să fie românesc, trebuie să fie competitiv”, explică Daniel Gross, CEO PENNY România.

Sustenabilitatea, strategie de dezvoltare pe termen lung

Sortimentul sustenabil este doar unul dintre cei trei piloni PENNY în termeni de sustenabilitate, alături de energie, climă/resurse și angajați. Retailerul plănuiește să aloce un buget de 19,5 milioane de euro în măsuri de sustenabilitate până în 2025, iar o parte din acest buget va fi direcționat în zona de magazine.

„În 2022 am terminat procesul de remodelare al magazinelor mai vechi din rețea, toate funcționează sub noul format. Costurile de amenajare au crescut cu 25%, astfel că a trebuit să facem o ajustare pe bugetul de investiții pentru 2022 și 2023. Nu modificăm însă bugetul pe termen lung pentru că nu știm cum vor evolua costurile. Dacă inflația rămâne la nivel ridicat, vom fi nevoiți să adaptăm. Dar un lucru este clar, reducerea ritmului de investiții este ultimul scenariu pe care îl luăm în calcul”, spune executivul PENNY. În acest moment, 74 dintre locațiile PENNY au panouri fotovoltaice, dar, pe termen lung, toate magazinele din rețea aflate în proprietatea retailerului vor avea panouri fotovoltaice pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic. „Tot ce înseamnă eficient energetic înseamnă sustenabil. Nu înțeleg de ce încă mai există percepția că sustenabilitatea costă. Pentru noi nu costă. Mai ales în această perioadă, toate măsurile de sustenabilitate au un return of investment incredibil. Și înainte erau profitabile aceste măsuri, dar acum, odată cu criza energetică, este mult mai vizibil efectul. De exemplu, noi am discutat prima dată despre nevoia unor magazine și depozite sustenabile încă din 2014”, declară Daniel Gross.

Inflația, impact puternic în comportamentul de consum

„Și în 2023 cuvântul de ordine va fi inflația. Nu o să fie la fel de mare ca în 2022, dar va rămâne crescută. Dacă veniturile oamenilor nu vor crește, aceștia vor continua să caute produse mai bine calculate, ceea ce înseamnă în general mărcile proprii, respectiv ambalaje mai mici, branduri ceva mai ieftine. Deja vedem acest comportament, se va menține cu siguranță și pe parcursul acestui an”, consideră executivul. Astfel, comportamentul de consum va depinde de disponibilitatea financiară a clienților. Dacă veniturile vor crește în 2023 astfel încât să echilibreze balanța scumpirilor, dimensiunea coșului de cumpărături nu ar trebui să scadă. În caz contrar, pe lista de cumpărături vor rămâne în mare parte doar produsele de bază, este de părere Daniel Gross.

Cât despre planurile PENNY pentru 2023 în acest context, expansiunea rămâne fără doar și poate o prioritate, ținta fiind atingerea pragului de 600 de magazine până în 2029. Cât despre dezvoltarea în online, retailerul nu ia încă în calcul lansarea unei platforme proprii mai devreme de 2024, parteneriatele cu Glovo și Bringo având o evoluție foarte bună în prezent. „Luăm în calcul și alte parteneriate de acest fel. Nu avem cum să mai lucrăm fără online. De asemenea, viitorul este hibrid și suntem foarte pregătiți pentru zona aceasta. Din punctul meu de vedere, inovația va avea în continuare un cuvânt de spus pe piața locală de retail și vor câștiga cotă de piață cei care vor înțelege că strategiile de business nu se fac pe termen scurt și, cu atât mai puțin, pe speculat situații punctuale. Fidelizarea clientului are la bază o relație de încredere pe care nu o poți construi decât în timp”, concluzioneză Daniel Gross.

Penny semnalizează la raft produsele care se aliniază obiectivului 3RO
Penny semnalizează la raft produsele care se aliniază obiectivului 3RO
La trei ani de la lansarea proiectului TripluRO, discounterul Penny a reușit să ajungă la 800 de produse care îndeplinesc criteriile esențiale...
REWE International: Penny România, o prioritate pentru grup din perspectiva investițiilor
REWE International: Penny România, o prioritate pentru grup din perspectiva investițiilor
După ce a înregistrat cea mai bună creștere a businessului la nivel de grup pentru al optulea an consecutiv, Penny România mizează pe...
Penny: Peste 85% din cifra totală de afaceri provine de la furnizorii locali
Penny: Peste 85% din cifra totală de afaceri provine de la furnizorii locali
86,24% din totalul cifrei de afaceri a Penny România raportată pentru anul 2021 provine de la furnizorii locali, potrivit celui de-al cincilea...
Cum vrea Penny să impulsioneze producția de alimente la nivel local
Cum vrea Penny să impulsioneze producția de alimente la nivel local
Mare parte din consumul alimentar din România este asigurat din import, deși țara are a șasea cea mai mare suprafață agricolă la nivel...